Reactivarea lui Năstase, în postura de naş, la petrecerea oferită de Codrin Ștefănescu

E.b. | 27.09.2016

Codrin Ştefănescu (48 de ani), secretarul general adjunct PSD, şi partenera sa de viaţă - tânăra avocată Alice Constantinică (26 de ani), şi-au botezat fiul, iar naşul a fost Adrian Năstase. "Unii au susținut că e vorba de o alegere neinspirată", a spus un vicepreşedinte PSD, conform Evz.

Pe aceeași temă

  


La petrecerea care a a avut loc la Palatul Snagov ar fi participat 400 de persoane. Naşi de botez ai micuţului Radu au fost Dana şi Adrian Năstase, motiv pentru care s-a spus că Ștefănescu a vrut, prin alegera lui naşului, să dea un „semnal” desusţinere a lui Năstase.

 

„Când s-a aflat că Dana şi Adrian Năstase sunt naşii de botez aleşi de Codrin Ştefănescu, s-au auzit unele şuşoteli în partid. Unii au susținut că e vorba de o alegere neinspirată, având în vedere dosarele și fosta detenție a lui Adrian Năstase. Prin această alegere, însă, Codrin Ştefănescu a dat un semnal în partid. Mesajul indirect a fost următorul: indiferent de numărul dosarelor fabricate de autorităţi, liderii de ieri şi de astăzi ai PSD trebuie să strângă rândurile şi să se susţină între ei. De fapt, Ştefănescu a criticat, în repetate rânduri, marginalizarea şi ostracizarea fostului premier Adrian Năstase, susținând că problemele acestuia cu Justiţia au fost cauzate tocmai de faptul că Năstase a adus beneficii partidului. La urma urmelor, este firesc ca munca politică a acestui om să nu fie dată uitării. Să nu uităm că Năstase nu reprezintă un caz izolat, fiindcă mai sunt şi alţii care au suferit marginalizarea în partid”, a explicat un vicepreşedinte PSD, la adăpostul anonimatului, conform Evz.
 

 
 
Codrin Ştefănescu a refuzat să comenteze, dar a spus că Adrian Năstase „a însemnat şi înseamnă enorm pentru PSD”.

 

Liviu Dragnea, preşedintel PSD, nu a venit la botezul de la Palatul Snagov.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22