Inchisoare cu executare: Pinalti-6 ani, Dorin Cocos si Dumitru Nicolae-2,4, Gabriel Sandu-3 ani

Dora Vulcan | 03.10.2016

Curtea Suprema i-a condamnat la închisoare în Dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae (Niro) şi Dorin Cocoş, la câte 2 ani şi 4 luni, Gabriel Sandu, la 3 ani şi Gheorghe Ştefan, la 6 ani. Înalta Curte a majorat astfel pedepsele dispuse în prima instanţă, cea mai grea sentinţă, de 6 ani de închisoare, fiind pronunţată în cazul lui Gheorghe Stefan 'Pinalti'.

Pe aceeași temă

 

 

 

Inalta Curte a majorat luni pedepsele dispuse in dosarul Microsoft, cea mai grea sentinta fiind pronuntata in cazul lui Gheorghe Stefan, zis "Pinalti", fost vicepresedinte PNL: 

 

  • Gheorghe Stefan 'Pinalti' , fost vicepreşedinte PDL şi fost primar in Piatra Neamt -  6 ani de inchisoare pentru trafic de influenţă.

Instanţa a hotărât confiscarea a peste 3.000.000 euro.

 

  • Dumitru Nicolae  -  2, 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenţă. 

El trebuie să plătească statului  2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro.

 

  • Dorin Cocos   -  2,4 ani  de inchisoare, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Instanţa a dispus confiscarea a 9.000.000 de euro.  

 

  • Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010 -  3 ani de inchisoare pentru luare de mită şi spălare de bani.

Instanţa a dispus confiscarea a peste 2.000.000 euro.

 

Toate pedepsele sunt cu executare.

 

Totodata, Inalta Curte a dispus confiscarea a 2 milioane de dolari si a unui milion de euro de la Dumitru "Niro" Nicolae si a 9 milioane de euro de la Dorin Cocos, informeaza Mediafax

 

Sentintele sunt definitive.

 

 

***

 

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a dat prima decizie in dosarul "Microsoft" in luna martie a acestui an, trei dintre cei cercetati, Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan, primind condamnari cu executare, in timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsa cu suspendare, informeaza Hotnews.ro.

 

Dorin Cocos fusese condamnat la doi ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si spalare de bani, instanta dispunand confiscarea a peste trei milioane de euro in cazul acestuia.

 

Dorin Cocos, Nicolae Dumitru si Gheorghe Stefan erau acuzati de trafic de influenta si spalare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mita si spalare de bani.

 

Potrivit procurorilor, Dorin Cocos ar fi pretins si primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de Florica incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

 

Totodata, potrivit procurorilor, Dorin Cocos ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

 

 

 

 

Declaratii date inaintea pronuntarii sentintei: 

 

Gabriel Sandu: Am făcut denunţ la Departamenul de Justiţie al SUA  

 

 

Gabriel Sandu a anunţat că a făcut denunţuri la Departamenul de Justiţie al SUA, Dorin Cocoş şi Gheoghe Ştefan i-au asigurat pe magistraţi că nu vor mai încălca legea, în timp ce Nicolae Dumitru a spus completului, plângând, că are doi copii.

 

 

"Din primul moment când am fost chemat am oferit posibilitatea de a colabora la DNA. Iniţial mi-a fost refuzată. Susţin un denunt în care explic ce s-a întâmplat. Eu recunosc fapta, recunosc declaraţiile. De la ce porneste acest denunţ. 104 milioane de dolari între 2004-2008, este prejudiciu grupării transnaţionale Florica. Vă aduc la cunoştinţă că am făcut denunţ la Departamentul de Justiţie al SUA şi la Minsterul de Justiţie din Austria împotriva grupării Florică şi a directorilor Microsoft. Solicit să fie un motiv de micşorare a pedepsei mele şi acordarea uneia cu suspendare. Am făcut cereri exprese atât către ambasada SUA cât şi Austria să precizeze în ce fel s-au făcut intervenţii la mine. 460 din 2009 este Hotărârea de Guvern singura legală din afacerea Microsoft, toate celelalte hotărâri şi documente sunt ilegale. Îmi asum ceea ce spun. Eu ştiu acum că toate demersurile mele sunt inutile pentru că în timpul procesului am aşteptat milă şi îndurare, poate vine cu suspendare. Ar fi trebuit să nu fac asta ci să aduc toate documentele, să fac toate demersurile. Toţi miniştrii aveau directive clare de la partide. Cine se angajează, unde se angajează. Eu recunosc tot în faţa Înaltei Curţi. Recunosc că am pretins şi primit cele peste două milioane. I-am pretins pentru plata campaniei electorale din 2009", a spus Gabriel Sandu în ultimul cuvânt.

 

 

Fostul ministru şi-a menţinut precizările din sala de judecată şi în discuţiile cu jurnaliştii.

