Vasile Blaga, audiat la DNA în legătură cu un accident în care a fost implicată maşina sa

E.b. | 19.09.2016

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, a venit luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El susţinea, la intrare, că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar deschis în acest an, însă nu ştie despre ce fapte este vorba.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Vasile Blaga a declarat, la ieşirea de la DNA, unde a stat mai puţin de o oră, că a fost întrebat de procurori despre maşina sa cu care şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a făcut un accident uşor în urmă cu două săptămâni.

 

"În urmă cu două săptămâni, fiind în concediu domnul chestor Popa (Liviu Popa, n.r.), eu l-am rugat să ia maşina - pentru că este Diesel, din 2011 şi trebuie mişcată - şi a avut un accident uşor la Braşov. S-a deschis, cum este şi normal, un dosar penal şi au fost date legate de când am maşina, unde stă maşina, lucruri de genul acesta”, a spus Vasile Vlaga, după ce a dat declaraţii la DNA, conform News.ro.

 

Întrebat despre accident, Vasile Blaga a spus că a fost uşor, fiind spart un far şi îndoită bara de direcţie a maşinii sale, conduse atunci de Liviu Popa.

 

"Eu l-am rugat, în permanenţă, când poate, pentru că ştiu de înseamnă dacă nu mişti o maşină un an de zile, eu merg de două- trei ori pe an acolo, şi e Diesel, aşa că l-am rugat pe el să o ia”, a adăugat Blaga.

 

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor,  Liviu Popa, a fost implicat, în 5 septembrie, într-un accident de circulaţie pe centura municipiului Braşov, unde a intrat cu autoturism pe contrasens, în depăşirea unui autotren, şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus.

"Nu a fost nimic grav, de altfel eu îmi continui drumul spre Bucureşti cu aceeaşi maşină. Am vrut să depăşesc un TIR, am ieşit pe contrasens şi am lovit o maşină care venea din faţă", declara şeful Poliţiei Bihor, pentru presa locală.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, declara pentru "Bihoreanul" că evenimentul rutier nu a rămas înregistrat ca o simplă tamponare, întrucât s-a soldat cu rănirea unei persoane.

 

"Şoferul de 48 ani din Bihor s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coliziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor, dar a refuzat internarea în spital", a explicat reprezentantul Poliţiei Braşov.

 

Poliţiştii Serviciului Rutier Braşov au deschis pe numele lui Liviu Popa un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Copreşedintele PNL a mai fost audiat la DNA, în 14 aprilie, tot în calitate de martor, într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu deschis în 2015 de procurori. Surse judiciare declarau atunci că Blaga a dat declaraţii într-un dosar privind despăgubiri ilegale acordate de ANRP.

 

În 3 noiembrie 2015, Blaga a fost la DNA pentru a da declaraţii de martor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de finanţarea campaniei electorale din 2012 a PDL cu bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. 

 

Ştirea iniţală/ Vasile Blaga a spus, la intrarea în sediul DNA, că nu ştie decât că va da declaraţii de martor în dosarul în care a fost citat de procurori, fără a avea alte informaţii despre cauză, conform News.ro.

 

Copreşedintele PNL a mai fost audiat la DNA, în 14 aprilie, tot în calitate de martor, într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu deschis în 2015 de procurori. Surse judiciare declarau atunci că Blaga a dat declaraţii într-un dosar privind despăgubiri ilegale acordate de ANRP.

 

În 3 noiembrie 2015, Blaga a fost la DNA pentru a da declaraţii de martor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de finanţarea campaniei electorale din 2012 a PDL cu bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22