Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Şah la Brâncuşi
2016-10-04
0
Istoria ultimilor 50 de ani ar fi trebuit să ne arate că întotdeauna ruşii au construit strategii pe termen lung. Şi că cele mai multe dintre ele nu sunt deloc aparente.

Ambasada Federaţiei Ruse a anunţat pe 26 septembrie 2016, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituţiei, că „se alătură campaniei de recuperare a pa­trimoniului naţional, cultural al ţării, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brân­cuşi Cuminţenia Pământului“ şi că „adu­ce o contribuţie financiară modestă la fon­dul comun creat în acest scop“. A fost punctul de plecare al unor controverse in­tense, care au degenerat în atacuri di­rec­te, proteste şi scandal diplomatic.

 

Să ne ocupăm puţin de context. Nu au trecut nici măcar trei luni de când toată pre­sa românească a vuit la ştirea că Fe­de­raţia Rusă a decis să reia negocierile pri­vind problema tezaurului trimis la Mos­cova în 1917. Pentru majoritatea ziariştilor români nu a fost decât un nou prilej să adune like-uri facile, reluând vechea temă a tuturor bunurilor care ne-au fost „fu­ra­te de străini“ de-a lungul istoriei. De­si­gur, în bătătorita cheie a jelaniei na­ţio­na­le, care se termină mereu cu „vă daţi sea­ma unde eram, dacă nu ne furau străi­nii?“.

 

Nimeni nu s-a gândit şi nici nu a fost interesat să analizeze aceas­tă neaşteptată schimbare de atitudine. Şi, evident, ni­meni nu a mai urmărit subiec­tul. Nu numai că partea rusă a decis brusc, după 10 (zece!) ani, să reia ne­go­cierile şi şi-a întinerit comisia (care a sosit la Bucureşti între 25-26 martie), dar a anun­ţat şi că experţii români vor avea, pentru prima oară în istoria tratativelor, acces la arhive pentru a căuta documente privind tezaurul. Schimbarea de 180 de grade, care reprezintă în mod evident un punct dintr-o strategie gândită în detaliu, i-a lăsat năuciţi pe negociatorii români obişnuiţi cu atitudinea rigidă şi intran­si­gentă a ruşilor. Conform declaraţiilor apă­rute în presă, partea română încă se mai întreabă dacă „e de bine“ sau „e de rău“. Vor afla, probabil, cât de curând. Pentru că ruşii ştiu bine şah şi au, cum au avut în­totdeauna, o strategie.

 

Dovada clară a existenţei acestei noi stra­tegii ruseşti privind negocierile din jurul problemei tezaurului, şi nu numai, este că, doar cu câteva zile înainte de izbuc­ni­rea scandalului nostru cu Brâncuşi, adică pe 21 septembrie, Valeri Kuzmin, ambasa­dorul Federaţiei Ruse, a oferit un interviu amplu postului naţional de televiziune. Nu cred că trebuie menţionat faptul că astfel de ieşiri publice ale unor reprezen­tanţi diplomatici nu sunt aleatorii. Sur­priză, în cadrul interviului, ambasadorul Kuzmin a reluat, la întrebarea despre pro­blema tezaurului, exact punctul de vedere exprimat în mod oficial de noua linie di­rectoare de la Kremlin, inclusiv, altă pre­mieră, recunoaşterea existenţei unor do­cu­mente privind transferul tezaurului către Imperiul Rus. Cu rezerva, care va fi fo­lo­sită probabil în negocieri, că transferul de statalitate a fost foarte sinuos, a existat un război civil şi că s-au pierdut valori apar­ţi­nând inclusiv tezaurului de la Kremlin. Cu alte cuvinte, „’om vedea!“...

 

Noua abordare părea să fie începutul unei ofensive de „împrietenire“, care probabil urmărea netezirea unor asperităţi „is­to­ri­ce“ şi pregătea terenul pentru trecerea la chestiunile cu adevărat importante de pe agenda Kremlinului. Nu a fost aşa. Istoria ultimilor 50 de ani ar fi trebuit să ne arate că întotdeauna ruşii au construit strategii pe termen lung. Şi că cele mai multe din­tre ele nu sunt deloc aparente. Cu alte cu­vinte, nu prea îţi dai seama unde vor să ajungă, decât în momentul în care au ajuns deja acolo. Vezi cazul Crimeei. În acest context, gestul din 26 septembrie 2016 poate avea o altă interpretare.

