Oprea va da in judecata CNADTCU, dupa respingerea contestatiei la verdictul de plagiat

Vlad Toma | 30.08.2016

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne al Romaniei, a transmis ieri, dupa ce CNADTCU i-a respins contestatia facuta la decizia de plagiat data de Consiliul in privinta lucrarii sale de doctorat, ca se va adresa Justitiei pentru a lamuri acest caz, deoarece considera ca legea nu a fost respectata de aceasta institutie.

Pe aceeași temă

 

Oprea considera ca decizia luata de CNADTCU nu este corecta si enumera cateva aspecte pe care le-a mentionat deja in contestatia depusa dupa verdictul de plagiat.

 

El arata ca legea ar fi fost aplicata retroactiv in cazul sau: "Situația mea a fost evaluată nu după legea din 2000, când am susținut teza, ci după o lege intrată în vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusă în lege abia în 2011, ea nefiind prevăzută în legislația anului 2000. Mai mult, noțiunea de „plagiat” a fost definită în legislație abia în 2004, adică la 4 ani de când mi-am susținut teza. Chiar și așa, termenul ”plagiat” se referă la redarea unor texte, expresii, idei etc. fără a face trimitere la sursele originale. Or, în cazul meu, trimiterea la sursele originale există și este imposibil de contestat, aspect reținut și în Hotărârea nr. 2165/08.07.2015 emisă de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice."

 

Oprea mentioneaza de asemenea faptul ca are o decizie mai veche a unei institutii a statului roman care arata ca nu ar fi plagiat, decizie care se bate cap in cap cu actuala decizie a CNADTCU: "Am astăzi două hotărâri emise de instituțiile statului român, hotărâri care sunt amândouă valabile, dar care se bat cap în cap. Astfel, există Hotărârea nr.2.165/08.07.2015 emisă de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, document care atestă faptul că “suspiciunea de plagiat nu se confirmă“ în cazul meu. Această hotărâre este în continuare în vigoare, nefiind desființată, revocată sau anulată. În același timp însă, prin decizia Consiliului general al C.N.A.T.D.C.U. din data de 01.08.2016, s-a aprobat retragerea titlului științific de doctor în drept, sub pretextul unui presupus plagiat. Mai mult, titlul de doctor nu mi l-am acordat singur. Mi-a fost acordat acum mai bine de 15 ani prin ordin al Ministrului Educației, la propunerea CNATDCU. Astăzi, același CNATDCU are altă părere, deși teza de doctorat a rămas aceeași. Aici cred că este o problemă a instituțiilor și în niciun caz a mea, în calitate de cetățean."

 

Fostul ministru reclama faptul ca nu i-ar fi fost respectat dreptul la apărare și nici rigorile procedurale prevazute de lege: "Nu am fost invitat să-mi spun punctul de vedere în fața celor care au evaluat lucrarea, deși acest lucru este un drept firesc și o obligație stabilită prin lege pentru CNATDCU. Mai mult, nu există o sesizare scrisă, așa cum prevede legea, în baza căreia să fie demarată întreaga procedură în cazul lucrării mele de doctorat. În Punctul de vedere al Comisiei de etică a Universității din București se precizează că analiza suspiciunii de plagiat a fost efectuată “în urma solicitării formulate de ministrul Educației “. Însă această solicitare nu poate anula cerința expresă a legii privind sesizarea scrisă. În plus, ar fi cu totul anormal ca o procedură ce se poate încheia cu retragerea unui titlu științific prin semnătura Ministrului să poată fi demarată ”la solicitarea” aceluiași ministru."

 

Oprea reclama de asemenea faptul ca teza sa ar fi fost evaluata de "oameni care fie nu au legătură cu domeniul juridic, fie nu sunt în măsură să se exprime pe astfel de probleme" si faptul ca nu ar exista niciun membru specializat în științe juridice in Comisia de etică a Universității București.

 

Fost vicepremier critica mai multe "imprecizii procedurale și de fond" si se considera victima unui linsaj mediatic care ar fi dus la nerespectarea legii de catre anumite institutii ale statului.

 

Comisia de Contestatii a CNATDCU a respins ieri contestatia depusa de Gabriel Oprea impotriva verdictului de retragere a titlului de doctor.

 
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22