Pe aceeași temă
"Până acum eram obişnuiţi să fim atacaţi prin declaraţii publice, la diverse emisiuni, prin postări pe Facebook, prin diverse afirmaţii denigratoare (...) Mai nou, văd că se angajează firme, companii private care sunt plătite cu bani mulţi să vină să intimideze şi să hărţuiască procurorii din DNA", a ţinut să atragă atenţia Kovesi. Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a subliniat că aceasta este o abordare nouă pentru România. "Nu ne mai ajunge să atacăm tot timpul procurorii din DNA, sunt prea rezistenţi, haideţi să angajăm firme şi să-i hărţuim şi să-i încercăm să-i intimidăm", a explicat Kovesi mecanismul acestor tentative.
26 Septembrie 2016, 21:05 (actualizat 26 Septembrie 2016, 23:32) |
"Nu ştiu de ce-a demisionat domnul Ungureanu. Pot să vă spun doar că DNA nu a fost în conflict nici cu SIE şi nici cu alte instituţii ale statului. În urmă cu câteva luni am declarat public că în ultimii ani nu am primit de la SIE nicio informaţie legată de fapte de corupţie. Acesta nu e un conflict, e o realitate", a arătat la Televiziunea Publică procurorul şef al DNA.
"Potrivit legii, un serviciu de informaţii atunci când intră în posesia unor informaţii de corupţie este obligat să ne sesizeze despre acea faptă. Eu în urmă cu câteva luni acest lucru l-am spus public - că nu am primit astfel de sesizări de la SIE. Atât. (...) Aştept în continuare să primim informaţii de la SIE pentru că aşa scrie în lege şi aşa spune legea că, în momentul în care obţin astfel de informaţii, sunt obligaţi să ni le trimită. Pentru a-şi face ei datoria, nu trebuie să avem nici relaţii instituţionale, să ne întâlnim, să facem protocoale sau alte discuţii. Pur şi simplu DNA şi SIE trebuie să respecte legea când vorbim de infracţiuni de corupţie", a declarat Laura Codruţa Kovesi.
În privinţa cererii formulate la adresa fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, şefa DNA a ţinut să precizeze: "Infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune dată în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ca atare, în acest dosar avem o infracţiune care este de competenţa DNA, ceea ce înseamnă că orice altă infracţiune conexă sau orice altă infracţiune în legătură cu această infracţiune se investighează de către DNA. Acest lucru este prevăzut în lege foarte clar, astfel că, în acest dosar, având infracţiunea de abuz în serviciu, care este de competenţa DNA, ca atare şi infracţiunea de ucidere din culpă, care este în legătură şi este în stare de conexitate cu această infracţiune, este tot de competenţa DNA", conform stiritvr.ro.
Cazul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea
este prematur să discutăm despre ce vom face până această demisie nu-şi va produce efectele
procedura demisiei a fost iniţiată
aşteptăm ca demisia să fie citită în plen, să fie publicată aşa cum scrie în lege şi aşa cum se face, putem vorbi despre efectele ei numai din momentul publicării
în situaţii similare s-a cerut aviz de la preşedinte şi v-aş reaminti cazul Miron Mitrea
această investigaţie în primă fază a vizat o infracţiune de abuz în serviciu care i s-a reţinut lui Gabriel Oprea şi pentru care a fost învinuit la vremea respectivă, noi primind aviz în acest sens
ulterior, procurorul a mai administrat probe în cauză, a făcut audieri, a dispus mai multe expertize care erau necesare pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi a ajuns în punctul în care a constatat că este necesară efectuarea urmăririi penale şi pentru ucidere din culpă
infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune dată în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie
ca atare, în acest dosar avem o infracţiune care este de competenţa DNA, ceea ce înseamnă că orice altă infracţiune conexă sau orice altă infracţiune în legătură cu această infracţiune se investighează de către DNA
acest lucru este prevăzut în lege foarte clar, astfel că, în acest dosar, având infracţiunea de abuz în serviciu, care este de competenţa DNA, ca atare şi infracţiunea de ucidere din culpă, care este în legătură şi este în stare de conexitate cu această infracţiune, este tot de competenţa DNA