 

Este evident că s-a urmărit obţinerea unei reacţii exact de tipul celei pe care, iată, am oferit-o cu entuziasm. „În privinţa iz­bucnirilor isterice şi ieşirilor în decor mi­zaţi întotdeauna pe români. Nu tre­bu­ie decât să le zgândăriţi patriotismul de paradă şi rusofobia. Care la ei sunt cam acelaşi lucru“, li se spune probabil tu­tu­ror diplomaţilor ruşi înainte de plecarea la post. Sigur că Ambasada Federaţiei Ru­se era la curent cu starea emoţională pro­vo­cată de campania Cuminţenia Pămân­tu­lui. Nici nu-ţi trebuie mare expertiză să-ţi dai seama că este un subiect ultrasensibil. Se vorbeşte încontinuu cu aprindere şi pa­tos despre Brâncuşi în România de mai bi­ne de trei luni.

 

Cum a acţionat Ambasada Fe­deraţiei Ruse în această con­junc­tură emoţională explozivă? Cu delicateţea unui T34 care par­chează într-o sufragerie. A do­nat 100 de euro, a fotografiat chitanţa şi a postat-o pe site-ul oficial. De ce? S-ar fi în­doit cineva că donaţia a existat cu ade­vărat? Ar fi pus cineva sub semnul între­bării un comunicat oficial? De ce au pre­ferat diplomaţii ruşi să genereze singuri un subiect de scandal, când nu erau obli­gaţi prin nimic să anunţe cât au donat? Au vrut să sublinieze modestia resurselor financiare? Conform unui calcul sumar, rezultă că fiecare dintre cei 38 de angajaţi ai ambasadei, în care intră şi biroul ata­şaţilor militari şi consulul general Vla­di­mir Volkov, de la Constanţa, a donat 2,6 eu­ro. Ceea ce îi plasează deasupra liniei mi­nime de 2 euro, dar nu îi duce nici mă­car în categoria unei generozităţi medii. De ce ai vrea să faci publică această situ­a­ţie? Sigur că există explicaţia, perfect plau­zibilă, că a fost o decizie generată de stra­tegia de „împrietenire“. Şi probabil ar fi fost de acceptat ideea unei stângăcii de co­mu­nicare şi a unei reacţii dispropor­ţio­na­te, dacă nu ar fi existat şi altceva. Care a inflamat, de fapt, cel mai tare spiritele.

 

Ciudat este că Ambasada Fe­de­raţiei Ruse a ales să cupleze anunţarea donaţiei cu postarea unui filmuleţ, care este o replică la un clip publicitar realizat de o agenţie din România. Nu are sens cred să discutăm conţinutul istoric al celor două realizări. Ambele pot fi cu succes lipite într-un clip comun, care poate avea ur­mătorul logo: „Istoria nu a fost scrisă de actori pe un platou de filmare! Este scrisă de mecanici de locomotivă care ţin cartea de istorie invers“. De altfel, incredibila ase­mănare de conţinut între cele două clipuri este în sine interesantă.

 

Ar fi de făcut câteva observaţii. Clipul agen­ţiei Papaya a apărut pe 22 august 2016 şi a fost prezentat de realizatorii săi ca fiind o contribuţie voluntară şi privată la campania de subscripţie publică pentru Cuminţenia Pământului. A fost de la bun început contestat, nu numai pentru evi­dentele greşeli de interpretare a unor eve­nimente istorice, ci şi pentru inducerea ten­denţioasă a ideii că păstrarea operei lui Brâncuşi în ţară are legătură cu „furtul te­zaurului“ (apropo, nu a fost furat, a fost trimis în Rusia voluntar şi o parte din el încă nu a fost recuperat) şi în general cu faptul că „alţii ne-au scris istoria“. Ni­meni nu a reuşit să înţeleagă de ce a fost nevoie să se forţeze legătura între „tre­nu­rile istoriei“ înţesate de ruşi şi Brâncuşi. Pare un fel de ciorbă, care este făcută nu după reţetă, ci după ingredientele pe care le ai la îndemână prin casă.

