Proteste in Bucuresti si-n tara impotriva lui Oprea si a senatorilor care l-au protejat de DNA

Dora Vulcan | 22.09.2016

Un protest organizat pe Facebook are loc joi la Parlament, incepand cu ora 18.00. Protestul e indreptat impotriva lui Gabriel Oprea si a Senatului, care a votat luni pentru mentinerea imunitatii acestuia in dosarul mortii politistului Bogdan Gigina. La ora 18.00, la Parlament se stransesera peste 50 de oameni. Intre timp, au inceput sa se stranga manifestanti si-n orase din tara: Constanta, Cluj, Iasi, Craiova.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

Live text (Hotnews.ro

 

 

21.19 Bulevardul se goleste, oamenii pleaca spre case

 

21.16 La protest mai sunt circa 100 de persoane, iar jandarmii incearca sa elibereze strada, indemnandu-i pe oameni sa mearga pe trotuar

 

20.58 La protest mai sunt cateva sute de persoane. Multimea din fata portii Parlamentului canta imnul national

 

20.55 O fotografie a lui Gabriel Oprea, cu o gaura in dreptul gurii, a fost asezata pe asfalt, printre manifestanti, iar acestia arunca cu monede prin gaura.

 

 

 

 

 

 

20:53: Gabriel Oprea a intervenit telefonic la Antena 3 pentru a sustine ca niciodata nu a stabilit timpul care trebuie facut de coloana "pana la obiectiv".

 

"Niciodata nu am stabilit eu ora, am intrebat cat facem pana la obiectiv", a spus acesta, adaugand ca "nu poti sa fii vinovat stand pe bancheta din spate".

 

Acesta a mai sustinut ca nu a cerut niciodata coloanei oficiale sa se grabeasca si ca atat masina politiei, cat si cea in care se afla el aveau "viteza legala" in momentul mortii politistului Bogdan Gigina.

 

 

20:50 La Antena 3 a fost invitat in platou tatal politistului Bogdan Gigina, care a spus ca, dupa pararea sa, principalii vinovati pentru moartea fiului sau sunt Politia Rutiera si Gabriel Oprea.

 

Intrebat de ce Gabriel Oprea, acesta a spus ca intr-adevar, nu ministrul stabileste viteza de deplasare, dar s-a intrebat cu ce viteza trebuie sa mearga o coloana oficiala daca un demnitar pleaca de acasa la ora 7:28 si cere, spre exemplu, sa ajunga la Guvern la ora 7:30.

 

20.43 Oamenii incep sa plece, multimea de manifestanti s-a redus la circa 2.500 de oameni, potrivit reporterului HotNews.ro

 

20.23 Clotilde Armand s-a aflat joi seara la protestul din Capitala, desi Nicusor Dan le-a cerut, in cursul zilei, membrilor "cu notorietate ai USB sa nu participe la protest, iar pe membrii USR care participa la protest in nume propriu sa nu afiseze insemnele USR".

 

"Sunt aici ca cetatean pentru ca nimeni nu e mai presus de lege. Eu sunt aici ca simplu cetatean, vreau sa protestez. Am dreptul asta", a spus Armand pentru stiripesurse.ro.

 

20.21 Atat avocatul familiei Gigina, cat si tatal lui Bogdan Gigina au dat declaratii in direct la Antena 3.

 

20:15 Mitingul de la Iasi, la care au participat circa 70 de oameni, s-a incheiat in jurul orei 19:30

 

20.06 O parte din multime scandeaza "Antena 3, niste derbedei", in timp ce mai multi oameni arunca spre jandarmi cu hartie igienica.

 

20.01 La protest sunt circa 4.000 de oameni

 

20:00 Jandarmii au format un cordon dublu in fata intrarii de la senat a Palatului Parlamentului

 

 

19.54 Multimea a spart cordonul de jandarmi. Jandarmii incearca sa formeze un nou cordon in fata portii de la Parlament.

 

19.45 Alt incident: un motociclist care a participat la protest a cazut se pe motocicleta la plecare. A incercat sa tureze motorul cand a trecut pe langa multime si s-a dezechilibrat.

