Tobă, anchetat de DNA pentru că ar fi ascuns deturnări de fonduri la serviciul secret al MAI

E.b. | 08.09.2016

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru de Interne Petre Tobă. El şi-a anunţat demisia după ce DNA a cerut procurorului general să solicite preşedintelui încuviinţarea urmăririi penale a ministrului în dosarul care priveşte activitatea DIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne.

Pe aceeași temă

 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Tobă Petre, Ministrul Afacerilor Interne în perioada noiembrie 2015 – septembrie 2016, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 280/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, urmând a se proceda conform legii. 

 

S-a avut având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

 

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea cererii preşedintelui.


Favorizarea făptuitorului
 

"Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Preşedintelui României referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Tobă Petre, ministru al Afacerilor Interne, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de articolul 269 alineat 1 din Codul Penal", anunţă Parchetul instanţei supreme.

 

Petre Tobă şi-a anunţat demisia săptămâna trecută, după ce DNA a cerut procurorului general al României să solicite preşedintelui încuviinţarea urmăririi penale în dosarul care priveşte activitatea DIPI. Procurorii DNA îl acuză pe fostul ministru de Interne că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI, serviciu secret al ministerului de Interne, numit, în trecut "Doi şi-un sfert".


Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

 

"Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanţă pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărţi în ediţii de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai DIPI", precizează procurorii, conform News.ro.


Băsescu, nedumerit de acuzaţii


Legat de acest caz, Traian Băsescu spunea că nu crede că există o motivaţie politică pentru schimbarea lui Tobă, având în vedere că niciun actor nu ar fi fost interesat de eliminarea ministrului, mai ales că a fost susţinut de Klaus Iohannis.  


El a susţinut însă că acuzaţia din comunicatul DNA "nu e în regulă", pentru că, legal, nu se suţine favorizarea infractorului prin desecretizarea unor informaţii pe care n-ar fi avut dreptul să le desecretizeze.

 
"Nu a fost un joc pentru eliminarea ministrului Tobă, ci declaraţiile date de ofiţerii care au fost chemaţi la DNA au generat un bulgăre. Mă nedumereşte însă acuzaţia către ministrul Tobă că a favorizat infractorul, refuzând să desecretizeze anumite documente de la DIPI. (...) Nedumerirea mea este de ce poţi să-l acuzi pe ministrul de Interne că nu a desecretizat nişte documente, de vreme ce nu el le-a secretizat. Aici legea este extrem de clară", a spus Băsescu.

 

Dragnea, suspicios după plecare lui Tobă

 

Marţi, Liviu Dragnea afirmase că premierul Dacian Cioloş l-ar fi sunat înainte să anunţe public nominalizarea lui Dragoş Tudorache pentru protofoliul Internelor. Ocazie cu care preşedintele PSD i-ar fi spus şeful guvernului că există suspiciuni că noul ministru ar avea simpatii politice, conform Digi24.ro.

„Eu i-am spus că există suspiciuni, nu neapărat din partea mea, dar vorbe în piaţă că este foarte apropiat de liberali. Dar am spus că cel mai important lucru este ca acel ministru să arate că este independent de politică, pentru căt toată lumea se gândeşte la MAI în această perioadă ca ministerul care împreună cu AEP organizează alegerile”, a declarat Liviu Dragnea.

Anterior, Dragnea declarase: „Petre Tobă poate fi numit un profesionist, un tehnocrat. Şi a trebuit ca el să plece din Guvern. Sigur că nu e în regulă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22