Infringement. Romania, Austria si Suedia, amenintate cu sanctiuni de Comisia Europeana

E.b. | 30.09.2016

Comisia Europeana a trimis Austriei, Romaniei, Slovaciei, Suediei si Olandei o cerere oficiala de denuntare a tratatelor bilaterale de investitii intra-UE (TBI), dintre care cele mai multe fusesera semnate in anii '90 intre state membre ale Uniunii Europene atunci si tari care aveau sa adere mai tarziu.

Pe aceeași temă


  .

Procedural, Comisia a transmis Romaniei si celorlalte tari mentionate un aviz motivat, o faza primara a procedurii precontencioase de infringement. Acest aviz motivat apare dupa ce Comisia a avertizat inca din iunie 2015 cele 5 state membre catrebuie sa isi anuleze tratatele intra-UE.

 

Potrivit CE, tratatele bilaterale pentru investitii sunt acorduri care stabilesc clauzele si conditiile aplicabile investitiilor private realizate de cetateni si intreprinderi dintr-un stat intr-un alt stat, conform HotNews.ro.

 

Scopul lor era de a oferi asigurari investitorilor privati intr-un moment in care acestia ar fi putut fi circumspecti cu privire la investitiile in aceste tari, uneori din motive istorice si politice.

 

Bruxelles-ul considera acum ca dupa extinderea Uniunii, "astfel de asigurari suplimentare nu ar trebui sa mai fie necesare, intrucat normele UE de pe piata unica, precum cele care asigura libertatea de stabilire si libera circulatie a capitalurilor, ofera deja un cadru juridic pentru investitiile transfrontaliere".

 

"Toate statele membre sunt supuse acelorasi norme ale UE, iar acestea ofera protectie investitorilor din UE", mai arata Comisia Europeana.

 

Reamintim ca in urma cu o saptamana presedintele Klaus Iohannis a semnat un decret prin care cere Parlamentului sa adopte o lege pentru "incetarea valabilitatii acordurilor privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, incheiate de catre Romania cu statele membre ale Uniunii Europene".

 

Viitoarea lege ar urma sa ofere cadrul legal intern pentru denuntarea tratatelor respective, insa procesul de denuntare va fi unul mai indelungat, presupunand inclusiv negocieri cu acele tari.

 

Surse guvernamentale au declarat pentru ca Romania are in fata riscuri serioase de infringement din cauza nedenuntarii tratatelor bilaterale in cauza. conform HotNews.ro.

 

Astfel, tara risca atat sanctiuni financiare la Curtea de Justitie a UE, in procedura de infringement declansata de Comisie, cat si plata unor despagubiri catre investitori din tarile cu care avem acele tratate bilaterale, in urma unor procese la curti de arbitraj.

   

Cel mai "celebru" este tratatul cu Suedia, de pe urma caruia fratii Micula, ca investitori suedezi, au castigat despagubiri de 178 de milioane de dolari de la statul roman, la Curtea de Arbitraj de la Washington


Mai recent, Raiffeisen Bank a anuntat public ca Legea darii in plata incalca tratatul bilateral cu Ausria si a amenintat Romania cu procese in tribunalele internationale. Trimisa in 17 august, notificarea Raiffeisen atrage atentia asupra incalcarii mai multor articole din Acordul bilateral. Acordul ar arata ca, daca nu are loc impacarea amiabila in 3 luni, se merge la o instanta neutra, stabilita de comun acord se apeleaza la justitia interna sau la ICSID. "De regula cam toate ajung la Tribunalul arbitral ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes)", a spus pentru HotNews avocatul Vasile Deleanu, care reprezinta Romania in mai multe procese la ICSID.


Romania se afla astfel intre ciocan si nicovala: pe de-o parte, Comisia Europeana cere denuntarea tratatelor bilaterale intra - UE ale Romaniei si sistarea, respectiv, retragerea ajutoarelor de stat acorate de Romania unor investitori straini in baza acelor tratate, iar pe de alta parte, curti de arbitraj cum este cea de la Washington (ICSID) obliga Romania sa respecte tratatele bilaterale intra-UE si sa plateasca despagubiri investitorilor respectivi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22