Echipa de zgomote anti-DNA

Dosarul Ponta-Ghiță-Blair a regenerat furibunda campanie împotriva DNA, care amintește prin vehemență și manipulare, tristă ironie, de cele purtate împotriva lui Băsescu.

Andreea Pora 13.09.2016
SHARE 4

De același autor

 

În noul dosar Ponta-Ghiță e vorba, pe scurt, de cumpărarea locurilor pe listele parla­men­tare, practică românească uzuală, de spălare a unor bani ilegali proveniți de la Ghiță (sau de la terți) prin­tr-o fundație a PSD pa­tro­nată de consilierii Sul­tă­noiu și Teodorescu pentru achiziționarea unei vizite a lui Tony Blair, în scopul creșterii cotației pontiste la bursa popularității. Miră pe careva? Nu, pentru că afa­cerea se potrivește pro­filului actorilor implicați și epocii. Să nu uităm că era anul de grație 2012, când în exact aceste laboratoare se punea la cale preluarea gu­ver­nării (s-a vorbit atunci de sume des­cumpănitoare pentru cumpărarea la bu­ca­tă a trădătorilor din parlament), o epocă în care „intangibilii“ beneficiau din plin de sta­tutul lor privilegiat, inclusiv în fața jus­tiției, crezând că-și pot permite chiar ori­ce. Afacerile sulfuroase de acest gen au fost me­reu o practică la ordinea zilei, cum re­cu­nosc cu detașare numeroși politicieni.

 

Un articol al lui Dan Tăpălagă dezvăluie că în 2014, în campania pentru prezidențiale, o altă firmă controlata de Ghiță, Federal Media Partner (aflată sub sechestru, fiind sus­pectată de spălare de bani), a plătit 300.000 de dolari companiei americane de lobby Podesta Group pentru pro­mo­va­rea lui Ponta, încercând să convingă presa internațională de proamericanismul aces­tuia. Evident, suma nu apare înregistrată ca sponsorizare de campanie, așa cum ce­re legea, și gândul zboară imediat la o spă­lare de bani, ca și în dosarul în care apare numele lui Blair. Amicul Ghiță se do­ve­deș­te o placă turnantă a ba­ni­lor de pro­ve­niență du­bi­oa­să în folosul lui Ponta și al PSD. Dosarul Ponta-Ghiță-Blair a re­ge­ne­rat furibunda campanie îm­potriva DNA, care amin­teș­te prin ve­he­mență și ma­nipulare, tristă ironie, de cele purtate îm­potriva lui Băsescu.

 

În acest caz observăm clar o nouă abordare: teza rup­tu­rii dintre DNA și SRI. E de-a dreptul nostim să asiști (mai ales după vacanță) la excesul de creativitate și de personaje care se înrolează sub flamura penală și anti-DNA, din motive dintre cele mai diverse. Nu-l bănuiesc pe niciunul de naivitate. La Tobă, de exemplu, „maeștri“ răspopiți, gu­ru de strânsură și mercenari de profesie au teoretizat destrămarea „bi­no­mului“ ca­re controlează țara - râul, ramul și po­li­ti­cianul - prin faptul că DNA a cutezat să cea­ră de la DIPI (fostul „doi și-un sfert“) desecretizarea parțială a documentelor prin care s-au făcut chel­tuieli din fondu­rile operative (căsuțe de păpuși, arcuri de tir, cuptoare elec­tri­ce, sti­louri, mese fes­ti­ve și alte asemenea). Mai rău, cutezanță supremă: ulterior, DNA l-a pus pe Tobă sub urmărire penală pentru că a refuzat. Iohannis a tăcut și a semnat, în pofida fostului președinte, care îl sfătuia de bine. De la DIPI - un serviciu scăpat realmente de sub orice control, stat în stat (nu se știe nici acum ce s-a în­tâmplat cu aparatura de ascultare de acolo sau cu ce se mai îndeletnicește serviciul) și pentru șefia căruia s-a dat mereu o lup­tă politica acerbă - s-a ajuns direct la SRI. De aici și până la „ruptura binomului“, n-a fost decât un pas, mic pentru logică, imens pentru strategie.

 

În cazul Ponta-Ghiță, lucrurile sunt mai sofisticate, însuși SRI s-ar fi delimitat de dosar și de DNA. Nişte „surse“ din SRI, extrem de credibile, doar garantează To­lontan pentru ele, au ținut morțiș să se știe public că serviciul „nu are nicio con­tribuție“ la acest dosar. Emoționant de grăitor! În primul rând, SRI nici nu avea cum să se implice legal, din moment ce Curtea Constituțională l-a scos din jocul penal prin decizia din martie. În al doilea, de ce oare au simțit „sursele“ cu pricina nevoia să intervină taman dosarul lui Pon­ta, servindu-i astfel mingea la fileu? Lui și întregii campanii de diabolizare a DNA. În spațiul public s-a insinuat ideea că în cam­pania din 2014 o facțiune din SRI a jucat de partea lui Ponta (și a lui Udrea), iar al­ta de cea a lui Iohannis. Primii au pierdut, dar n-au dispărut, le vedem mesagerii trâm­bițând prin mass-media și politică, mai uniți în spirit ca niciodată. Mai vedem diverși foști SRI-iști, de regulă dați afară din serviciu sau cu probleme penale, agenți acoperiți sau cu pantalonii în vine, plimbați ca sfintele moaște pe la te­le­vi­zi­uni cu misiunea de a lansa în spațiul pu­blic tot felul de teorii conspiraționiste și di­ver­sio­niste. Cred că „sursele“ care s-au băgat în seamă în dosarul Ponta fac parte din aceas­tă categorie: divizia din SRI care a pier­dut alegerile pe mâna lui Ponta și care re­în­cearcă să le câștige pe ur­mă­toa­re­le pentru alții din aceeași plămadă (pesedistă).

