Unde sunt butoanele de control ale României?

Se spune despre România că, deși are destule probleme, este totuși o țară stabilă din punct de politic și economic. Însă, privind la șirul de evenimente cu care ne confruntăm, nu pu­tem să nu facem două cons­tatări importante: 1) suntem cufundați într-un soi de pa­ranoie informațională, fiind bombardați practic zilnic cu arestări, demisii spec­ta­cu­loa­se și dezvăluiri șocante; 2) ce­ea ce se întâmplă ne face să ne întrebăm, tot mai des, un­de se află de fapt pârghiile de putere și dacă ele sunt la ve­de­re sau sunt oculte.

De pildă, doar săptămâna trecută s-au con­su­mat, pe rând: 1) o demisie ciudată, abruptă, ne­buloasă a șefului SIE (un fost prim-ministru și ministru de Externe); 2) o expulzare bruscă din spațiul politic a copreședintelui unuia din­tre cele două mari partide ale momentului, ca­re este, de facto, și partidul prezidențial; 3) un atac extrem de virulent la adresa unuia dintre cele mai importante personaje publice ale momentului, simbolul luptei anticorupției în România, plecând de la o acuză de plagiat a tezei de doctorat; 4) un fel somație publică adresată de șeful statului actualului premier să intre în politică, pentru a rămâne în con­ti­nuare în fruntea guvernului și după alegeri.

Confuzia generalizată este întreținută și am­pli­ficată de un spațiu mediatic (în sens larg, pe­n­tru că trebuie incluse aici și website-urile, blogurile, postările pe Facebook) neurotic, pâ­nă la paroxism. În care agende personale sau de grup, resentimente, interese politice mai mult sau mai puțin vizibile, convingeri in­fle­xi­bile în care nu mai este loc de nuanțe, toate acestea la un loc nu au mai lăsat aproa­pe deloc spațiu pentru discu­ții raționale. În România de astăzi, practic au dispărut re­perele, punctele de sprijin la ca­re să te poți raporta. Ci­fre­le din sondajele de opinie, dez­văluri „șocante“ (vezi con­troversele stârnite de cazul Hexipharma), speculații le­ga­te de „spontaneitatea“ unor proteste de stra­dă sau de sprijinul ocult acordat unor partide sau mișcări politice, iată, practic totul este pus în discuție, chiar dacă adesea cu alegații fanteziste. Și să nu uităm că în spațiul public per­cepțiile sunt cele care contează, mai de­gra­bă decât faptele sau argumentele raționale.

Dezbaterea publică autohtonă este aproape mo­nopolizată de chestiunea „luptei an­ti­co­rup­ție“. Sigur că subiectul respectiv este extrem de important, dar la fel de importante sunt și altele. De pildă, contextul geopolitic actual. Asis­tăm la un șir de evenimente, începând cu Brexit-ul și cu o posibilă decuplare a Europei de America, foarte probabilă, dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă, care riscă să ne la­se din nou într-un spațiu incert între un nu­cleu european dur, consolidat în jurul Ger­ma­niei, și o Rusie agresivă și revanșardă. Adău­gați la asta deficitul masiv de competență, ca­re grevează, dincolo de problemele de co­rup­ție, administrația publică românească și ca­li­tatea în scădere semnificativă a clasei noastre politice în ultimii 10-15 ani.

Există un fir roșu care leagă toate cele patru momente amintite mai înainte. Codruța Kö­vesi a devenit în ultimii ani figura emble­ma­tică a luptei anticorupție, preluând ștafeta de la Monica Macovei și Daniel Morar. Premiza fiind aceea că DNA, cu ea la cârmă, func­țio­nează ca o structură politic imparțială, care cu­răță spațiul public de rețelele extinse de co­rupție. De aceea, orice element care ridică semne de întrebare din acest punct de vedere are un impact considerabil. Iar, în privinţa as­ta, nu ajută deloc episodul Blaga. Și nu atât epi­sodul în sine, cât faptul că, la nici o zi dis­tanță, Klaus Iohannis aproape l-a somat pe Dacian Cioloș să-și asume explicit o opțiune politică, pentru a putea continua ca premier și după alegeri. S-a creat astfel impresia că a fost îndepărtat Vasile Blaga pentru a-i face loc, după alegeri, lui Dacian Cioloș în fruntea par­tidului, după un scenariu deja patentat chiar în cazul lui Klaus Iohannis. Ceea ce ali­men­tează, din nou, justificat sau nu, spe­cu­la­țiile privind manevrele oculte care utilizează anchetele penale ca instrumente de luptă în spațiul politic.

De unde întrebarea: unde se află, de fapt, cen­trele reale de putere din România în acest mo­ment? E clar că nicidecum la nivelul partidelor politice, unde e un vid enorm de autoritate. La Cotroceni? Mulți au fost tentați să-l con­si­de­re pe Klaus Iohannis o prezență mai de­gra­bă formală, fără multă substanță și influență, în fruntea statului. Totuși, în ultima vreme el lasă impresia că, discret, manevrează destul de bine pârghiile de putere de care dispune. Ceea ce nu lămurește însă dilema raporturilor re­ale dintre el și structurile de forță din stat.

Ajungem în acest punct la percepția că ser­vi­ciile secrete sunt cele care controlează din um­bră instituțiile importante din țară, ges­tiu­nea anchetelor penale (de unde și bine­cu­noscuta teorie a „binomului“), spațiul me­dia­tic. Le putem considera, evident, doar niște sim­ple teorii conspiraționiste. Problema e că această impresie e alimentată de o realitate obiectivă: mediul politic, în ansamblul său, pa­re inert și marginalizat în deciziile importante și nici în ceea ce privește serviciile secrete sau sistemul de justiție nu există mecanisme de control credibile și viabile, chiar dacă sunt unele formale, care să dea garanții că struc­turile de forță, extrem de puternice, sunt totuși sub control, nu o iau razna. În orice so­cietate, acest tip de mecanisme, checks and balances, sunt esențiale, iar argumentele că absența lor în acest moment nu este chiar așa de gravă, că acum prioritar este să lup­tăm cu corupția sunt eronate, chiar pe­ri­cu­loase. Istoria ne învață că nu poți avea ni­ciodată garanția că procesul e neapărat re­versibil și că derapajele pot fi la un moment dat corectate.