Daniel Buda:Nu mai revenim la co-presedintie. Dacian Ciolos sa ramana premier dupa alegeri

Dora Vulcan | 03.10.2016

Europarlamentarul PNL Daniel Buda, imputernicit de partid sa semneze listele de candidati dupa ce Vasile Blaga a renuntat la functii si Alina Gorghiu a devenit presedinte unic, spune ca nu se va mai reveni la cuplul de co-presedinti, chiar daca Blaga iese de sub control judiciar, si ca il sustine pe Dacian Ciolos sa ramana premier dupa alegerile din decembrie.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Conducerea PNL a stabilit sambata ca Alina Gorghiu va fi presedinte unic, Daniel Buda va contrasemna listele de candidati in locul lui Vasile Blaga, iar Gheorghe Falca, primarul Aradului, va fi seful campaniei electorale, dupa ce Vasile Blaga a demisionat din functia de co-presedinte al PNL, fiind urmarit penal si pus sub control judiciar de DNA, informeaza ziare.com.

 

 

 

Intrebat cum au ajuns fostii democrat-liberali sa renunte la functia de co-presedinte care li se cuvenea potrivit statului, Daniel Buda ne-a declarat ca a fost vorba despre "un gest de maxima maturitate de care colegii din PDL au dat dovada".

 

 

 

"Au apreciat ca este necesar, date fiind conditiile din acest moment, sa se mearga pe o presedintie unica, aceasta fiind o expresie a consolidarii unui parcurs serios in procesul de finalizare a fuziunii celor doua partide. Am dorit sa transmitem in spatiul public acest mesaj, de consolidare a procesului de fuziune intre PDL si PNL, apreciindu-se ca un alt fel de abordare ar transmite mai departe mesajul ca suntem inca doua partide distincte, ceea ce chiar nu era cazul", a declarat Daniel Buda pentru Ziare.com.

 

 

 

De asemenea, intrebat de ce nu s-a luat decizia referitoare la presedintia unica si inainte ca Vasile Blaga sa fie scos din joc de DNA, Daniel Buda a raspuns: "Nu s-a facut asta pentru ca luati de valul pregatirii listelor electorale si cu activitatile in teritoriu ale celor doi co-presedinti nu s-a apreciat ca fiind neaparata nevoie de o astfel de abordare. Insa, data fiind situatia de fata, sigur nedorita de nimeni, s-a optat pentru aceasta varianta".

 

 

 

Europarlamentarul PNL a respins ideea ca Vasile Blaga ar putea redeveni co-presedinte in cazul in care ar scapa de controlul judiciar, pe care l-a si contestat in instanta.

 

 

 

"Nu. Nu revenim din nou la co-presedintie. Este o chestiune care a fost asumata de PNL la nivelul Biroului Politic, de sefii de organizatii care au participat la sedinta sambata, si nu ne mai intoarcem", a afirmat acesta.

 

 

 

Intrebat cum de s-au impacat vechii pedelisti din teritoriu cu faptul ca au pierdut o functie la cel mai inalt nivel al partidului, Daniel Buda a spus ca "toata lumea a inteles despre ce vorbim in momentul de fata, a inteles unde ne aflam si de ce ne aflam aici, toata lumea a inteles ca asa cum am pus la filiale un presedinte unic este, practic, un parcurs logic si normal".

 

 

Ce decizii urmeaza

 

 

O alta sedinta foarte importanta a fost anuntata la PNL pentru sambata viitoare, cand vor fi parafate deciziile luate sambata aceasta.

 

 

"Urmeaza sa fie formalizate aceste decizii, dar principalul motiv pentru care ne intalnim sambata este prezentarea programului de guvernare a PNL si nu aceasta chestiune. Pana la urma, acest lucru fiind asumat, fiind indeplinite toate exigentele din punct de vedere statutar prin numirea unei persoane care sa contrasemneze listele de candidati, lucrurile au intrat intr-o linie dreapta. Cu totii suntem constienti ca PDL are acum alte prioritati, cum ar fi campania electorala, decat sa stam cramponati in aceste discutii", ne-a mai declarat Daniel Buda.

