O mare conștiință europeană s-a stins: filosoful lituanian Leonidas Donskis

Pe 21 septembrie, inima lui Leonidas Don­s­kis înceta să mai bată. Aidoma unui actor care moare pe scenă, Leonidas Donskis s-a stins la aeroportul din Vilnius, de unde se pregătea să plece pentru a conferenția la Sankt Pe­ter­sburg. Abia împlinise 54 de ani. Întreaga Lituanie se află încă în stare de șoc pen­tru pierderea unuia din­tre cei mai străluciți fii ai săi. Dar Leonidas Donskis, dra­gul nostru Leon, nu era numai un mare gânditor, un mare dascăl, un mare pa­triot lituanian, un om po­litic de înaltă ținută, ci și unul dintre pu­ținii intelectuali europeni de factură uni­versală. Admirator al lui Blaga, Eliade, Cio­ran și Ionesco, Donskis era și un mare prie­ten al României. De câțiva ani venea regulat la Târgoviște pentru a conferenția, la invitația profesorului Silviu Miloiu, pre­ședintele Asociației de Studii Baltice și Nordice, care a avut și marea inspirație de a lua inițiativa traducerii integrale în lim­ba română a operei marelui lituanian. Era, la rându-i, preocupat să facă cunoscută Ro­mânia publicului din Lituania și nu nu­mai. Ajunsese până într-acolo încât în ul­tima vreme își semna articolele științifice sau de presă cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat Valahia din Târgoviște (acordat în 2014).

Leonidas Donskis s-a născut pe 13 august 1962, într-o familie de cul­tură ebraică, la Klaipėda, marele port lituanian de la Marea Bal­ti­că, veche citadelă a Ligii Han­sea­tice, cunoscut la noi sub numele ger­ma­nic, Memel. Tatăl său supraviețuise Holo­ca­us­tului la Butrimonys, un sat cu evrei din sudul Lituaniei. Donskis spunea des­pre el însuși că este un lituanian de ori­gi­ne evreiască.

A urmat studii de filologie și artă teatrală în orașul natal, apoi de filosofie la Vilnius. În 1990 își susține prima teză de doctorat, în filosofia culturii, la Universitatea din Vilnius, cu o lucrare despre Cultura în cri­ză și filosofia culturii: Oswald Spengler, Arnold J. Toynbee, Lewis Mumford, iar nouă ani mai târziu, obține al doilea titlu de doctor, de această dată în științe so­ciale la Universitatea din Helsinki, cu o teză intitulată Sfârșitul Ideologiei și Uto­piei? Imaginata morală și cultura cri­ti­cismului în secolul XX. În paralel, a ur­mat cursuri de specializare în Statele Uni­te ale Americii, cu celebrul sociolog și teo­re­tician al culturii, de origine lituaniană, Vytautas Kavolis. Interesele sale de cer­ce­tător sunt filosofia istoriei, filosofia cultu­rii, literatura comparată, istoria ideilor, is­toria ideilor în Europa Centrală și Ori­en­tală, studiile baltice și critica socială. La în­ceputul anilor ’90 începe o carieră uni­ver­sitară excepțională care îl poartă la Uni­versitatea din Klaipėda, la universitățile din Kaunas și Vilnius, dar și la universități și centre de cercetare din Statele Unite, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Estonia, Italia, Franța și Ungaria. Dacă ar mai fi tră­it, Donskis ar fi urmat să predea în cadrul unui masterat în studii central și est-eu­ro­pene la Universitatea de Stat Valahia din Târgoviște. Nu era însă deloc genul de pro­fe­sor închis în turnul de fildeș al uni­ver­si­tății. Avea ceva din gânditorii pe­ri­oadei na­ționale, de la sfâr­șitul se­colului al XIX-lea și în­ce­pu­tului de secol XX, care fă­cuseră din învățarea po­po­rului o necesitate exi­s­ten­țială. Donskis își asu­mase această misiune nu nu­mai în Lituania, dar și pe ori­un­de trecea. Credea cu tărie în necesitatea con­strucției europene de jos în sus. Ex­celenta mânuire a lim­bilor străine (engleza, franceza, ger­ma­na, ita­lia­na, rusa, poloneza, ucraineana) îi per­mi­tea să pătrundă spiritele din cele mai di­fe­rite colțuri ale Europei. Nu era însă deloc adeptul lozincilor despre Euro­pa și nu cre­dea în paralele cu SUA. „Construcția eu­ro­peană, spunea Donskis, este un proces ba­zat pe dialog și înțelegere. Marea sa di­versitate culturală nu se întâlnește nici în Statele Unite ale Americii: sate fran­ce­ze și ita­liene situate la nici 50 km unele de altele vorbesc dialecte diferite. În opi­nia mea, Europa este atât de mare încât ni­ciodată nu se va reuși să se ma­nu­fac­tureze în mod artificial un cetățean eu­ro­pean. Cu toate acestea, cred că patrio­tis­mul eu­ro­pean este o stare care există. Dar acesta nu poate merge decât mână în mână cu atașamentul față de propriul oraș, de propria regiune și față de pro­pria țară. Dar, repet, nu cred în po­si­bi­li­tatea cre­ării artificiale a unei identități eu­ro­pe­ne“ (Modernity în Crisis: A Dia­lo­gue of the Culture of Belonging, New York, Pal­gra­ve Macmillan, 2011).

