Bogdan Olteanu a profitat de functia sa ca sa obtina sume uriase de bani

Dora Vulcan | 03.08.2016

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție susțin că Bogdan Olteanu a profitat de influența pe care o avea ca al treilea om în stat, pentru a obține sume uriașe de bani, respectiv un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

"Inculpatul a profitat de influența deținută în baza funcției pe care o deținea pentru a obține sume uriașe raportat la veniturile la care era îndreptățit, ignorând exigențele de etică pe care le presupune calitatea de ales public. Fapta apare cu atât mai gravă având în vedere poziția pe care o deținea inculpatul la momentul săvârșirii statului, cea de președinte al Camerei Deputaților, considerată a treia poziție în ierarhia funcțiilor statului, ceea ce îi permitea să influențeze activitatea a numeroase instituții", se arată în motivarea judecătorilor, prin care Bogdan Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu, informeaza Agerpres.

 

Magistrații mai arată - in motivarea arestarii sale la domiciliu - ca faptele de care este acuzat Bogdan Olteanu reprezintă și acum un pericol pentru ordinea publică, chiar dacă ele au fost descoperite de organele judiciare în luna ianuarie 2016, la aproape 8 ani de la săvârșire, generând și în prezent în rândul societății "puternice reacții negative, care persistă cu aceeași intensitate".

 

În opinia instanței, circumstanțele personale favorabile lui Bogdan Olteanu (are un nivel ridicat de instruire, nu are antecedente penale, este integrat în societate) nu poate justifica cercetarea acestuia în libertate sub control judiciar, așa cum a cerut fostul președinte al Camerei Deputaților.

 

Deși judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază  că Bogdan Olteanu ar fi abuzat de funcția sa de președinte al Camerei Deputaților, nu a considerat, totusi, necesar arestul preventiv pentru buna desfășurare a anchetei penale:

 

"Nu se impune luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive celei mai severe, astfel cum a solicitat procurorul, plasarea sa în arest la domiciliu fiind o măsură necesară şi, totodată, suficientă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, proporţională cu acuzaţiile aduse, fiind aptă să asigure un just echilibru între restrângerea drepturilor inculpatului şi interesul statului în prezervarea siguranţei publice şi realizării instrucţiei penale" precizează judecătorul de la Înalta Curte în motivarea deciziei sale, citat de Romania libera

 

Pe de alta parte, judecatorul - care l-a plasat pe viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu în arest la domiciliu - "constată, în baza probelor administrate în cauză până la acest moment procesual, că acestea susţin aprecierea existenţei unor motive verosimile care fundamentează bănuiala întemeiată că inculpatul Olteanu Bogdan  a săvârşit fapta de trafic de influenta."

 

Pentru judecătorul de drepturi și libertăți de la ÎCCJ, prezintă "relevanţă sub aspect probator declaraţiile martorilor care au arătat modalitatea în care, din dispoziţia lui Vântu Sorin Ovidiu, s-a remis inculpatului Olteanu Bogdan suma de un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Transferul s-a realizat în două tranșe -  o plată de 1 milion euro în contul unei societăți (IT Media Productions Delaware),  iar o plată de 1 milion de euro în contul personal al martorului".

 

La cererea lui  Sorin Ovidiu Vântu, denunțătorul Ionuț Adrian Eftime a retras un milion de euro, iar banii în numerar i-a predat lui Olteanu Bogdan la sediul central al Partidului Național Liberal.

 

"Martorul Eftime Ionuț a fost supus unei constatări tehnico-științifice de detectare a comportamentului simulat rezultând că este sincer, astfel încât declarația acestuia va fi avută în vedere cu prioritate la stabilirea situației de fapt. Declarația cuprinde numeroase detalii cu privire la împrejurările remiterii banilor, care se coroborează cu celelalte mijloace de probe administrate și confirmă concluzia raportului de constatare".

 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a publicat miercuri motivarea privind plasarea fostului viceguvernator al Băncii Naționale Române (BNR) în arest la domiciliu, timp de 30 de zile. Deși judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază  că Bogdan Olteanu ar fi abuzat de funcția sa de președinte al Camerei Deputaților, nu a considerat necesar arestul preventiv pentru buna desfășurare a anchetei penale.

 

 

Pe 29 iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

 

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

 

Bogdan Olteanu a demisionat, luni, din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa.

 

Luni, fostul viceguvernator a declarat că speră să obțină achitarea.

 

„E un moment greu. E un moment trist şi o perioadă foarte tristă, sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere. Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie", a declarat el luni.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22