 

19.41 Peste 2.500 de persoane sunt prezente la protestul din Capitala. Majoritatea sunt tineri.

 

19.33 S-a format un cordon de jandarmi de-a lungul trotuarului de vizavi de Parlament.

 

 

19:30 In Cluj, cei circa 300 de protestatari au plecat in mars pe Bd. Eroilor

 

19.22 "PSD, ciuma rosie", striga protestatarii.

 

19.19 Incident la protest: oamenii l-au scos din multime pe barbatul care avea pancarta cu Soros.

 

A fost nevoie de interventia jandarmilor, care l-au escortat. Barbatul se afla acum pe spatiul verde dintre benzile de circulatie, unde stau majoritatea jurnalistilor.

 

19.14 In Capitala protesteaza la aceasta ora circa 1.500 de oameni. Protestatarii au ocupat tot trotuarul de vizavi de Parlament.

 

19.10 Oamenii le striga celor din grupul instigatorilor "Fara portavoce!"

 

 

 

19.08 Un barbat a venit la protest cu o pancarta pe care scrie "Democracy is a lie" si "Bravo! Astazi esti Soros Certified", iar mai multi oameni incearca sa-l convinge sa plece.

 

 

 19:00 La Iasi, in Piata Unirii, protestau circa 70 de oameni, printre care si reprezentanti ai partidelor politice si ai lumii culturale iesene. Potrivit ziaruldeiasi.ro, in piata  puteau fi vazuti Andrei Postolache si Mihai Lupu de la Pentru Iasi, fostul deputat Traian Rinja, presedintele Forta Moldova Iasi si scriitorul Dan Lungu, directorul MNLR.

 

 

18.57 Sase tineri au venit la protest cu un banner pe care scrie: "Mandatati sa reprezentati, nu sa abuzati! Grup infractional (73), treci la tribunal!". Multimea i-a aplaudat cand l-au afisat.

 

 

 

18.53 La manifestatie au venit si multi dintre cei care in timpul protestelor de dupa Colectiv s-au dovedit a fi agitatori si au incercat sa directioneze multimea catre Palatul Cotroceni.

 

 

18.50 Oamenii scandeaza "Rusine! Rusine!". Numarul lor aproape s-a dublat si continua sa soseasca.

 

18.41 La protestul din Capitala s-au strans circa 400 de persoane.

 

 

 

 

18:40 Proteste si Piata Unirii din Cluj: circa 200 de persoane scandeaza "DNA nu te Oprea!", "Solidaritate!", "Cercetați nu imunizati", "Cine nu sare nu vrea schimbare", potrivit corespondentului actualdecluj.ro. Printre protestatari sunt mai multi bicliclisti si cativa oameni cu copii.

 

18:35 Si la Constanta are loc un protest fata de votul senatorilor in cazul lui Gabriel Oprea. Protestul, anuntat pe pagina de Facebook "Oprea, esti cercetat, trebuie sa fii judecat" si la care participa, potrivit cotidianului local ziuadeconstanta.ro circa 20 de persoane, are loc in parcul Primariei Constanta.

 

18.32: La protest au venit si mai multi motociclisti.

 

 

 

 

18.30: La protest s-au adunat circa 200 de persoane si continua sa soseasca altele.

 

 

18.27: Mitinguri sunt anuntate pe Facebook in mai multe orase: Timisoara - Piata Operei, Brasov - in fata Prefecturii, Constanta - Parcul Primariei, Cluj - Piata Unirii, Craiova - Piata Mihai Viteazul, Iasi - Piata Unirii

 

 

18.20: Pe trotuarul de vizavi de intrarea de la Senat s-au strans peste 100 de persoane. Oamenii continua sa vina la protest in numar mare.

 

 

18.13: La miting e o prezenta masiva a jandarmilor, zeci de angajati ai MAI sunt in zona. Protestatarii au ocupat in liniste un trotuar situat vis-a-vis de intrarea in Senat

 

 

 

 

 

 

Context:

 

Reamintim ca senatorii au respins luni cererea DNA de ridicare a imunitatii parlamentare a fostului ministru de Interne. Procurorii anticoruptie au vrut sa inceapa urmarirea penala a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpa. DNA sustine ca Oprea a cerut sa fie escortat de Politia Rutiera si tot el a stabilit viteza coloanei oficiale in noaptea de 20 octombrie 2015, atunci cand a murit politistul Bogdan Gigina.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22