Scenariu electoral la Chișinău: Moldova, între privirile hulpav-imperialiste ale României și Rusiei

Aducerea pe tapet a referendumului de unire a Transnistriei cu Rusia apare mai mult ca o carte pe care Moscova o joacă în perspectiva alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Bogdan Oprea 13.09.2016

De același autor

 

Declarațiile recente ale ambasadorului Sta­telor Unite în Republica Moldova, Jim Pet­tit, referitoare la posibilitatea unirii cu România au stârnit reacții dure de ambele maluri ale Prutului, dar, ori­cât de cinic poate părea, Moldova are nevoie acum de astfel de mesaje pentru a-și putea păstra parcursul proeuropean. Perspectiva ale­gerilor prezidențiale din 30 octombrie, lipsa unor can­didați cu un profil pu­ternic, fragmentarea votu­rilor, dar și poziționarea pe primul loc în preferințele electoratului a unui candidat prorus, socialistul Igor Do­don, le impune partenerilor Republicii Mol­dova o abordare cu sânge rece a celor mai importante teme de pe agenda pu­blică a societății.

 

Diavolul se ascunde în sondaje

 

Realitatea este că astăzi subiectul unirii cu România nu are parte de un mare suport po­pular dincolo de Prut, doar 17,3% din­tre cetățenii moldoveni ar vota pentru uni­re și 66,1% ar vota împotriva ei. La fel stau lucrurile și când vine vorba despre ce cred moldovenii că este cea mai bună so­luție pentru securitatea țării lor, doar 11,4% optează pentru aderarea la NATO, 58,3% cred că cea mai bună soluție este neu­tralitatea, iar 18% optează pentru ade­rarea la Organizaţia Tratatului de Securi­tate Colectivă (din care fac parte Federația Rusă şi câteva țări postsovietice). Și când vi­ne vorba despre aderarea la Uniunea Eu­ropeană societatea este foarte polarizată, 41,3% dintre moldoveni ar vota pentru, iar 41,2% ar vota împotrivă, asta în timp ce pentru aderarea la Uni­unea Vamală Eurasiatică (formată din Federația Ru­să, Belarus și Kazahstan) ar vota 52,7%, iar împotriva ei, 31,7%. O privire prag­matică chiar și numai la aceste cifre ar tre­bui să fa­că declarațiile am­ba­sa­do­rului Jim Pettit mult mai ușor de înțeles, ceea ce nu înseamnă că reacțiile publice pe care aces­tea le-au generat la Chișinău și Bu­cu­rești nu au fost unele corecte și chiar necesare.

 

Coincidenţe sau realpolitik?

 

De altfel, coincidență sau, mai de grabă, nu, la câteva zile după declarațiile am­ba­sadorului Jim Pettit, președintele auto­pro­clamatei Republici Moldovenești Nistrene, Evgheni Șevciuk, semnează un decret de punere în aplicare a referendumului din 2006, nerecunoscut, însă, de nimeni, prin care 97% dintre locuitorii regiunii se pro­nun­țaseră pentru unirea cu Federația Ru­să. Decizia are, negreșit, și o importantă miză politică internă, Evgheni Șevciuk se pregătește de pseudo-alegerile preziden­țiale care vor avea loc la 11 decembrie în Transnistria, și pe care le explică atât de bine istoricul Cosmin Popa într-o analiză publicată zilele trecute. Cu toate acestea, aducerea pe tapet a referendumului de uni­re cu Rusia apare mai mult ca o carte pe care Moscova o joacă în perspectiva alegerilor prezidențiale din Republica Mol­dova. Asta pare să ne spună și momentul ales de ambasadorul Jim Pettit pentru de­clarațiile sale, puse chiar și în contextul aniversării independenței Republicii Mol­dova. Moldovenii au un mare atașament pentru unitatea națională a țării lor, or, subiectul autonomiei Transnistriei este o carte de jucat pentru adversarii unirii Mol­dovei cu România. Candidatul cu cele mai mari șanse la câștigarea președinției Repu­blicii Moldova, Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Mol­dova, un prorus declarat și un anti­unio­nist și mai convins, are o bună temă de campanie în subiectul unirii cu România sau, mai bine spus, în amenințarea unirii cu România și perspectiva dezintegrării sta­tului moldovean. De altfel, mesajul este clar expus într-o campanie demarată de acesta și care anunță, fără urmă de tă­gadă, „Jandarmul român nu va fi la noi stă­pân!“.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-bogdan-oprea.jpg

Președintele autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Evgheni Șevciuk

 

Privind în ansamblu, tocmai pentru că unirea Transnistriei cu Federația Rusă nu este astăzi în favoarea nimănui, nici măcar a Moscovei, readucerea pe tapet a acestui subiect arată mai mult ca un plan cons­truit în laboratoarele de la Kremlin pus la cale pentru a-i contura lui Igor Dodon pro­filul cavalerului pe cal alb. Un cavaler ca­re, așa cum ne va demonstra în cam­pania electorală, va apăra integritatea te­ri­torială a micuței țări moldovenești la care râvnesc cu aceeași poftă imperialistă și Ro­mânia, și Federația Rusă. Construirea aces­tui dublu pericol, care nu poate decât să regăsească o largă susținere populară, și în rândul unioniștilor, și al antiu­ni­o­niș­tilor, și al prorușilor, și al antirușilor, își găsește cel mai mare beneficiar în can­di­datura lui Igor Dodon. Or, nimic nu poate fi mai simplu, construirea unui pericol și prezentarea unui salvator este, poate, cea mai folosită strategie de campanie peste tot în lume. În Republica Moldova, in­gre­dientele realității fac acest scenariu cel mai plauzibil pentru un candidat cu pro­filul și background-ul lui Igor Dodon, un lucru pe care l-au înțeles, se pare, atât ex­perții din cancelaria de la Moscova, cât și cei din cancelaria de la Washington. Să spe­răm că și cei de la București.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22