Armistiţiu pentru RCA

S-a ajuns la un armistiţiu în războiul pre­ţu­lui poliţelor de asigurare obligatorie de răs­pundere civilă auto, RCA adică, între ce­le două tabere, asiguratori şi trans­por­ta­tori. Jocul este acum în mâ­na arbitrului pieţei finan­ciare non-bancare, Au­to­ri­tatea pentru Supraveghere Financiară (ASF). Este însă o etapă controlată psi­ho­lo­gic de liderii oficiali ai trans­portatorilor, care ame­ninţă, duios, dar per­ma­nent cu demiterea con­du­cerii ASF. Experţii Au­to­ri­tăţii fac scenarii de calcul al diverselor si­tuaţii în care sunt necesare poliţele RCA. În fundal a apărut o reglementare tem­po­rară care ar putea îngheţa, timp de şase luni, preţul poliţelor RCA la nivelul care va rezulta din calculele Autorităţii. Cu ex­cepţia industriei asigurărilor, care a expus un şuvoi de analize şi estimări privind si­tuaţia, restul lumii implicate s-a calmat. Li­niştea serilor este uşor înfiorată de şti­rile despre accidentele grave petrecute în ultimele zile, prilej pentru asiguratori să lovească din nou în punctul sensibil al preţului plătit pentru asigurarea riscului: despăgubirile care curg şuvoi către com­paniile care au ghinionul să îi fi asigurat pe şoferii care au produs accidente.

Succesul transportatorilor i-a entuziasmat pe oamenii de afaceri din alte domenii, ca­re au în faţă un exemplu de presiune pen­tru obţinerea unor beneficii punctuale. De­sigur, mulţi au dreptate, birurile, biro­cra­ţia şi absurdităţile legislative apasă multe afaceri. Apare însă un risc despre care vor­beşte, lucid, Bogdan Chiriţoiu, şeful Con­si­liului Concurenței, acea instituţie care ve­ghează la sănătatea pieţelor, asigură com­petiţia corectă şi, în general, ne păstrează în limitele de joc ale clu­bu­lui european. Chiriţoiu ad­mite că in­ter­venţia statului în piaţă este o necesitate a momentului, justificată de faptul că fali­mentul a două companii ca­re controlau mai mult de ju­mătate din pia­ţa poliţelor RCA a creat dezechilibre, spai­me şi pre­ţuri mari. Dar avertizează că plafonarea preţurilor într-un domeniu poate prezenta un risc strategic, în mă­su­ra în care restul afacerilor se vor con­ta­mi­na de la exerciţiul presiunilor asupra d­iver­selor instituţii ale statului. Mai mult, el avertizează că, distrugând concurenţa, sta­tul poate crea carteluri şi, după ce expiră intervalul în care tarifele RCA sunt fixate, există riscul unei explozii a preţurilor. El la­să să se înţeleagă şi faptul că, pentru a-şi acoperi eventualele pierderi rezultate din scăderea preţului RCA la trans­por­ta­tori, există primejdia ca automobilistul ama­tor să plătească diferenţa, adică să cum­pere polițe mai scumpe.

Într-adevăr, această criză a exploziei pre­ţului RCA pentru transportatori nu a fost deplin înţeleasă. Nimeni n-a reuşit să pri­ceapă ce-i acela risc şi nu s-au analizat efec­tele falimentului a doi mari asigu­ra­tori. Rădăcina problemei vine din com­portamentul celor doi asiguratori, care, pen­tru a rezista în piaţă, au vândut polițe ief­tine, atrăgând astfel permanent mulţi bani. Problema reală a pieţei este ma­jo­rarea plafonului pentru despăgubirile ce­ru­te în urma accidentelor, care este acum de cinci milioane de euro. O altă problemă este aceea că o mare parte din despăgubiri sunt plătite pentru accidente petrecute în alte state europene, iar acolo sumele sunt mari. În faţa acestei realităţi a terenului, în care suntem campioni europeni la nu­mărul de accidente rutiere, asiguratorii au ales soluţia cea mai simplă: au scumpit poliţele. Unii spun că există companii de asigurare care au scumpit RCA masiv, de­oarece nici nu-şi prea doresc să aibă cli­enți, întrucât este o afacere în pierdere.

Pe partea lor, companiile de asigurări stau aşa, ca nişte umbre mânuitoare de bani, iar treaba o fac brokerii, cu care nu te în­tâlneşti în caz de accident. Scumpirile ul­timului an au afectat pe toată lumea, de la tineri până la camionagii. Nu a existat o vi­ziu­ne economică inteligentă a acestor cal­cule, în care să se vadă gradul de supor­ta­bilitate a poliţei, dacă pui sau nu la pă­mânt vreo industrie sau dacă nu cumva dis­criminezi tinerii, care au fost con­si­de­raţi şoferii cei mai riscanţi. O analiză aten­tă arată că, în esenţă, companiile de asi­gu­rare au dreptate: reglementările europene impun despăgubiri mai mari, şoferii din România sunt vitezomani şi indisciplinaţi, iar profiturile din RCA, dacă apar, sunt in­fime şi nemotivante. Cu toate acestea, asi­guratorii au ieşit din încleştarea bătăliei cu transportatorii cei mai şifonaţi, asta deoarece le-a lipsit o evaluare, culmea, a riscului indiferenței faţă de realităţile ro­mâneşti: salarii mici, interese electorale şi nivel redus de suportabilitate a birurilor suplimentare.

Pentru majoritatea românilor riscul este o noţiune abstractă. În ţara celebrei zicale „să moară și capra vecinului“ nu-i poţi cere vreunui afacerist să cumpere o poliţă care să despăgubească pe altcineva. Poate că trebuie inversată regula jocului: fiecare trebuie să-şi asigure obligatoriu maşina lui. Chiriţoiu susţine însă că va fi mai bine când despăgubirea va fi plătită de com­pa­nia unde s-a asigurat autorul accidentului, urmând ca aceasta să se compenseze cu firma victimelor.

Rămâne însă deschisă întrebarea: cum va ară­ta piaţa RCA după şase luni?