Pe aceeași temă
Decizia a fost luată de edilul PSD Daniel Tudorache, după ce a demis fosta conducere a ADP, potrivit Digi 24.
Noapteş va gestiona un buget de peste 80 de milioane de euro anual.
Pe site-ul Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 1, Alexandru Noapteş este trecut ca director-adjunct, iar director general este Marian Marinescu, proaspăt numit şi el, informează adevarul.ro.
Directorul general de la ADP sector 1 a recunoscut, intervievat de Digi 24, că va modifica organigrama instituţiei pentru ca Noapteş să poată avea în subordine toate direcţiile importante
„El se va ocupa de serviciul mecanizare, serviciul drumuri, de serviciul spaţii verzi, compartimentul auto, parcările, semnalizările rutiere şi să vedem ce-i mai dau să facă”, a declarat Marian Marinescu, director general al ADP Sector 1. Instituţia a avut anul trecut un buget de peste 80 de milioane de euro. Aceşti bani vor intra pe mâna fostului şef al CFR Călători.
Directorul general al ADP Sector 1 va avea în subordine doar două direcţii. „Strict juridic o să fie strict la mine contabilitatea, resursele umane clar o să fie la mine, achiziţiile publice... ori la mine, ori la el, vedem cum că şi ăsta e un serviciu destul de greu, biroul de inspecţie probabil o să fie la el, îl dau la el”, a declarat Marian Marinescu.
Cine este Alexandru Noapteş
Alexandru Noapteş a intrat în vizorul opiniei publice în 2009, când un ziar central a publicat facturi din care reieşea că fostul şef al CFR Călători a cheltuit 72.500 de dolari în doar trei zile, în magazine de lux din New York.
Inspectorii ANI s-au autosesizat şi au descoperit că Alexandru Noapteş avea în conturi 1,4 milioane de euro pe care nu i-a putut justifica.
In 11 decembrie 2014 Curtea Suprema a decis confiscarea sumei de 1,4 milioane euro pe care Noapteş nu o putea justifica
Prin sentinta, instanţa supremă a decis confiscarea sumei de peste 6,4 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro) din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş, pe care acesta nu o poate justifica, respingand astfel recursul facut de Noapteş la o sentinta anterioara a Curtii de Apel Bucureşti din mai 2013.
În 15 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti dispusese si ea confiscarea sumei de 6.364.413 de lei, dobândită nejustificat de către Alexandru Noapteş şi soţia acestuia, Cristina Manuela, în perioada 2005-2007, răspundere care a fost extinsă şi în cazul fiicei lor, Irina Diana.
Judecarea dosarului a început după ce, în decembrie 2011, Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a constatat că Alexandru Noapteş şi soţia sa a dobândit nejustificat 6.364.413 lei şi a dispuns sesizarea CAB pentru soluţionarea cererii de confiscare.
Comisia de Cercetare a Averilor a făcut verificări în cazul lui Noapteş în urma sesizării transmise, în august 2011, de către Agenţia Naţională de Integritate, care arăta că fostul director general al CFR Călători şi soţia acestuia nu pot justifica 9.825.978,49 de lei (aproape 2,8 milioane de euro).
Potrivit ANI, diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate de Alexandru Noapteş şi soţia acestuia ar fi din perioada 2005 - 2007, când Noapteş a fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători.
Alexandru Noapteş este cuscrul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc. Fiica fostului şef al CFR Călători, Irina Noapteş, s-a căsătorit în septembrie 2014 cu Andrei Hrebenciuc.