ELCEN-RADET, iarna vrajbei termice

Companiile de care depinde furnizarea de apă caldă şi căldură în Capitală, RADET şi ELCEN, au cerut intrarea în insolvenţă. Mo­tivul? Acumularea unor datorii atât de mari, care au creat un ade­vărat blocaj financiar şi au devenit de neplătit. Este in­solvenţa soluţia ideală? Greu de evaluat. O poveste asemănătoare s-a petrecut în Galaţi, unde Apaterm a in­trat în faliment, iar CET a rămas în insolvenţă, aver­ti­zează fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu.

Insolvenţa are însă marele merit de a în­ghe­ţa datoriile şi, astfel, de a asigura livra­rea căldurii şi apei calde în cursul acestei ierni. Cel puţin asta speră autorităţile lo­ca­le. Problema datoriilor şi a subevaluării sub­venţiilor rămâne, pentru a se resuscita fie la finalul procedurii, fie la o eventuală criză energetică. Cheia problemei stă în refuzul Primăriei Capitalei de a înregistra integral obligaţiile restante de plată faţă de ELCEN, care, la rândul său, nu-şi poate achita datoriile faţă de furnizorii de gaze. În urmă cu câteva săptămâni, directorul ELCEN vorbea de o factură de plată, re­cu­noscută în justiţie, de 250 de milioane de lei, pe care primăria trebuia s-o achite în re­gim de urgenţă, ceea ce, spunea acesta, ar detensiona relaţiile cu furnizorii ale pro­ducătorului de energie termică. ELCEN a fost păsuit sistematic, aproape în fiecare lună, de Romgaz, de la care cumpără ga­zul natural. Atenţie, Romgaz este şi ac­ţio­nar minoritar, cu o participaţie simbolică, de 2,9%, în ELCEN. Romgaz constata lu­nar că ELCEN datorează bani şi îi livra noi cantităţi de gaz, reeşalonând datoria. Mai mult, unul dintre protocoale conţinea con­diţia ca Romgaz să deţină o ipotecă de ran­gul I asupra unor active imobiliare ale ELCEN, pentru a continua livrarea de ga­ze. Se pune întrebarea: dacă Romgaz are o ipotecă, ce se va în­tâmpla în caz de insol­ven­ţă? O privire aruncată ra­portului fi­nan­ciar al ELCEN pe primul semestru indică o afacere tarată de datorii istorice. ELCEN avea da­to­rii faţă de furnizori în va­loa­re de 193,5 milioane de lei şi aş­tepta să în­caseze creanţe, adi­că restanţe pentru pla­ta căldurii livrate, care de­pă­şeau 2,3 miliarde de lei. ELCEN afişa chiar un pro­fit operaţional de 156,7 milioane de lei pe primele şase luni, în care avea venituri de 1,8 miliarde de lei şi cheltuise 1,6 miliarde de lei. Este o companie care are profit ope­ra­ţional, dar suferă din cauza unui rău plat­nic, faţă de care însă se află în cap­ti­vi­tate din raţiuni sociale, un candidat serios la insolvenţă? Dacă în cadrul acestui pro­ces de insolvenţă se va creiona vreo stra­tegie de restructurare a întregului sistem de termoficare, cu tot cu investiţii, aşa în­cât să se ştie exact pe cine subvenţionează, cu cât şi de ce, probabil că are sens.

Un lucru este evident în acest scandalos şuvoi de datorii: Primăria Capitalei s-a fă­cut că nu înţelege cum funcţionează o afa­cere, fie ea şi de monopol. Dacă primăria îşi poate vrăji contribuabilii din blocuri că le asigură un tarif mai mic faţă de cel real şi se face că nu înţelege mecanismul de com­pensare a costurilor, dând subvenţii subevaluate, ELCEN nu-şi poate ocoli fur­nizorii. Mai mult, Romgaz este o com­pa­nie listată la Bursă, iar episodul insol­venţei ELCEN s-ar putea s-o coste, nefiind exclusă nici o scădere a valorii de piaţă a companiei, care, iată, nu poate încasa ba­nii pe gazul livrat.

Rămâne deschisă problema continuării programului de finanţare cu fonduri eu­ro­pene, în valoare de 180 de milioane de eu­ro, de care dispunea RADET. Dincolo de ori­ce asigurări primite de la Bruxelles, re­glementările în vigoare impun ca, în cazul în care o companie care are proiecte cu fi­nanţare europeană intră în insolvenţă, autorităţile competente în gestionarea banilor europeni sunt obligate să verifice neregulile, să stabilească dacă sunt cre­an­ţe bugetare. Procesul-verbal de constatare a neregulii este titlu executoriu de drept, cu alte cuvinte, autorităţile competente în gestionarea banilor europeni se înscriu la masa credală, ceea ce reduce şansele de ieşire din insolvenţă. Este greu de crezut că şuvoiul de bani europeni se va revărsa că­tre o companie în insolvenţă, care, re­amintim, este o procedură de faliment, in­diferent ce asigurări verbale se pot da.

Probabil este momentul ca primăria să renunţe la ipocrizie, să-şi achite datoriile şi să investească în modernizarea RADET. Da­că nu poate, ar trebui să ia lecţii de la Primăria Iaşiului, care a depăşit cu succes criza din 2011, când furnizorul său de ener­gie termică a colapsat financiar. Soluţia a fost organizarea unei licitații inter­na­țio­na­le pentru alegerea unui prestator al serv­i­ciului de termoficare. Iașiul are un con­tract pe 20 de ani cu operatorul Veolia Ener­gie Iași, primăria fiind în continuare proprietarul sistemului de termoficare, iar operatorul acționând pe baza unui con­tract de performanță. Francezii s-au pri­ce­put să tragă eficient fonduri europene, centralele de producție au fost mo­der­ni­za­te și aliniate normelor de mediu, iar por­țiuni din conductele principale din rețea­ua primară au fost reabilitate. Un exerciţiu de luciditate şi eficienţă a edililor din Iaşi, spre deosebire de indiferenţa populistă a Capitalei.