în Comisia juridică votul a fost favorabil - specialiştii au analizat competenţa, au analizat referatul făcut de procuror, au citit ceea ce procurorul le-a trimis acolo şi au dat un aviz favorabil
nu doresc să intru în dialog cu domnul Oprea
începerea urmării penale este o etapă în procesul penal; potrivit Codului de Procedură Penală suntem obligaţi ca atunci când începem urmărirea penală într-o cauză să chemăm persoana care devine suspect, să aducem la cunoştinţă acuzaţia, să-i aducem la cunoştinţă probele pe care le avem; din acel moment, procurorul administrează atât probe în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului, atât probe în acuzare, cât şi probe în apărare
neputând începe direct urmărirea penală, deci a trebuit să solicităm acest aviz de la Parlament; în momentul în care acest aviz ar fi fost obţinut şi noi am fi început urmărirea penală, am fi administrat probe atât în acuzare, cât şi în apărare şi aici vorbim de un cadru procedural în care suspectul are dreptul în primul rând să ia la cunoştinţă învinuirea, are dreptul să citească probele de la dosar, să aibă acces la dosar, poate participa prin avocaţii săi la toate actele de urmărire penală care se fac - spre exemplu dacă se audiază un martor, avocatul suspectului are dreptul să participe la toate aceste audieri
este o etapă care îi conferă suspectului garanţii procesuale în plus şi care ne obligă pe noi, ca procurori, să respectăm dreptul la apărare, dar în acelaşi timp să facem ceea ce scrie la Codul de Procedură Penală
abia când vom finaliza dosarul, abia când vom administra toate probele în acuzare şi în apărare, inclusiv cele propuse de persoanele care sunt suspecte în dosar, sau de părţile vătămate, sau de părţile civile, pentru că suntem obligaţi să facem acest lucru, abia atunci vom şti exact care este finalitatea într-un dosar şi abia atunci vom putea stabili culpa tuturor celor implicaţi în dosar, dacă ea există, dacă nu există
e prematur să vorbim despre răspunderea unei persoane până nu e finalizată urmărirea penală
Dosarul Votul din diaspora, Titus Corlăţean
urmărirea penală este blocată
nu mai putem să stabilim adevărul, nu mai putem să administrăm probe, nu mai putem să facem absolut nimic
ancheta este blocată
aşa se întâmplă şi în cazul în care a fost implicat ministrul Corlăţean
am solicitat acest aviz, el a fost respins de către Parlament, şi acest lucru înseamnă că ancheta este blocată
dosarul Votului din diaspora este blocat pentru că deciziile, anumite decizii au fost luate la nivel de ministru şi ancheta este blocată din moment ce noi nu am putut să începem urmărirea penală şi nu mai putem să administrăm probe, dosarul este blocat
Problema imunităţilor
în toate intervenţiile mele publice în ultimii ani am spus întotdeauna că un vot politic nu trebuie să blocheze justiţia
aceste imunităţi nu trebuie să existe
ultimele cazuri ne dovedesc clar că nu trebue să existe astfel de blocaje în activitatea justiţiei
singurii care pot decide sunt judecătorii
probele trebuie evaluate de către judecători
Despre protestele de stradă
orice sprijin din partea cetăţenilor cinstiţi din România pentru noi înseamnă foarte mult
sunt convinsă că majoritatea cetăţenilor din România susţin lupta anticorupţie
noi luptăm cu corupţia la nivel înalt, nu luptăm cu politicienii
am observat în ultima vreme că atacurile împotriva DNA s-au înteţit, în special din partea persoanelor anchetate
noi suntem DNA, procurori în DNA; suntem obişnuiţi să fim atacaţi
nu suntem impresionaţi
dacă e ceva ce impresionează un procurori din DNA - efectele dramatice ale corupţiei, dar nu atacurile pe care le fac persoanele cercetate şi condamnate
efecte dramatice - chiar şi moartea unor persoane
am văzut ce poate să facă corupţia în sistemul de sănătate
Despre declaraţiile fostului preşedinte Traian Băsescu
nu intru în dialog şi nu comentez afirmaţiile denigratoare pe care le fac unele persoane în spaţiul public
