Dragnea îl acuză pe Cioloş că îşi face imagine de patriot din «Cuminţenia Pământului»

E.b. | 01.10.2016

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a afirmat, sâmbătă, că subscripţia publică pentru ”Cuminţenia Pământului” a fost folosită de către Guvern pentru a clădi tehnocraţilor o imagine de mari patrioţi, în timp ce alte opere de artă de valoare au intrat în colecţii private pentru că statul român nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune la achiziţie, Dragnea referindu-se la Colecţia ”Manu”.

Pe aceeași temă

 

 
El afirmă că alte opere de artă de valoare au intrat în colecţii private pentru că statul român nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune la achiziţie, Dragnea referindu-se la Colecţia ”Manu”.

 

“S-a făcut din «Cuminţenia Pământului» un soi de simbol naţional, în jurul căruia se construieşte, pe bani publici, imaginea de «mare patriot» a tehnocratului. În zgomotul asurzitor al acestei campanii, alte lucrări de artă trec din patrimoniul statului către diverse colecţii private. În aceste condiţii, mă văd obligat să trag un semnal cu privire la alte opere de artă retrocedate care se pot pierde, precum cele din «Colecţia Manu», a spus liderul PSD, conform News.ro.

 

Liviu Dragnea i-a cerut premierului Dacian Cioloş să explice motivele pentru care Guvernul României nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune şi în cazul altor opere de artă, cum ar fi picturile din “Colecţia Manu” care au fost scoase la licitaţie, fără ca Guvernul să răspundă la notificarea prin care era înştiinţat că îşi poate exercita dreptul de preemţiune pentru achiziţia lor, deşi era vorba despre picturi ale lui Theodor Aman, Constantin Daniel Rosenthal sau Gheorghe Tattarescum, iar suma totală a întregii colecţii era mai mică decât în cazul “Cuminţeniei Pământului”.

 

”Am aflat cu îngrijorare din comunicatul de presă al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor despre mai multe picturi foarte valoroase pe care statul român le-a pierdut, fără măcar să fi încercat să îşi exercite dreptul de preemţiune. E vorba de «Colecţia Manu» din care fac parte mai multe picturi clasate în categoria «Tezaur». Acestea au fost retrocedate şi scoase la licitaţie, iar statul român avea dreptul de preemţiune de achiziţie, la fel ca în cazul «Cuminţeniei Pământului». Guvernul însă nici măcar nu a catadicsit să răspundă la notificarea pe care a primit-o în acest sens, ceea ce înseamnă că  multe dintre ele s-au pierdut definitiv, intrând în colecţiile private ale celor interesaţi”, a precizat Liviu Dragnea.

 

 

Acesta susţine că dezinteresul arătat de Guvern ar demonstra că subscripţia publică pentru opera lui Brâncuşi a fost ”o simplă acţiune de imagine a primului-ministru, desfăşurată pe bani publici”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22