De același autor
Cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, România, sub raport politic cel puțin, mi se pare mai greu descriptibilă decât oricând după 1990. La prima vedere, mai totul e în regulă; la a doua, nimic nu-i în regulă. Rezultatul: suntem buimaci.
Avem un guvern onest, democrat și de bună calitate – ceea ce-i bine. Avem și un premier, căruia chiar și adversarii cam trebuie să-i recunoască meritele. Mai mult decât atât, e și popular, chiar dacă unii cârcotași țipă că a călători la clasa Economy și altele de acest gen sunt doar niște trucuri de PR. Chiar și așa, tot e un merit, rar regăsit printre politicienii noștri, pentru care modelul Oprea, care mergea cu girofar până și la restaurant, e mult mai obișnuit. În plus, se pare că se înțelege destul de bine cu președintele Iohannis, pe care îl completează în chip potrivit, astfel încât obișnuitele divergențe președinte-premier din vremea Guvernului Ponta au dispărut, fără a se fi revenit nici la prezidențialismul excesiv din timpul Guvernului Boc. Are și câțiva miniștri de calitate, chiar dacă pe unii i-a găsit mai greu, după ezitări și schimbări la intervale scurte. Desigur, nu-i un guvern perfect, iar mașinăria birocratică și comunicarea intra- sau interministerială au dat uneori rateuri, cum a fost în ultimele zile în cazul fostului secretar de stat de la Finanțe, Gabriel Biriș. Dincolo de unele erori și gafe, sentimentul este că Guvernul Cioloș, în mult mai mare măsură decât guvernele anterioare, este preocupat de binele public, și nu de propășirea personală sau a unui partid. Dacă sunt erori, se încearcă îndreptarea lor cu bună-credință; gafele mai grave se plătesc imediat prin demisii, transparența e considerabil mai mare decât oricând înainte.
Paradoxul e că acest guvern e mai bun și fiindcă nu-i politic. Or, fiindcă nu-i politic, nu va participa la alegeri ca atare, chiar dacă, poate, unii miniștri vor demisiona pentru a se înscrie pe listele unor partide. (Sunt încredințat că premierul își va ține promisiunea.) Prin urmare, șansa ca această situație – un guvern ceva mai capabil și mai onest, un premier moderat și dedicat binelui public – să se continue și la anul este foarte mică. Teoretic, Iohannis l-ar putea desemna pe Dacian Cioloș premier și după alegeri, dar mă îndoiesc că acesta ar reuși să formeze o coaliție politică.
Cât despre politicieni și partide, altă nebunie: toți sunt în opoziție, deși toți au susținut în parlament formarea Guvernului Cioloș. Acum însă cu toții, pesediști, liberali și resturile, nu pierd ocazia să critice guvernul pentru orice – dar nu au uitat să-i impună legi populiste, care-l obligă. Acești politicieni, pesediști, liberali și resturile, la fel ca unii paraziți din natură, extrag tot ce pot din gazdă, după care, crescuți mari, o ucid.
România e țara în care teoriile politice generale par să nu se aplice. Știm că democrația liberală presupune partide și competiția dintre ele. Am fost învățați (și exemple avem destule în alte părți) că această competiție contribuie și la binele general. Nu și la noi: la noi partidele sunt în competiție, desigur, dar mai deloc în vederea binelui general, ci aproape exclusiv a celui propriu, care nu prea are nicio legătură cu cel general. Ni s-a spus, de asemenea (și iarăși avem exemple mai vechi și mai noi), că, de obicei (chiar dacă nu și fără excepție), poporul alege și responsabil, și, mai mult sau mai puțin, rațional. Nu și la noi: aici, în mod majoritar, poporul (sau o parte însemnată a lui) alege iresponsabil oameni certați cu legea, cu dosare penale sau chiar condamnați ori inși lipsiți de orice însușiri profesionale, a căror singură calitate este că și-au plătit din gros locul pe lista partidului respectiv. Am fost învățați, de asemenea, că lucrul următor e firesc: politicienii să ia deciziile fundamentale, iar tehnocrații să ofere expertiza necesară și punerea în aplicare a politicilor. La noi însă politicienii conduc partide, deși sunt condamnați penal, ori legiferează ca să scape de închisoare, sau de oprobriul public de a li se retrage oficial doctoratul obținut prin plagiat. Cu puține excepții, ei nu par să aibă vreo competență profesională, vreo inițiativă oportună fără legătură nemijlocită cu buzunarul propriu sau al unui grup.
La prima vedere, în săptămânile acestea lucrurile merg în România, dacă nu strună, cel puțin satisfăcător: avem creștere economică, avem un președinte, un prim-ministru și un guvern acceptabile și care cooperează, primul ministru e popular și apreciat deopotrivă în interior și în afară, avem o poziție solidă în NATO și în UE, nu avem terorism și nu avem nici măcar refugiați, în număr cât de cât apreciabil. Dar urmează ceva care, deși unanim acceptat drept chintesența democrației, ar putea fi o catastrofă: alegerile.