Veteran in Afganistan: Ochelarii lui Barbu ar trebui striviţi de bocancul unui soldat

E.b. | 24.09.2016

Fostul militar Florin Valea, veteran cu trei misiuni în Afganistan, îi transmite, pe Facebook, un mesaj dur deputatului Daniel Barbu, deputat ALDE, cel care a spus că politica este mai periculoasă decât activitatea soldaţilor.

Pe aceeași temă

 

Valea afirmă că militarii îşi riscă viaţa pe o diurna cu 40% mai mică decât cea a unui parlamentar, iar liderului ALDE ar trebui să îi fie "striviţi" ochelarii de către un soldat pentru aceste declaraţii.

 

Barbu afirmă că nu-şi cere scuze pentru afirmaţiile de vineri, potrivit cărora meseria de politician este ''cea mai grea", una "mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan".

 

"Am participant la 3 misiuni în Afganistan, domnule Daniel Barbu. Ştiţi ce se află în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt şpăgi sau comisioane care circulă în cercurile dumneavoastră, sunt trupuri de militari care au plecat în Afganistan pe o diurna egală cu 40% din diurna unui politician", scrie militarul pe Facebook.

 

În final, Florin Valea îi transmite un mesaj dur lui Daniel Barbu: "Ochelarii dumneavoastră ar merita să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat. (preferabil să-i aveţi pe nas)".

 

Mesajul vine după ce şi Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi, rănit grav în Afganistan de un dispozitiv explozibil improvizat, a spus că i se pare incredibilă afirmaţia senatorului ALDE, Daniel Barbu, care compară pericolul „meseriei de politician” cu cel pe care îl întâlnesc minerii şi al militarii din Afganistan şi îl invită pe politician să ia parte la o excursie „all inclusive” în teatrul de operaţii.

 

„Îi ofer (lui Daniel Barbu - n.r.) o excursie all inclusive în Afganistan. Unde preotul ne citeşte de fiecare dată când ieşim din bază. Acolo Dumnezeu ştie dacă te mai întorci sau nu. Mi se pare incredibilă comparaţia”, spune Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi „Sfântul Dimitrie”, militar în Armata României rămas cu dizabilităţi în urma unei explozii a unui dispozitiv improvizat din Afganistan.

 

Senatorul ALDE Daniel Barbu a declarat, vineri, în cadrul Ligii Aleşilor Locali ai partidului, că meseria de politician este cea mai grea, mai grea decât meseriile cele mai periculoase, precum mineritul şi a adăugat că este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan, pentru că ”spaţiul public a devenit un fel de teatru de operaţiuni în care orice ales local sau naţional îşi riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi”.

 

”Foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”, a spus senatorul ALDE, în cadrul Ligii Aleşilor Locali.

 

Potrivit senatorului ALDE,  în România, ”spaţiul public a devenit un fel de teatru de operaţiuni în care orice ales local sau naţional îşi riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi”.

 

Barbu a continuat: "V-aţi ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner”.

 

Daniel Barbu nu-şi cere scuze pentru afirmaţiile de vineri, potrivit cărora meseria de politician este ''cea mai grea", una "mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan", invocând în sprijinul său declaraţiile recente ale Papei Francisc despre jurnalism.

 

''Am spus că e la fel de riscantă. De ce să-mi pară rău? Nu înţeleg. E o meserie grea şi riscantă peste tot în lume. Papa Francisc a spus ieri (vineri - n.r.) că ştirile pe surse sunt o formă de terorism. Deci gândiţi-vă că politicienii, în general, sunt judecaţi după ştiri pe surse. Deci este o meserie riscantă'', a declarat, sâmbătă, Daniel Barbu, conform Mediafax.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22