 

Nefiind specialist în publicitate, îmi ima­ginez că autorii respectivei campanii au făcut studii de piaţă din care a rezultat că românii vor fi mult mai dornici să do­neze, dacă li se spune că statuia poate ajun­ge la ruşi (sau a ajuns deja odată cu te­zaurul, nu e prea clar!) decât dacă li se spune că e vorba despre repararea unor fur­turi gro­so­lane executate de propriul nostru guvern comunist. De altfel, ar fi fost cam greu pen­tru cei care au fost sen­si­bilizaţi de în­demnul fotbalistic „Hai că se poate!“ să do­neze vreo sumă, din moment ce clipul nu este însoţit de indicarea vreunui cont ban­car unde poate fi dirijată respectiva con­tribuţie patriotică. Nu sunt indicate nici măcar conturile campaniei oficiale „Brân­cuşi e al meu“, pe care, nu-i aşa, res­pec­tiva realizare urma să o ajute. Ex­plicaţia, furnizată de fondatorul com­pa­niei, într-un interviu postat pe Paginademedia.ro, este cel puţin bizară: „numărul celor care donează este mult mai important decât numărul banilor strânşi“. Poftim? Păi atunci era mai sincer să se spună că se strâng semnături, like-uri şi partikip-uri pen­tru păstrarea în ţară a Cuminţeniei! Sau că au vrut să prezinte viziunea lor is­torică asupra problemei.

 

Este remarcabil că Ministerul Culturii a reacţionat imediat (23 august) şi s-a di­so­ciat elegant de respectiva „ofertă de aju­tor“. De ce trebuie apreciată poziţia mini­s­terului? Tocmai pentru că, iată, nu a tre­cut o lună şi Ambasada Federaţiei Ruse s-a folosit de respectivul clip pentru a da o replică, dar nu ţintită către autorii „ca­po­doperei“, cum ar fi fost normal. Astfel, suntem în interesanta ipostază în care o reprezentanţă diplomatică răspunde ofi­cial unui clip, despre care ştie cu si­gu­ranţă că nu reprezintă în niciun fel poziţia oficială a statului român şi nu este asumat ca parte a amintitei campanii de sub­scripţie.

 

Evident, nu putem bănui Ambasada Fede­raţiei Ruse că nu cunoaşte, de exemplu, faptul că în primul război mondial ro­mâ­nii au luptat pentru „Unire“, şi nu pentru „Independenţă“, dar mai ales că „in­dus­trializarea României“ nu s-a făcut cu spri­jin sovietic, ci din contra, a fost nebu­nia proprie şi personală a liderilor comu­nişti români. Chiar ar fi fost un lucru bun, dacă respectivul clip ar fi vorbit despre faptul că liderii sovietici s-au opus cons­tant demenţei industriale a lui Dej şi Ceau­şescu şi că au fost mult mai înţelepţi din acest punct de vedere. De asemenea, ar fi fost de amintit şi contribuţia decisivă a Uniunii Sovietice la căderea regimului de tip nord-coreean al lui Nicolae Ceauşescu prin izolarea şi sancţiunile economice pe care i le-a aplicat. Iată că există momente istorice reale şi mult mai apropiate în timp, care pot fi folosite pentru cons­trui­rea unor „punţi“. Evident, dacă se doreşte aşa ceva.

 

Deocamdată, în epilogul acestui scurt episod, care prefaţează cu siguranţă alte părţi ale noii strategii a Kremlinului, ar tre­bui trasă o concluzie prelimi­na­ră. Şi ea ne este oferită tot de site-ul Am­basadei Federaţiei Ruse, unde la 29 sep­tembrie 2016 a fost postat un nou co­mu­ni­cat. Sub titlul Încă o dată despre do­na­ţiile pentru achiziţia operei Cuminţenia Pământului a lui Constantin Brâncuşi, găsim o mostră de manual a corectitudinii politice şi a politeţii diplomatice. Este o deschidere de şahist experimentat, care a reuşit deja în câteva mutări să obţină controlul asupra centrului tablei de joc. Vă las plăcerea de o citi singuri şi îmi ex­prim speranţa că avem şi noi jucători buni de şah. Pentru că, altfel, cu obişnuitul nos­tru joc de table, ne va fi foarte greu.

TAGS : Brâncuşi donatie Fe­de­raţia Rusă campanie moscova tezaur Valeri Kuzmin
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
3231
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori