Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Guvernul vrea bani din şi pentru companiile sale
2016-10-11
1
Pentru a avea banii necesari sănătăţii, educaţiei şi, de ce nu, culturii, trebuie ca statul să-şi facă ordine în prăvălia de acţiuni.

 

Sănătatea și educația sunt temele mari, ne­liniștitoare ale ultimelor luni. Dincolo de bu­năvoința de a schimba în bine situația în aceste două domenii sensibile, este clar că problema lor majoră es­te subfinanțarea. Orice re­formă ai face, dacă nu sunt bani pentru salarii decente, atractive, pentru aparatură modernă și pentru alte in­vestiții necesare, se va sfâr­și dezamăgitor.

 

Acum rămâne să ne în­tre­băm aşa, ca un popor se­rios, civilizat şi educat: ce vrem de la economie? Vrem prosperitate in­dividuală, bunăstare deci, servicii me­di­cale de secol XXI şi profesori dedicaţi, per­formanţi şi înţelepţi? Sau vrem să ţinem în viaţă, artificial, cu respiraţie gură la gu­ră, nişte companii controlate de stat, care şi-au demonstrat ineficienţa, incapacitatea de a rezista în piaţă şi de a plăti salarii de­cente? Pentru a avea banii necesari să­nă­tăţii, educaţiei şi, de ce nu, culturii, tre­buie ca statul să-şi facă ordine în prăvălia de acţiuni.

 

Încercarea Cabinetului Cioloş de a relua ches­tiunea vânzării unor pachete de ac­ţiuni, fie prin bursă, fie prin negocieri di­recte, are logică socială şi economică. În pri­mul rând că nu vorbim de o „pri­va­ti­zare“ integrală a companiilor, de vreme ce statul, prin ministerele de resort, ră­mâ­ne acţionar. Aici ar trebui spus că în mo­delul polonez toate acţiunile statului, in­di­ferent de cota din acestea pe care o mai de­ţine, sunt gestionate direct de Minis­te­rul Finanţelor, aşa, pentru eficienţă şi cla­ritate. Desigur, politicienii noştri sunt ne­in­teresaţi de perspectiva asta, deoarece atunci, statul, adică Finanţele, ar tăbărî pe manageri şi le-ar smulge, la timp, ba­nii pentru impozite şi taxe şi, mai mult, ar pune pre­siune pe profit. S-ar deşira în­să o imensă reţea de in­terese, fie pentru plasarea oamenilor apropiaţi în di­verse po­ziţii în companii, fie pentru implantarea „că­puşelor“ în afacerile aces­tora. Orice im­postor care stă pe vreun fotoliu de mi­nimă decizie, la fel ca fie­ca­re „căpuşă“ ca­re suge pre­ferenţial contracte aruncă afa­cerile companiilor în ghea­rele falimen­tu­lui, mai devreme sau mai târziu.

 

Iată de ce intenţia Ca­bi­ne­tului Cioloş de a ra­diografia starea companiilor care se aflau, de ani buni, în di­verse stadii de privatizare es­te un pas inteligent către re­zolvarea si­tuaţiei acestora. Indiferent ce pu­tem re­pro­şa afacerilor private, un lucru este evi­dent: marile companii care au pre­luat afa­ceri ale statului au livrat la timp şi integral banii datoraţi bugetelor. Încasăm mai mult din TVA, de pildă, deoarece avem re­ţele serioase de supermaketuri, care nu ru­lează în folosul lor banii statului şi nu amâ­nă să-i vireze acestuia dările.