 

 

Intrebat daca este adevarat ca numele premierului sustinut de PNL va fi anuntat odata cu lansarea listelor de candidati la parlamentare, adica pana la sfarsitul lunii, Daniel Buda a fost destul de evaziv.

 

 

"Este o chestiune care a fost discutata, dar persoanele abilitate din partid vor face comunicarile care se impun in acest sens, la momentul potrivit", a punctat acesta.

 

 

 

Dacian Ciolos, premier sustinut de PNL?

 

 

Daniel Buda este convins ca Dacian Ciolos ar fi cel mai potrivit premier dupa alegerile din 11 decembrie.

 

 

"Dincolo de subiectivismul care mi s-ar putea imputa, cunoscandu-l pe dl Ciolos din perioada liceului, eu sunt absolut convins ca dl Ciolos este persoana potrivita sa conduca destinele unui guvern si dupa 11 decembrie. Are o experienta de necontestat in ceea ce inseamna administratie, daca ne gandim ca a fost comisar european de succes timp de 5 ani, a fost artizanul politicii noii politici agricole comune, o politica extrem de serioasa si de consistenta, dar si la mandatul actual, cu toate limitarile lui.

 

 

Acest mandat a fost extrem de incorsetat si de faptul ca sustinerea politica a fost cum a fost. Dansul nu si-a putut permite sa faca intr-un timp atat de scurt 'cerul si pamantul', insa domnia sa are o gandire nu numai de dreapta, dar si care merge catre consolidarea statului de drept, consolidarea economica a Romaniei si nu in ultimul rand stabilitatea la nivel national.

 

 

Sa stiti ca Europa este astazi intr-un pericol foarte mare generat de ascensiunea partidelor extremiste, de aceea eu cred ca Romania re nevoie de un premier cu expertiza cum este Dacian Ciolos, sa nu punem pe cineva care abia invata unde sunt 'clantele de la guvern', scuzati-mi expresia neacademica", ne-a mai spus Daniel Buda.

 

 

Intrebat cum se impaca aceasta sustinere aratata de liberali cu faptul ca Dacian Ciolos a declarat ferm ca nu va candida la alegerile din 11 decembrie, Daniel Buda a raspuns ca acest lucru nu este obligatoriu.

 

 

"Nu stiu de ce toata lumea se cramponeaza de ideea ca o persoana trebuie sa fie membru in Parlament pentru a avea si o functie guvernamentala. Eu am fost 8 ani membru in Parlamentul Romaniei si credeti-ma ca nu e o chestiune care sa iti confere un plus de responsabilitate sau de maturitate. Dar, sigur, este o onoare pentru oricine", a explicat acesta.

 

 

Si totusi, e normal ca un premier sa nu fie validat macar o data prin vot popular?

 

 

"Daca dl Dacian Ciolos ar veni si ar fi pus primul pe lista in orice judet (ca doar n-o sa pui un premier pe locul 16 pe lista) incepand de la Cluj, unde mi l-as dori, sau la Salaj, de unde este domnia sa, sau la Bucuresti, credeti ca n-ar fi validat prin vot?", a replicat Daniel Buda.

 

 

Pe de alta parte insa, presedintele Klaus Iohannis a declarat, nu o data, ca nu va nominaliza dupa alegeri un premier independent, cerandu-i lui Dacian Ciolos sa ia o decizie in cel mai scurt timp.

 

 

"Puteti fi siguri ca dl Dacian Ciolos va fi acolo unde trebuie si PNL va face pasii pe care ii considera necesari la momentul potrivit. Personal, da, vad in dl Dacian Ciolos ca fiind o optiune nu numai sanatoasa, ci extrem de serioasa pentru functia de prim-ministru dupa 11 decembrie, data fiind experienta pe care domnia sa o are", a conchis europarlamentarul PNL.

 

 

Ramane de vazut care vor fi pasii pe care ii va face PNL, cata vreme presedintele Alina Gorghiu a declarat ca "nu l-a rugat nimeni pe Dacian Ciolos sa intre in PNL" si nici nu l-ar mai respecta daca ar face asta.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22