Ce a mai rămas din spiritul olimpic?

Calculele politice, disputele ideologice și pasiunile naționaliste se amestecă într-un creuzet care tinde să afecteze tot mai serios imaginea Olimpiadei de competiție sportivă mondială de referință.

Alexandru Lazescu 23.08.2016

De același autor

 

Duminică s-a pus punct final la Rio de Janeiro, în Brazilia, uneia dintre cele mai controversate ediții postbelice ale Jo­cu­ri­lor Olimpice. Cu doar o lună și jumătate în urmă, pe fondul crizei po­litice majore din țară (pre­ședinta Dilma Rouseff fiind suspendată din func­ție), multă lume încă se întreba, cu emoție, dacă are­nele și toate celelalte fa­cilități olimpice vor fi gata înaintea începerii com­pe­ti­ției. Până la urmă, cu chiu cu vai, lucrările s-au ter­minat la timp, cu prețul unor improvizații și al unor execuții precare din punctul de vedere al calității. Plus multe întrebări pri­vind poluarea severă în zone în care s-au desfășurat competiții sportive pe ocean. Într-un oraș în care violența de stradă atin­ge cote uriașe, brazilienii au fost ne­vo­iți să mobilizeze o întreagă armată, 85.000 de oameni, pentru a asigura securitatea Jo­curilor Olimpice. Cu toate acestea, au fost destule incidente, chiar șeful securității Jocurilor fiind la un moment implicat în­tr-o tentativă de jaf armat, în timp ce un ministru portughez a fost amenințat cu cu­țitul și răpit pentru scurtă vreme.

 

Dar, dacă unele dintre aceste chestiuni nu sunt chiar singulare (au fost probleme și în cazul altor olimpiade legate de fina­li­za­rea la timp a facilităților sportive și de cos­tul exorbitant al acestora), scandalul de doping din acest an este fără precedent. Așa s-a ajuns ca întregii echipe de atle­tism a Federației Ruse să i se interzică par­ticiparea la Olimpiadă. Și lucrurile puteau arăta și mai rău pentru Moscova, dacă și alte federații sportive in­ter­naționale ar fi fost la fel de intransigente. Sigur, rușii s-au grăbit să spună că la mijloc sunt jocuri politice, însă există destule dovezi so­lide care justifică decizia de suspendare. Ceea ce di­ferențiază acest caz de do­paj față de altele similare care au dus la destule sus­pendări și retrageri de medalii (unele, la haltere, chiar cu puțin timp înainte de com­petiția de la Rio) este faptul că, de da­ta aceasta, nu e vorba de o inițiativă in­di­viduală, ci de un întreg sistem de fraudă pus la punct de instituții ale statului, in­clu­siv de serviciile secrete rusești. Ceea ce ne readuce în minte rețeta est-germană, practicată înainte de 1989, care a dus nu doar la o fraudă sportivă de proporții uria­șe, dar care a schimonosit fizic generații în­tregi de sportivi din partea comunistă a Germaniei.

 

Ajungem astfel la o întrebare de fond: ce a mai rămas din spiritul olimpic, atât de des invocat în discursurile oficiale și ilus­trat atât de frumos de Chariots of Fire, un film de Oscar, cu mu­zica lui Vangelis pe fundal? Răspunsul descurajant, dar co­rect este: mai nimic. Și nu e vorba doar de scandalul de dopaj rusesc, ci de ma­nie­ra în care este abordată competiția de o serie întreagă de țări, pentru care Olim­pia­da a devenit doar un prilej de propagandă. Ceea ce a făcut Rusia e doar una dintre for­mule. Iată, în China s-a pus pe picioare o întreagă mașinărie de stat de produs spor­tivi de performanță pe bandă rulantă. Pen­tru Beijing, olimpiadele sunt în primul rând încă un teren de joc pentru con­frun­ta­rea geopolitică cu Vestul, în special cu SUA. Pe de altă parte, au luat amploare tot felul de alte formule de „fraudare le­ga­lizată“ a competiției, precum importul de sportivi de performanță, prin „natur­ali­za­re artificială“. Vedem, de pildă, cum aler­gă­tori de fond și semifond kenieni și etio­pieni aterizează în curtea unor federații naționale, concurând pentru noile țări de adop­ție. Și nu e vorba doar de cazuri izo­late, ci de o întreagă pleiadă de spor­tivi. În unele cazuri s-a ajuns la situații abe­ran­te: Qatarul și-a „cumpărat“ practic o în­trea­gă națională de handbal în care, ală­turi de sârbi, croați, spanioli, cubanezi etc., abia dacă există doi-trei localnici. Așa a ajuns o țară în care, nu cu mult timp în urmă, nu prea știa nimeni cum se joa­că handbalul să devină o adevărată for­ță mondială în domeniu. Vedem astfel cum calculele politice, disputele ideologice și pasiunile naționaliste se amestecă într-un creuzet care tinde să afecteze tot mai serios imaginea Olimpiadei de competiție sportivă mondială de referință.

 

Sigur, multe dintre disputele sportive în sine la care am asistat la Rio au fost pasio­nante, unele chiar memorabile. Însă, din­colo de asta, ideea de fair play, în sens larg, din perspectiva manierei în care sunt abordate Jocurile Olimpice, e sever ero­dată. Dopajul, importul de sportivi, acu­zele de corupție legate de lucrările de cons­trucție a arenelor și facilităților spor­tive (inclusiv la Tokyo, pentru Jocurile din 2020!) sunt tot atâtea motive. De unde și interesul în scădere pentru organizarea olimpiadelor, văzute nu cu mult timp în ur­mă drept evenimente de mare prestigiu pentru țările gazdă. De pildă, mai multe ora­șe au renunțat la intenția inițială de a in­­tra în competiția pentru organizarea Olim­­piadei de Iarnă din 2022. A rămas până la urmă să o facă Beijingul, o for­mu­lă la care puțini s-ar fi gândit, având în ve­dere faptul că orașul nu are niciun fel de tradiții din perspectiva sporturilor de iar­nă. Iar anul acesta, lucru fără prece­dent, brazilienii au azvârlit cu pietre asu­pra sim­bolicei ștafete a torței olimpice. Pierre de Coubertin, fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, a dorit ca acestea să devină un pri­lej periodic de celebrare a spiritului de armonie universală. Istoria l-a contrazis ime­diat, cel mai flagrant exem­plu fiind Olim­piada de la Berlin, din pe­ri­oada in­ter­belică. Însă chiar astăzi, în mod pa­ra­do­xal, ceea ce ține în viață Jocurile Olim­pice nu este nici pe departe spiritul olimpic, ci, mai degrabă, așa după cum no­tează și Fo­reign Policy, „instinctul fun­da­mental global pentru tribalism“, care de­vine tot mai prevalent și în spațiul politic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22