Pe aceeași temă
In ceea ce priveste perioada de programare 2014-2020, MFE a lansat pana in prezent 39 de apeluri de proiecte, in valoare totala de peste 13 miliarde euro, se pune in comunicatul citat.
"Absorbtia efectiva pentru 2014 - 2020 a inceput in luna mai 2016, la aproape doi ani si jumatate de la inceperea exercitiului bugetar, dupa ce am destelenit buruienisul lasat de cei care acum striga de pe margine. Intre timp am lansat ghiduri si proiecte pentru 13 miliarde de euro, dintre care unele pentru autostrazi, termoficare sau reducerea abandonului scolar. In paralel, se lucreaza la pachetul de acreditare", a declarat premierul in interviul pentru HotNews, citat in comunicatul MFE.
Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene a distribuit si pe pagina sa de Facebook comunicatul MFE, spunand:
(...) Am fost prinsi in munca si poate nu am avut timp sa comunicam. I-am lasat pe cei pe care i-am oprit de la furat sa vorbeasca despre noi.
E drept si ca avem un stil mai putin predispus la cotcodaceala.
Cind s-a semnat contractul pentru faza a doua a laserului de la Magurele, pe care am deblocat-o, sefa AM-ului mi-a spus: domnu' ministru, vreti sa mergeti la semnare, chemam presa, facem ceremonie? Am zis: nu, mergi tu, ca tu semnezi propriu-zis.
Rezultat: zbiara tocmai aia care au lasat proiectul blocat in proceduri si indecizie ca nu sunt proiecte la Programul Operational Competitivitate.
Tot primim lectii din astea de la viata (...)", scrie Ghinea pe pagina sa de Facebook.
Mecanismul de atragere a fondurilor europene implica etape obligatorii: indeplinirea conditionalitatilor ex-ante, functionarea sistemului informatic, desemnarea Autoritatilor de Management, consultarea potentialilor beneficiari si lansarea apelurilor. Absorbtia propriu-zisa va creste semnificativ incepand cu 2017, in cea de-a doua jumatate a perioadei financiare, explica ministerul in comunicatul de duminica.
Pentru actuala perioada de programare, primele rambursari de la Comisia Europeana - in valoare de 57 milioane euro - au venit in luna mai a acestui an. In plus, pe 8 august, Comisia Europeana a mai acceptat la rambursare alte 231 milioane euro aferente PNDR (Programul National de Dezvoltare Rurala). In aceste conditii, rata de absorbtie a fondurilor europene la nivelul Romaniei a atins nivelul de 1%, in timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 1,5%, conform MFE.