 

Mai e ceva: teoria destrămării „bino­mu­lui“ vine la pachet și cu o concentrare a atacurilor pe DNA, serviciul secret fiind cumva menajat, „palmat“. Fenomenul a putut fi observat după schimbările operate la SRI, când au fost aduși doi noi adjuncți, dar Coldea, al cărui cap a fost cel mai vâ­nat în ultimii doi ani, a rămas pe funcție. Să fi fost acesta semnalul pentru agenții de pretutindenti că au pierdut lupta? Ha­bar n-am, dar așa pare. Când Cristoiu - Girueta, Elena Udrea, Antena 3, RTV - Ghiță și alți neicușori din PSD sau de aiurea tocesc aceeași limbă favorabilă lui Ponta, devenit, iată, „Erou Martir al Abu­zu­rilor Sistemului“, nu e coincidență. Tovarășii nu reușesc să iasă din fibrilații, îi mână ordinul și finanțele de la spate, deși ar putea să se mai relaxeze. Ponta e salvat, a bătut deja palma cu Dragnea, va fi pe listele PSD și chiar mai mult. Plus că poate fi votat și din pușcărie. Vestea proas­tă pentru ei e că nu vor reuși să omoare DNA până atunci, ai cărui clienți fideli tot politicienii vor rămâne. Cu toții trebuie să aștepte alegerile.

Comentarii 4

Petru - 09-16-2016

Echipa de zgomote anti-DNA nu reuseste decredibilizarea DNA mai mult decat o face DNA-ul. Cred ca DNA nu poate eradica coruptia (scuzati cacofonia dar cred ca suna bine in context), dar din pacate DNA-ul este ca si un pescar ce sta intre doua iazuri si arunca navodul numai in partea stanga, desi de pe margine (presa) i se indica existenta unor pesti mari si in iazul din dreapta. Eu personal am inceput sa cred ca navodul DNA trage doar in parte opusa sefului de la Cotroceni. Data viitoare o sa votez cu stanga fie si numai pentru a mai schimba putin directia navoadelor DNA. Acum nu dau exemple de pesti mari pe dreapta care ar trebui sa intre in vizorul navodului DNA, dar daca ati urmari si presa de pe partea opusa i-ati gasi si dv. Nu cred in inocenta niciunuia din cei vizati de DNA, dar astept o repartizare mai judicioasa nu neaparat pe palierele politice ci pe valoarea prejudiciului presupus (de catre dv din presa) a fi adus statului.

Răspunde

m mircea - 09-16-2016

In justitie ca sa acuzi pe cineva trebuie sa ai si dovezi. E posibil ca acestea sa fi fost gasite numai pt gainarii cum zice dl.Gica mai jos. De aceea si reusesc aceste campanii anti-DNA, prea putini hoti prinsi si mai ales nu li se ia nimic din averea ilicita. Mai deranjeaza si faptul ca nu se investigheaza nimic inainte de 2012, perioada in care s-au dat cele mai mari tunuri, daca ne amintim numai de Bancorex, intreprinderi devalizate, altele subevaluate si cumparate pe nimic de puternicii zilei,apoi vindute pe milioane (celebrul caz Patriciu), sau de ce nu, chiar banii de la Dunarea (Crescent?). Multumim dna Pora ca mai exista cineva ca dvs care sa spuna lucrurilor pe nume. Si numele care supara oamenii cinstiti nu este Kovesi bineinteles, ci Cristoiu, acest angajat? al dnei EU care ii repeta textele identic si fara ghilimele (idei preluate din acel asa zis jurnal). Trecem pe linga faptul ca ne ia de prosti, dar cind incerci sa-i comentezi articolele iti si blocheaza IPul. Vin alegerile si penalii incearca din nou sa cistige batalia prin manipularea cetatenilor cu drept de vot. In contrapartida avem nevoie de mai multi ziaristi ca dvs si echipa Rev22.

Răspunde

FLORIAN D. MIREA - 09-15-2016

DNA e cam singura in combaterea coruptiei, nu doamna Andreea Pora.

Răspunde

gica - 09-14-2016

D-na Pora ati cam ramas singura in "lupta impotriva coruptiei"! Pana si Inalta Curte(Justitia romana si in niciun caz un Parchet) v-a tradat,dand NUP DNA-ului condus de Kovesi,in cazul Ghita Tony B! Un dosar de toata jena,cand Ponta si armata de hoti au bube grele.Mai grele decat carnea de porc,de te intrebi,nu cumva astia sunt intr-un "blat" si D-voastra nu stiti? Iar ca sa va termin tot Editorialul,din ce an si dupa ce lege cere DNA-ul unui Ministru sa desecretizeze documente secrete! Oamenii astia de la DNA sau sefa suprema au facut scoala pe bune?A auzit D-na Codruta ca un ministru poate desecretiza ceva? Feresaca Dumnezeu! Femeia asta ori executa orbeste ordine imposibile,ori vrea cu orice pret sa distruga DNA-ul.D-na Pora,va rog din suflet,n-o mai incurajati pe aceasta sefa a DNA ,ca nu se mai opreste din aberatii si riscam sa ramanem cu un DNA decredibilizat,cand Romania are mai multa nevoie de aceasta Institutie.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22