Cazul Sky News. Un armurier ridică vălul de pe afacerea arme pentru terorişti VIDEO

E.b. | 09.08.2016

Se ridică vălul de pe afacerea arme pentru terorişti, prezentată de Sky News, care a pus multe semne de întrebare la Bucureşti şi a stârnit, totodată, nedumerire. De pildă, automatul AK-47 din imaginile jurnaliștilor britanici este, de fapt, o armă de colecție produsă la Sadu, conform armurierului Gheorghe Tapalan.

Pe aceeași temă

 
Oficialii români spun că armele de asalt prezentate în material sunt de fapt arme de vânătoare. Mai mult, autorităţile nu au nicio dovadă că reportajul a fost filmat în România. 

 
Sky News a transmis sâmbătă o anchetă jurnalistică, realizată de Stuart Ramsay, despre care a spus că a fost filmată în România. Presupuşi traficanţi de arme le prezintă jurnaliştilor britanici automate precum AK-47 şi alte arme de asalt, pe cere ar fi intenţionat să le vândă oricui plăteşte, chiar şi teroriştilor. Armele ar fi fost aduse din Ucraina pentru a ajunge, ulterior, în vestul Europei și în Orientul Mijlociu. Încă de la început, materialul Sky News a ridicat multe semne de întrebare.

 

Stuart Ramsey nu poate da lămuriri însă. Conform Sky, autorul materialului nu poate fi găsit, deoarece a intrat în concediu, scrie digi24.ro.

 

 

 


Gheorghe Tapalan, armurier: „Aici vă arăt vestita armă care se vede în imagini. Este o armă produsă la SADU. Are modificări, i s-a pus un încărcător mic şi nu mai este automată ci este semiautomată. (Este identică?) Da!”

 

Armă automată AK-47 care apare în imaginile jurnaliștilor este în realitate o armă de colecție. A fost modificată, trage doar foc cu foc şi nu se mai fabrică, spun specialiştii. Mai mult, în România, acest gen de armă poate fi cumpărat legal pe baza unui permis. Şi arma cu lunetă care apare în prezentare este tot de vânătoare.

 

Gheorghe Tapalan este armurier și vânător de zeci de ani. El este convins că armele despre care vorbesc ziariştii de britanici nu intră în sfera de căutări a teroriștilor, conform digi.24.ro.

 

Gheorghe Tapalan: „Ei caută arme cât mai scurte, să poată să fie automată, să aibă cât mai multe focuri nicidecum arma asta. Arma asta ai tras două focuri apoi trebuie să reîncarci.”

 

Poliţia Română confirmă într-un comunicat că armele prezentate sunt de vânătoare.

„Aceste tipuri de arme sunt deţinute legal în ţara noastră de membrii asociaţiilor de vânători, colecţionari, precum şi de personalul silvic. Până la acest moment, nu au fost obţinute date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă”.

 

Şi oficialii DIICOT merg pe aceeaşi variantă. Însă au deschis o anchetă.

 

Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT: „Fără să am pretenţia că am o opinie de specialist, am analizat felul armamentului şi armele respective nu par neapărat arme de asalt, nu par arme de război mai degrabă par arme de vânătoare. Noi nici nu ştim dacă a fost pe teritoriul ţării noastre”.

 

Costin Georgescu, fost director SRI: „În orice caz nu erau niște specialiști. Se vedea clar că nu erau niște traficanți de anvergură ca cei pe care îi vedem prin filme”.

 

Polițiștii români au luat deja legătura cu cei din Londra pentru a afla detalii despre echipa de filmare.

 

Daniel Horodniceanu: „Sunt invidios să văd oameni atât de importanţi, între ghilimele, traficanţi internaţionali de armament care să facă un mini reportaj la ştiri cu reporter, dar este o părere personală. Dacă faptele făcute de cetăţeni britanici sunt pe alt teritoriu decât al României, atunci nu am avea cum să îi tragem la răspundere”.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22