Pe aceeași temă
Programul manifestării:
- 19:00 - Scurtă prezentare cu privire la stadiul actual al dosarului asasinării lui Gheorghe Ursu de către fosta Securitate.
19:15 - Decernarea premiilor Fundației „Gheorghe Ursu“ pe 2016 domnilor Romulus Balasz și Adrian Cioflâncă.
- 19:30 – Cu prilejul Zilei Holocaustului în România (9 octombrie), va fi proiectat filmul Souvenirs de Iaşi, 2015 (56 minute), de Romulus Balazs (Franța/România), un documentar despre pogromul de la Iaşi din vara anului 1941. „În 2013 am descoperit o carte ce vorbea despre un eveniment istoric din România, ţara mea natală, despre care nu ştiam nimic: participarea ei la Holocaust. Scrisă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de Matatias Carp, un avocat evreu din Bucureşti, cartea a fost ascunsă timp de zeci de ani de către autorităţile comuniste din România. Când am răsfoit-o am găsit o serie de fotografii făcute în timpul pogromului în oraşul Iaşi din România (al doilea oraş ca mărime din ţară). Imaginile dezvăluiau masacrul urban şi metodele folosite pentru a deporta şi a extermina evreii. La 74 de ani după eveniment, am mers în România pentru a găsi locurile în care fuseseră făcute fotografiile. În doi ani am găsit aproape toate locurile şi am descoperit istoria acestei tragedii.“ (Romulus Balazs) Filmul a avut premiera la Iaşi, în cadrul expoziţiei Fragmente dintr-o viaţă (27 iunie-30 august 2016), curatoriată de Olga Ștefan.
- 20:30 - Discuţie despre film, pogrom, deportarea evreilor și în general despre Holocaustul din România, în prezenţa regizorului. Participă, printre altii, istoricul Adrian Cioflâncă şi scriitorii Andrei Cornea şi Andrei Oişteanu (moderator). Manifestarea va fi urmată de un vin d’honneur. Intrarea publicului este liberă.