persoanele care au calităţi în dosarul în care este implicată şi Ioana Băsescu se regăsesc în comunicatul DNA
dosarul finanţării campaniei electorale - este un dosar în care DNA a fost sesizat în cursul anului 2015, investigaţia a început în cursul anului 2015, suntem ghidaţi sau stopaţi în anchetele noastre doar de termenele de prescripţie
am avut mai multe dosare privind finanţarea campaniilor electorale
aceste finanţări ilegale au vizat campanii electorale desfăşurate de mai multe partide
procurorii reţin doar acele fapte şi învinuiesc doar acele persoane faţă de care există probe
Scandalul de la DIPI
am făcut o verificare din perspectiva structurii de securitate - am constatat că nu a fost niciun incident cu privire la documentele clasificate
procurorul în anchetă a prezentat anumite ordine interne şi ordine ale DIPI care la vremea aceea erau clasificate; inculpaţii le-au invocat în declaraţiile lor şi în apărările lor
nu ştiu dacă siguranţa naţională a fost afectată prin faptul că procurorul a garantat dreptul la apărare al inculpaţilor
anumite articole fuseseră declasificate; procurorul de caz a solicitat din nou declasificarea acelor articole
de la DIPI primim şi în prezent informaţii şi sesizări; relaţia nu a fost afectată
cu SRI-ul la fel; relaţia cu serviciile de informaţii cred că a fost tranşată foarte clar prin decizia CCR
este evident că nu ne-am oprit şi ne-am continuat anchetele
vă asigur că nu o să ne oprim, o să ne continuăm activitatea
ritmul de soluţionare a dosarelor a fost un pic mai încet decât am fost obişnuiţi
o parte a resurselor - la serviciul tehnic
avem procurori care au peste 100 de dosare în lucru
avem procurori care participă în şedinţe de judecată; avem pe rolul instanţelor 700 de dosare
noi am solicitat suplimentarea cu 120 de poliţişti - am primit până în prezent 40 de poliţişti
am revenit la solicitările noastre
pentru a putea funcţiona aşa cum ne-am dori, mai avem nevoie de 80 de poliţişti
am trimis o solicitare la ministrul Justiţiei
Despre alte dosare
cazul Liei Olguţa Vasilescu - asta cu dosarele dacă sunt subţiri groase, mari, mici, trebuie decis de judecător
vorbim despre un dosar în care, pe lângă Vasilescu, sunt implicate şi alte persoane
vorbim de 8 acuzaţii, dintre care 4 de luare de mită
dosarul se află în camera preliminară
nu s-a dat nicio decizie privind vinovăţia sau nevinovăţia
în acest an am trimis în judecată aproape 800 de persoane - aproape 600 de persoane sunt condamnate aproape definitiv
procentul de achitări se menţine la acelaşi nivel ca şi în anii trecuţi
am mai auzit că dosarele sunt subţiri, că nu sunt fapte, şi ulterior am obţinut decizii de condamnare
dosarul Ponta - Ghiţă - Blair: nu există în DNA un dosar Ponta - Ghiţă - Blair
există un dosar în care cercetăm un om de afaceri şi un fost preşedinte de partid
ancheta e în plină desfăşurare; se administrează probe
rolul nostru ca procurori DNA e să facem investigaţii pentru fapte de corupţie; în acest dosar sunt fapte de corupţie de competenţa DNA
despre atacuri - sunt obişnuită; însă am observat o schimbare dacă vreţi a modului în care se face acest lucru
până acum eram obişnuiţi să fim atacaţi prin declaraţii publice, la diverse emisiuni, prin postări pe Facebook, prin diverse afirmaţii denigratoare, unele mincinoase în spaţiul public
mai nou văd că se angajează firme, companii private care sunt plătite cu bani mulţi să vină să intimideze şi să hărţuiască procurorii din DNA
mă refer şi la dosarul Black Cube
este o abordare nouă pentru România, nu ne mai ajunge să atacăm tot timpul procurorii din DNA, sunt prea rezistenţi, haideţi să angajăm firme şi să-i hărţuim şi să-i încercăm să-i intimidăm
scandalul Black Cube - nu cred că par un om intimidat, nu cred că s-a intimidat nimeni din DNA
sunt în DNA procurori curajoşi, profesionişti
chiar dacă suntem supuşi unor asemenea atacuri, noi continuăm să ne facem treaba
pentru noi e important feedback-ul pe care îl primim de la oamenii cinstiţi din România
cele mai multe le primim prin sesizări venite pe adresa instituţiei.