Politicienii vor da teste la gramatică

Petru Tomegea | 06.09.2016

Pe aceeași temă

Discuția asupra listelor de candidați liberali pentru alegerile parlamentare din decembrie a cotit-o brusc spre ceartă atunci când purtătoarea de cuvânt a PNL, Adriana Săftoiu, a făcut aluzie la un test de cunoaștere a limbii române. S-au trezit din amorțire vechii veleitari care populează prima scenă politică pentru a o ironiza și a susține că nu le e frică, numai că greșelile s-au strecurat chiar în demersurile lor.

Necunoașterea limbii române este principalul semn al școlii precare a politicianului. Sunt zeci de site-uri pe Internet care înregistrează monstruoasele greșeli ortografice și ortoepice, la fel cum altele înregistrează numeroase trăsnăi spuse de politicieni. Sare în ochi lipsa de pregătire, lipsa cunoștințelor elementare, în contrast cu pretențiile lor. În pofida acestei situații, respectivii și-au continuat nestingheriți carierele politice până la cea mai înaltă, ba unii și-au făcut titlu de glorie din neștiință, iar percepția despre clasa politică a ajuns în punctul cel mai de jos.

Până acum s-a socotit că votul este cel ce trebuie să facă selecția corectă, dar în acești 26 de ani agramații și codașii la învățătură au găsit calea de a se strecura în frunte. Poate că nu ar fi mare nenorocire dacă ar fi fost meseriași de excepție, dacă s-ar ține departe de reporteri și studiouri TV și și-ar vedea de treabă. În fond, oameni fără multă carte sunt și în alte parlamente, unele chiar cu tradiție. Numai că diferența o fac decența, rușinea, buna creștere, respectul pentru cetățeni.

Din toamnă, avem și altă lege electorală: se revine la votul pe liste, procedeu ce introduce un filtru în plus, acela al formațiunii politice, al colegilor. Cu siguranță, partidele vor fi mai responsabile, mai atente pe cine vor propune candidați, fiindcă este în joc soarta lor. Una este să defilezi cu agramați și neinstruiți și alta să vezi lumina cărții, zâmbetul bunei creșteri, nu al superiorității, pe fața aleșilor.

Firește, există pericolul ca omul politic să creadă că activitatea sa se încheie cu testul la gramatică. Nicidecum, evaluarea ca politician ar fi bine să fie cartea sa de vizită la sfârșitul fiecărui an. Asta cu condiția ca Parlamentul să înființeze o comisie independentă alcătuită din specialiști în afară de orice dubiu care să emită astfel de judecăți de valoare. Nu cumva meseria de politician a fost lăsată în voia sorții, iar timpul nu mai are răbdare?

 

Petru Tomegea,

27 august 2016

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22