Liberal convins, Donskis participă cu succes la campania electorală din 2009 pentru Parlamentul Eu­ro­pean, din partea Partidului Miș­cării Liberale Lituaniene (gru­pul european ALDE). Își întrerupe cariera universitară pe durata mandatului de eu­roparlamentar, până în septembrie 2014. De doi ani era prorector cu cercetarea la Universitatea de Economie și Ma­na­ge­ment din Vilnius.

Donskis lasă în urma sa o operă solidă – a scris și editat 50 de monografii și este au­torul a peste 500 de studii și articole, tra­duse în principalele limbi de circulație in­ternațională și chiar în coreeană și turcă, fără a mai socoti numeroasele editoriale și articole de opinie. Cărțile sale sunt în pri­mul rând invitații la lectură, adevărate că­lă­torii în literatura și filosofia europeană. De altfel, autorul însuși se consideră „un învățat nomad european“. Donskis este de părere ca, pe lângă însușirea teoriilor în științe politice și închiderea într-un lim­baj complicat și ermetic, chiar snob (păcat în care cad atât de des universitarii în știin­țe politice care dau de atâtea ori do­vadă de o șubredă cultură istorică și lite­ra­ră), să ne facem timp să îi citim și să îi recitim pe Machiavelli, Gimbattista Vico, Shakespeare, Cervantes, Stendhal, Orwell, Kundera: „Niciun text academic din do­meniul teoriei politice sau al științei po­litice în general nu va putea să în­lo­cu­iască piesele și sonetele lui Shakespeare, comediile lui Machiavelli, jurnalele de călătorie ale lui Daniel Defoe, maximele filosofice ale lui Voltaire sau fabulele lui Or­well. Lecțiile lor politice sau morale sunt cruciale acum, când politica în sens clasic este aproape anihilată de biro­cra­ția modernă cu nenumăratele sale abor­dări tehnice, când tehnocrația își asumă cu mândrie rolul de democrație și când politicile de putere brutale, fanatismul, bigotismul și lașitatea se deghizează în lupta pentru pace și demnitate umană, ju­când un rol sinistru în lumea con­tem­po­rană“ (Putere și imaginație. Studii de politică și literatură, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012).

Donskis este cititor și teoretician în același timp. În Forme ale urii. Imaginația bântuită a fi­lo­zofiei și literaturii moderne (Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013), o adevărată operă de erudiție des­pre cultura urii pe bătrânul continent, Don­skis ni-i aduce în atenție pe Evgheni Zamyatin, pe Bulgakov, Czesław Miłosz, pe Arthur Koestler și pe Milan Kundera, dar și pe Spengler, Hannah Arendt și Ray­mond Aron. Cetățean angajat și spirit lu­cid, dând dovadă de un mare curaj in­te­lectual, Donskis atrage atenția est-euro­pe­nilor asupra tentației de a se prezenta ca victime permanente ale istoriei și formelor urii care au marcat secolul XX: la mai bine de două decenii de la căderea comu­nis­mului, „suntem tentați să ne exploa­tăm statutul de victimă ca pe un aspect al politicii noastre externe: din moment ce nu avem putere, atunci neputința și suferința devin pașaportul către Para­di­sul Atenției Globale. Uneori mergem pâ­nă la a ne reduce eșecurile politice și punc­tele slabe ale istoriei recente la ceva ce vine inevitabil din neputința noastră și din nesfârșitele manipulări din jurul nostru. (...) Oricum ar fi, lucrurile nu stă­teau deloc așa acum două decenii și jumătate. Partea noastră de Europă a de­ve­nit faimoasă pentru curajul și an­ga­ja­men­tul ei, nu pentru frică și dezertare“.

Leonidas Donskis a plecat prea curând din­tre noi. Ne-a lăsat însă moștenirea unui angajament deschis și erudit împotriva for­me­lor de gândire dominante și crezurilor la modă.