Mircea Dumitru: CNATDCU nu se poate autosesiza în cazul Laurei Codruța Kovesi VIDEO

E.b. | 29.09.2016

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a vorbit la Digi24 despre motivul pentru CNATDCU nu se poate autosesiza în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. "Potrivit regulamentului nu există procedura de autosesizare", susţine Dumitru.

Pe aceeași temă

   

 

Despre acuzațiile de plagiat la adresa șefei DNA:

 

„CNATDCU nu se poate autosesiza. Potrivit regulamentului nu există procedura de autosesizare. Când a fost făcut noul regulament, în timpul mandatului domnului Curaj, a fost scoasă procedura autosesizării pornind de la ideea că instituția care va analiza teza nu poate să se și autosesizeze și să aibă o idee despre lucrare înainte. S-a considerat că așa este mai obiectivă instituția. Orice persoană poate sesiza CNATDCU.

Nici în cazul Ponta nu a fost vorba de o autosesizare, deoarece Universitatea din București a cerut analizarea tezei de doctorat.

Și în cazul Oprea și Tobă a fost o sesizară în baza căreia s-a demarat întreaga procedură.

Dacă persoana care face autodenunțul depune și o sesizare aducând niște argumente privind presupusul plagiat atunci CNATDCU poate analiza”, a spus Mircea dumitru la Digi24.

 

VEZI IMAGINI

 

Mircea Dumitru, despre credibilitatea sistemului universitar în contextul plagiatului:

 

„Cred că faptul că acum există o discuție publică despre plagiat față de anul 2012 arată că există un interes național față de această problemă. Sunt oameni care nu au încredere în capacitatea noastră de a gestiona acest fenomen și care cred că este mai mare decât credem noi. Și e posibil să aibă dreptate. Sperăm ca prin regulile impuse acum acest fenomen să scadă.

Cred că trebuie făcute o evaluare a Școlilor Doctorale și o evaluare statistică a tezelor de doctorat susținute în ultimii 20 de ani ca să vedem care este situația. Potrivit legii ar fi trebuit ca Școlile Doctorale să fie deja evaluate până în luna august a acestui an. Nici ministerul Educației și nici celelalte organisme care erau implicate în acest proces nu și-au făcut temele astfel că acum Școlile Doctorale nu au dreptul să își desfășoare activitatea. Astfel vom da un ordin de ministru, o autorizație provizorie, prin care vom autoriza Școlile Doctorale până în vara anului 2017. În acest interval trebuie terminată evaluarea”, a spus ministrul. 

 

Proiectul de modificare a Legii Educației:

 

„În primul, o țintă ar fi clarificarea chestiunilor care țin de integritatea academică. E un simptom al unei situații mai generale care ține de etică și deontologie. Cred că trebuie reașezată legea actuală a Educației a modului în care funcționează organismele care asigură etica. Săptămâna viitoare vom avea acest proiect”, a spus ministrul. 

 

Despre depolitizarea școlilor

 

„Avem în momentul de față avem 6600 de candidați pentru posturi de directori de școli chiar dacă personalități politice, organizații sindicale într-un fel sau altul, mai direct sau voalat, au încercat să saboteze acest concurs. Concursul se va organiza, calendarul va fi respectat, metodologia va fi respectată. Trebuie să clarificăm ideea că metodologia ar interzice anumitor persoane să se înscrie la concurs. E o mare neînțelegere. Articolul incriminat ne spune că dacă ai câștigat concursul și e o incompatibilitate de rude atunci nu poți fi numit. Articolul nu spune că nu te poți înscrie la concurs. Problema este ce se întâmplă după. În învățământul superior chestiunea este deja rezolvată. Nu avem situații în care pe funcții de conducere să fie membri de familie

 

Ultimul concurs a avut loc acum opt ani, mandatul unui director obținut în urma unui director durează patru ani. Timp de patru ani de zile Ministerul nu a găsit timp să organizeze acest concurs. De ce în luna octombrie? Pentru că așa au fost organizate și în anii trecuți. De ce nu la anul? Pentru că acum mi-au fost semnalate de profesorii din sistemul preuniversitar mi-au semnalat că unii directori care au fost numiți cu delegație de multe ori cu interes politic nu au avut legitimitatea de a gestiona instituția de învățământ.

 

Vreau să intrăm în normalitate. Ne aducem aminte ce discuții au fost în 2011 cu privire la cum urma să fie organizat Bacalaureatul. Acum ni se pare normal ca acest examen să fie organizat corect și curat. De partea mea este legea, au fost elevi care prin asociațiile de profil și cei 6000 de oamenii care s-au înscris la concurs și toți cei care au încredere în funcționarea corectă a sistemului de învățământ”, a precizat ministrul. 

 

Despre problemele cu manualele: 

 

„Nu este normal ca școala să înceapă fără ca elevii să aibă manuale și cu siguranță nu este gratuită având în vedere că elevii trebuie să cumpere cărți. Clasele a XI-a și a XII-a vor avea manuale gratuite. Contractul a fost încheiat și manualele vor ajunge până la jumătatea lunii octombrie. La clasa a IV-a încă mai sunt litigii, dar pe măsură ce se rezolvă noi vom debloca și vom trimite manuale. O parte deja au fost rezolvate și manualele au venit. Mai sunt contestații la patru manuale și sperăm să se dea decizia cât mai repede”, a spus Mircea Dumitru. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22