Măsuri sporite de securitate la frontiera cu Serbia din cauza imigranţilor

E.b. | 19.08.2016

Măsuri sporite de securitate au fost luate, începând din noaptea de joi spre vineri, la frontiera cu Serbia, unde au fost alocate forţe suplimentare de la Poliţia de Frontieră şi Jandarmerie, după ce în această săptămână au fost depistate două încercari de trecere ilegală a frontierei verzi de către grupuri de imigranţi.

Pe aceeași temă

 

 

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, începând din noaptea de joi spre vineri, pe lângă dispozitivul existent la frontiera cu Serbia s-au alăturat maşini de termoviziune, patrule canine şi echipe terestre suplimentare. De asemenea, un elicopter al MAI va survola şi va susţine aerian aceste misiuni de la sol, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, transmite News.ro.

 


Mai mulţi cetăţeni sirieni, care încercau să ajungă ilegal în Europa Occidentală, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră. Migranţii, 12 cetăţeni sirieni, între care cinci copii, inclusiv un bebeluş, erau înghesuiţi în portbagajul maşinii unui bulgar, cu care încercau să treacă ilegal în Ungaria, conform stiri.tvr.ro


 Migranţii s-au ales cu dosare penale pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În schimb, şoferul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de migranţi, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalulul Arad, cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

 

La rândul său, Poliţia de Fronfieră a anunţat că începând din noaptea de joi spre vineri, pentru creşterea gradului de siguranţă la frontiera de sud-vest a României, poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara acţionează în comun cu lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Timiş, ai Grupării Mobile de Jandarmi Timiş, ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi ai Inspectoratului General de Aviaţie, în baza unui plan comun de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterea a gradului de siguranţă a cetăţeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă, conform News.ro.

 

În această perioadă, efectivele care îşi desfăşoară în mod curent activitatea în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara sunt sprijinite de dispozitive comune, formate din poliţişti de frontieră de la sediul I.T.P.F. Timişoara, jandarmi şi poliţişti, care acţionează zilnic la frontiera verde. Totodată, echipaje din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi acţionează în sistem integrat, numărul acestora putând fi suplimentat în funcţie de situaţie, mai arată Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă.

 

"Aceste acţiuni au ca scop asigurarea ordinii publice şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere la frontiera de sud-vest a României. Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de ultimă generaţie, autospeciale cu sistem de termoviziune şi câini de serviciu. Astfel de acţiuni de cooperare inter-instituţională s-au mai desfăşurat şi în alte zone aflate în competenţa Poliţiei de Frontieră Române, la frontierele de nord şi de sud, contribuind astfel la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului", mai spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22