Spre o Uniune Germană?

Henry Kissinger deplângea la un moment dat Germania: „prea mare pentru Europa, prea mică pentru lume“. Dacă însă vom avea o Europă germană, lucrurile ar putea arăta altfel?

Alexandru Lazescu 20.09.2016

De același autor

 

După o reuniune cu o agendă explicit an­ti­austeritate a așa-numitului Club Med (com­pus de țările din sudul UE) găzduită la Atena de Alexis Tsipras, la care au par­ticipat, între alții, François Hollande și Matteo Renzi, premierul grec și-a în­tre­bat deschis colegii: „sun­tem o Uniune Europeană sau o Uniune Germană?“. Atitudinea nu e chiar sur­prinzătoare, dacă luăm în calcul animozitățile majore dintre Atena și Berlin din pe­rioada ultimei crize fi­nan­­ciare grecești, cu schim­buri de replici uneori vitriolice. Însă există un front mult mai larg, în special în sudul continentului, care se opune politicii de dis­ciplină financiară promovată la nivel eu­ropean de Germania. Pe de altă parte, acum, după Brexit, consolidarea în și mai mare măsură a statutului Germaniei de he­gemon continental trezește anxietăți is­to­rice mai ales în Europa de Est. Toate aces­te elemente nu au făcut decât să repună pe tapet, chiar dacă nu într-un mod ex­pli­cit, vechea „chestiune germană“.

 

Sigur, a compara Germania de astăzi cu ța­ra care a declanșat în secolul trecut două conflagrații mondiale e un demers ar­ti­fi­cial. Însă vechile angoase istorice au iner­ția lor. În plus, există un element impor­tant care alimentează astfel de temeri. În timp ce pentru țări ca Polonia, țările bal­tice, Suedia sau România, Rusia reprezintă o amenințare concretă, cu atât mai mult după anexarea Crimeei și agresiunea din estul Ucrainei, în Germania există un larg curent de opinie care privește Moscova cu simpatie și „înțelegere“ - opinie expri­ma­tă chiar de către doi foști cancelari, Hel­mut Schmidt (decedat anul trecut) și Ger­hard Schröder, ultimul aflat într-o notorie relație de prietenie cu Vladimir Putin. Așa că temerile esticilor nu sunt deloc lipsite de temei, mai ales că ace­lași gen de ati­tudine poate fi întâlnită și la Paris. Fi­guri proeminente din zona social-democraților ger­mani, în consens din acest punct de vedere cu li­derii AfD (!), partid de ex­tremă dreaptă, se plâng pu­blic că „țările din Est ne-au «stri­cat» relațiile cu Ru­sia“. Iar politologul bulgar Ivan Kras­tev menționează într-un articol re­cent pu­bli­cat în The New York Times că la Berlin și la Paris se aud tot mai des plân­geri că „a fost o greșeală să dăm noilor state membre din Est aceeași putere în in­te­riorul Uniunii Europene ca aceea a mem­brilor vechi“.

 

Henry Kissinger deplângea la un moment dat Germania: „prea mare pentru Euro­pa, prea mică pentru lume“. Dacă însă vom avea o Europă germană, lucrurile ar putea arăta altfel? Răspunsul nu e foarte simplu de dat. Până acum, spre deosebire de Franța, care a văzut întotdeauna în UE un vehicul pentru ambițiile sale globale, Germania a fost extrem de reticentă să procedeze la fel. A fost chiar criticată, în repetate rânduri, pentru asta. E drept, a intervenit în forță în cazul crizei din zona euro, dar a făcut-o mai degrabă din rați­uni de politică internă și din convingerea ideologică, încetățenită în perioada post­belică, că un buget echilibrat e o necesi­ta­te absolută. În plus, chiar dacă dominația economică pe continent a Berlinului este de necontestat, s-a creat deja o axă de res­pingere a politicii de disciplină financiară impuse de nemți.

 

Un punct de cotitură l-a reprezentat însă politica promovată, oarecum cu titlu per­sonal, de Angela Merkel în privința refu­gia­ților. O politică pe care a impus-o, foar­te vizibil, și Comisiei Europene. Care a generat tensiuni majore în Est, mai ales în relație cu grupul de la Vișegrad, dar care îi provoacă mari bătăi de cap și acasă. În ultimele două săptămâni, CDU a suferit în­frângeri severe atât în landul natal al can­celarului, cât și, duminică, în Berlin. E drept, în ciuda acestui context nu tocmai fa­vorabil, d-na Merkel nu pare să aibă deocamdată niciun rival serios pe scena po­litică internă.

 

Până acum, prosperitatea Germaniei s-a ba­zat în principal pe exporturi. Însă aici se află și vulnerabilitățile, pentru că ea pre­su­pune existența umbrelei americane de securitate în Europa (ceea ce le-a per­mis Germaniei și altor state europene să transfere banii de la apărare - cheltuielile pentru apărare ale țării sunt doar 1,2 pro­cente din PIB! - către alte domenii) și pe securitatea rutelor globale de comerț, asigurată tot de Statele Unite. Dacă însă, în viitor, se va produce dezangajarea ame­ri­cană din Europa, dorită destul de ardent de francezi, de pildă, dar și alimentată de curentul izolaționist în creștere în Ame­ri­ca, ambele premize ale prosperității ger­mane sunt puse în discuție. Ceea ce în­seamnă că Berlinul ar putea fi nevoit, cum­va contre-coeur, să-și asume un rol mult mai activ atât în domeniul securității euro­pene, cât și în cel al politicii externe. Ceea ce va genera destule angoase.

 

America joacă în prezent un rol esențial în Europa. Nu doar pentru că asigură se­cu­ritatea continentului, ci și pentru că acest rol proeminent era în măsură să liniș­teas­că temerile unor țări atât față de amploa­rea dominației economice a Berlinului și a influenței sale enorme la Bruxelles, cât și fa­ță de eventuale aranjamente de secu­ri­tate făcute cu Rusia peste capul acestora. Dar, după Brexit, toate aceste lucruri sunt puse fundamental în discuție. Viteza cu ca­re mai ales francezii vor să se desco­to­ro­sească de Marea Britanie, considerată de generalul De Gaulle „calul troian al Ame­ricii în Europa“, nu lasă nici o urmă de în­doială față de dorința Parisului de de­cuplare a Europei și față de Statele Unite. Ceea ce, în mod justificat sau nu, readuce în atenție „chestiunea germană“, cu toate implicațiile și anxietățile pe care aceasta le generează.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22