Dilma Rousseff, destituită din funcţia de preşedinte al Braziliei

E.b. | 01.09.2016

Dilma Rousseff a fost destituită de Senat din funcţia de preşedinte al Braziliei, transmite BBC News.

Pe aceeași temă

 
 

Senatul pune astfel capăt celor 13 ani de când Partidul Muncitorilor se află la putere.

 

UPDATE: O manifestaţie organizată la Sao Paulo, cel mai mare oraş din Brazilia, faţă de demiterea preşedintelui Dilma Rousseff, a degenerat miercuri noapte în violenţe între protestatarii înarmaţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene, relatează Reuters.

 

Rousseff respinge acuzaţiile care i se aduc.

 

Şaizeci şi unu de senatori au votat pentru destituirea Dilmei Rousseff, iar 20 împotrivă. Preşedintele interimar Michel Temer, fostul ei vicepreşedinte, va duce la capăt mandatul lui Rousseff care se încheie pe 1 ianuarie 2019, conform News.ro.

 

Acest proces a polarizat Brazilia şi a paralizat-o, în ultimele nouă luni, din punct de vedere politic.

 

Cei 61 de senatori au votat împotriva lui Rousseff pentru că a folosit ilegal bani din bănci de stat pentru a stimula cheltuielile publice.

 

Senatorii urmauă să se pronunţe prin vot dacă să îi interzică lui Rousseff să deţină funcţii publice în următorii opt ani.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22