 

Intenţia actuală a guvernului de a dina­mi­za privatizarea unor companii nu are mul­te elemente de noutate, poate doar decizia luată în chestiunea acţiunilor la Rom­pe­trol. Chiar şi acolo se cuvine să se taie oda­tă nodul gordian încâlcit de un şuvoi, dis­cutabil, de negocieri permisive care au ig­norat interesele statului. Afacerile, inves­ti­ţiile şi, de ce nu, viitorul companiei tre­nea­ză de câţiva ani din cauza unor erori, acoperite de alte decizii bizare. De ce avea ne­voie statul să bage banii săi într-un fond de investiţii controlat autoritar de o companie privată? Iată un exemplu de decizie bizară. Şi dacă un guvern a ac­cep­tat ideea, atunci de ce să nu considerăm că listarea la bursă a unor pachete mi­no­ri­tare de acţiuni ale companiilor mari este o soluţie salvatoare pentru acestea.

 

Observăm că un grup de companii im­por­tante îşi vor majora, de fapt, capitalul prin listarea la Bursa de Valori. Este vor­ba de CE Oltenia, care scoate un pachet de 15,29% de acţiuni, Hidroelectrica - 15%, Aeroporturi București și Porturi Maritime Constanța, unde limita maximă este 25%. În aceste companii strategice statul ră­mâ­ne acţionar majoritar, dar a găsit o soluţie pentru a le capitaliza, sporindu-le şi va­loarea de piaţă.

 

Desigur, e greu de anticipat ce evoluţie va avea CE Oltenia, care acum nu s-ar ca­li­fi­ca pentru vreo listare la Bursă, dar se poa­te bănui că, până la intrarea efectivă în pia­ţa de capital, compania îşi va rezolva pro­ble­mele. Dar decizia de a injecta bani în com­pa­nie, plus apariţia în via­ţa aces­teia a unor cerinţe de trans­pa­renţă mari şi a unor mo­dele de ma­na­ge­ment contemporan, este vi­tală pentru afa­ceri.

 

În paralel, politicienii s-au prins că miza acestora alegeri este starea economiei, de ca­re depind toate celelalte măsuri care pot fi luate în sănătate, educaţie şi cul­tură. În fine, cultura nu este o prioritate pe agenda politicienilor noştri, deşi iden­ti­tatea naţională este o noţiune şlefuită şi impusă prin acte de cultură.

 

Oricine va lua frâiele guvernării în 2017 va avea în faţă o radiografie rece, lucidă şi efi­cientă a soluţiilor de susţinere a bugetului şi a afacerilor companiilor statului. Re­for­ma acestora e o chestiune amânată, de­ja apro­bată de parlament, deoarece în toa­te do­cu­mentele semnate cu FMI soarta com­pa­nii­lor sta­tului era un punct vulnerabil, dar pre­zent în analiză.

 

Aşa încât intenţia Cabinetului Cioloş de a ar­ticula un calendar şi o strategie de pri­va­ti­za­re a unui grup de 30 de companii e un gest eficient şi responsabil. Afacerile nu stag­nează în aşteptarea deciziilor unui con­siliu de directori cu interese diver­gen­te, au ne­vo­ie de bani, de capital, de piaţă de des­fa­ce­re şi de logică economică. Afa­ce­rile se sting însă fără bani, viziune şi ma­na­gement performant. Iar dacă afacerile nu virează bani la buget, adio bunăstare, sănătate, edu­caţie şi cultură de nivel eu­ropean.

TAGS : pivatizare companii ciolos sanatate CE Oltenia port constanta Rom­pe­trol faliment
Recomandari
Comentarii
Mirela 2016-10-12
Sunt dezamagit de statul roman - in loc sa ia banii kazahilor, care vor sa investeasca sute de milioane in fiecare an pentru Rompetrol, politicieni blocheaza Memorandumul actual si lanseaza teza ca statul vrea bani, nu actiuni. Dar din 2003, statul are obligatiuni la Rompetrol. Si, de atunci, incaseaza dobanzi – au intrat pana acum vreo 250 de milioane de dolari din aceste dobanzi, in conditiile in care pretul initial al rafinariei Rompetrol era de vreo 150 de milioane. De ce nu ne plac investitiile si ne batem joc de economia acestei tari?!
Total 1 comments.
2801
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22