Iohannis nu-l crede pe Băsescu, care susţinea că şefa DNA l-ar fi ameninţat pe Cioloş

E.b. | 05.10.2016

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că i se pare neverosimilă aserţiunea lui Traian Băsescu potrivit căreia Codruţa Kovesi ar fi ameninţat un demnitar cu arestarea dacă se reia analiza tezei sale de doctorat, preşedintele precizând că nu a auzit de existenţa unei asemenea convorbiri.

Pe aceeași temă

 

Întrebat dacă are cunoştinţă că Dacian Cioloş sau un alt demnitar ar fi fost ameninţat de către Codruţa Kovesi în caz că se reexaminează teza ei de doctorat, Klaus Iohannis a răspuns: ”Vreţi să reiau expunerea cu fanteziile electorale? Nici vorbă de aşa ceva (...) Nu, nu am auzit niciodată ceva în acest sens şi mi se pare total neverosimil, pur şi simplu”.

 

La 27 septembrie, Traian Băsescu a afirmat că procurorul-şef al DNA ar fi ameninţat un demnitar pentru a bloca o eventuală reanalizare a tezei sale de doctorat. "În 2016, Kövesi şi-a permis să ridice telefonul de convorbiri operative şi să sune la un demnitar român şi să-l ameninţe că dacă se reia cercetarea pe teza ei de doctorat va fi arestat. Sunt constrâns de riscul ca respectivul demnitar să spună «nu». Doar semnalez gestul, nu dau nume. Poate fi ministru al Educaţiei, poate fi un om cu o altă funcţie înaltă... Telefoanele operative nu se înregistrează. Acolo se discută şi secrete de stat, nu numai interesele doamnei Kövesi", a spus Traian Băsescu.

 

Klaus Iohannis a mai folosit sintagma ”fantezii electorale” în urmă cu o săptămână ca răspuns la afirmaţiile lui Călin Popescu-Tăriceanu legate de faptul că preşedintele rămâne pasiv faţă de deteriorarea statului de drept în România, o posibilă explicaţie fiind că şeful statului este şantajat.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22