 

 

"Prejudiciul în acest caz este 104 milioane de dolari în perioada 2004-2008 şi 114,5 milioane de euro în perioada 2009-2013. Speranţele sunt mari. Sunt implicati toţi miniştri Educaţiei şi ai Comunicaţiilor şi cei pentru care s-a cerut aprobarea de la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi cercetaţi. Am făcut solicitare către SRI să-mi confirme starea de necesitate care a existat la nivel din 2009, am făcut solicitare către STS pentru a-mi confirma starea de necesitate care era la nivelul anului 2009, pentru că eu am informat şi la SRI şi la STS. Această grupare mai are un contract, contractul de la Ministerul Justitiei", le-a spus Gabriel Sandu jurnaliştilor după proces.

 

Şi avocatul lui Gabriel Sandu a cerut instanţei achitarea sau condamnarea la închisoare cu suspendare a acestuia.

 

"Jur cu mana pe Biblie că regret din tot sufletul, dar nu cred că le mai pot îndrepta decât printr-o atitudine adecvată. Îmi pare rau pentru ce am facut, sigur nu voi mai face niciodată acest lucru. Am crezut că o mare afacere cu Microsoft nu e un lucru rău, am greşit. Aşa să-mi ajute Dumnezeu", a declarat Dorin Cocoş în faţa instanţei.

 

 

Omul de afaceri a solicitat, prin intermediul apărătorului său, dispunerea unei pedepse de opt luni de închisoare cu suspendare.

 

 

"Mă consider vinovat şi merit o pedeapsă. Dar cred că o încadrare corectă ar fi cea din art 13. Cu mâna pe Biblie jur că nu am pretins şi nu am luat din afacerea Microsoft niciun cent, niciun cent nu a ajuns la mine. Sunt vinovat pentru că am exercitat influenţă asupra lui Gabriel Sandu, regret. Vreau să colaborez în continuare, să stabilim unde au ajuns sumele de bani. Sunt vinovat, merit o pedeapsă. Dacă aş fi cunoscut legile cum le ştiu acum nu aş fi fost în faţa dumneavoastră" , Gheorghe Ştefan judecătorilor.

 

 

 

Apărătorul lui Gheorghe Ştefan a lăsat la aprecierea instanţei decizia, fără a avea solicitări explicite

 

 

"Regret profund pentru comiterea faptelor. (...) Am doi băieţi de 25 şi 26 de ani", le-a spus judecătorilor plângând Nicolae Dumitru. Avocatul său le-a cerut judecătorilor dispunerea unei pedepse cu suspendare.

 

 

Declaraţiile din sala de judecată vin după ce procurorii anticorupţie au cerut pedepse mai mari decât cele dispuse în primă instanţă în dosarul "Microsoft" pentru cei patru inculpaţi: Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan şi Nicolae Dumitru.

 

 

"Apreciem că instanţa de fond a aplicat pedepse mult prea mici, mai ales pentru Dumitru Nicolae, a fost o pedeapsă nejustă. Ar fi trebuit ca instanţa de fond să aibă în vedere gravitatea de faţă. În primul rand, cei patru inculpaţi au săvârşit infracţiuni de corupţie grave, iar gradul de pericol social e ridicat. Activitatea frauduloasa a fost una de amploare, cu implicaţii ramificate transfrontaliere. Se relevă activitatea infracţională complexă prin numărul mare de persoane implicate şi societăţi offshore. Şi-au exercitat influenta asupra unor funcţionari publici. Este importantă valoarea sumelor de bani primite cu titlul de folos necuvenit. Au prejudiciat imaginea instituţiilor statului. La Sandu Gabriel nu a fost luată în considerare calitatea de ministru şi obligaţiile ce le avea. La Dorin Cocoş este relevanta situaţia în care a întocmit un fals, a încheiat un contract fictiv cu Dinu Pescariu. Apreciem că pedepsele ar trebui majorate pana la maximul prevăzut de lege pentru Dorin Cocos, Gabriel Sandu, Ghorghe Ştefan şi Dumitru Nicolae", a spus procurorul de şedinţă în sala de judecată.

 

 

 

Prima sentinta, mai ingaduitoare decat cea finala

 

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat prima decizie în dosarul "Microsoft" în luna martie a acestui an, trei dintre cei cercetaţi, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, primind condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare.

 

 

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând confiscarea a peste trei milioane de euro în cazul acestuia.

 

 

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.

 

 

În cazul lui Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, magistraţii ÎCCJ au dat o sentinţă de trei de ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar instanţa a decis confiscarea a peste trei milioane de euro.

 

 

Omul de afaceri Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă, fiindu-i confiscat un milion de euro şi fiind obligat de instanţă să presteze muncă în folosul comunităţii la Admnistraţia Domeniului Public Sector 2.

 

 

 

Ce spune DNA

 

 

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi fostul primar Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, în dosarul "Microsoft".

 

 

 

Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

 

 

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

 

 

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22