Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Populismele europene
Stefan Popescu - - - -
2016-10-11
Dosar
2

Ascensiunea Frontului Național și a Mișcării 5 Stelle s-a făcut în primul rând pe terenurile abandonate de partidele politice tradiționale.

Sunt oare alegătorii europeni tentaţi să voteze partide populiste, for­ma­ţi­uni care să pună în pericol cons­truc­ţia europeană și care să ducă la o re­pliere identitară na­ţio­na­lă?  Întrebarea se pune tot mai insistent în Franța și în Italia, două țări esențiale pentru construcția europeană. În He­xa­gon, ultimele sondaje arată că Marine Le Pen, candidata Fron­tului Național la ale­ge­rile prezidențiale care vor avea loc în primăvara lui 2017, se va califica sigur pe primul loc în pri­mul tur. Ea ar obține 28% din vo­tu­ri­le alegătorilor francezi, urmată de Alain Juppé, favoritul alegerilor pri­mare ale dreptei, aflat la 26% (sondaj BVA din 15 septembrie). Iar pre­șe­din­te­le François Hollande ar obține pu­țin onorabilul scor de 9%. În Bel Pae­se, Mișcarea 5 Stelle, fondată de co­mi­cul Beppe Grillo, se află aproape la ega­litate cu principala forță guver­na­mentală, condusă de premierul Mat­teo Renzi, Partidul Democrat (29,9 față de 31,1% - sondaj EMG din 3 oc­tombrie). Însă, în cazul în care can­di­dații celor două partide pentru un loc în parlamentul de la Roma ar ajunge în turul al doilea, raportul de forțe ar înclina în favoarea Mișcării 5 Stelle cu 52,5% față de Partidul Democrat, care ar obține 47,5%. Dacă privim și sociologia electoratului celor două par­tide, observăm că acesta provine din tot spectrul politic – este un elec­torat compozit, de stânga, de dreap­ta, ecologist, centrist, coagulat de fi­gurile carismatice reprezentate de Ma­rine Le Pen și Beppe Grillo și de dis­cur­surile acestora, care ating pro­ble­me­le reale ale societății : adâncirea cli­vajelor sociale, transformarea elitelor tradiționale în adevărate caste, dis­func­ționalitățile și excesul de regle­men­tare ale Uniunii Europene.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-stefan-popescu-1t.jpg

Marine Le Pen

 

Criza migratorie și terorismul islamic au accentuat această orientare a elec­toratului din cele două mari țări la­ti­ne, însă ascensiunea FN și M5S a fost amorsată cu mult înaintea apariției aces­tor probleme. De ce Virginia Rag­gi, candidata de 37 de ani a Mișcării 5 Stelle, a câștigat Primăria Romei? În pri­mul rând, electoratul a sancționat scandalurile de corupție în care a fost implicată administrația dominată de Partidul Democrat, gestiunea defec­tuoasă a orașului (în primul rând a de­șeurilor și a transportului), chel­tuielile excesive de funcționare a ad­ministrației urbei, creșterea gradului de sărăcie și prezența acelorași vechi figuri în oferta partidelor tradițio­na­le. Discursul Virginiei Raggi nu a avan­sat soluții miraculoase, dar a pro­mis transparență în cheltuirea ba­nu­lui public și corectitudine. De ce a câștigat alegerile pentru Primăria ora­șului Torino tot candidata M5S, Chia­ra Appendino, în vâr­stă de nu­mai 31 de ani, în fața unei figuri istorice a Partidului Democrat, Piero Fas­sino? Elec­toratul par­tidelor tra­diționale stă la coadă pentru a intra la mu­zeu, declara aceas­ta, în timp ce electoratul meu stă la coadă pen­tru că este sărac. În Franța, de exemplu, se poa­te face o paralelă între creșterea nu­mărului persoanelor plătite cu sa­la­riul minim pe economie și ascen­siu­nea FN. În prezent, peste 1,7 milioane de salariați se află în această situație, 12% din numărul total al angajaților. În plus, inegalitățile și precaritatea so­cială nu au încetat să crească. Frontul Național domină în rândul alegă­to­ri­lor șomeri, al tinerilor între 18 și 24 de ani (în jur de 35% în rândul celor ca­re se prezintă la vot) și mun­ci­to­ri­lor care trăiesc zilnic teama delocali­zărilor și restructurărilor activităților de producție. Totuși, în ciuda acestor tendințe, un partid care se află la 30% este un partid care este prezent în toate mediile sociale. În Franța, spre deosebire de Italia, există și un puternic sentiment suveranist pe ca­re nu îl mai întruchipează ca odi­ni­oa­ră partidul neo-gaullist Les Républi­cains, dar și o sensibilitate crescândă privind numărul mare de imigranți. Totodată, există în momentul de față o incapacitate structurală a partidelor tradiționale de a promova noi figuri carismatice și credibile în fața ale­gă­to­rilor, iar acest lucru contribuie la pro­gresia Mișcării 5 Stelle și a Frontului Național. Succesul Mișcării 5 Stelle reprezintă și simptomul dorinței elec­toratului pentru o democrație parti­cipativă, în care deciziile să nu se mai ia fără consultarea poporului. În­să curentul contestatar reprezentat de Mișcarea 5 Stelle în Italia și de Fron­tul Național în Franța nu pri­veș­te numai elitele politice, sistemul po­litic tradițional, ci și elitele antre­pre­noriale și cele academice, oligarhia presei. Există un anumit blocaj, man­darinat se numește în Franța, geron­tocrație în Italia, care afectează ascen­siunea socială a tinerilor fără reco­man­dare. Pentru moment, nu există pericolul ca cele două forțe politice să ajungă la guvernare sau, în cazul Franței, să ajungă la Palatul Elysée. În ultimă instanță, partidele tra­di­țio­nale încă au capacitatea de a opune așa-numitul „front republican“. Dar până când? Un alt preț plătit de par­tidele tradiționale este preluarea dis­cursului partidelor antisistem și ra­di­calizarea acestora. În Franța, de exem­plu, este o adevărată concurență în­tre Les Républicains, partidul lui Ni­colas Sarkozy, și Frontul Național pe tema imigrației, siguranței publice și identității naționale. De asemenea, aripa socialistă reprezentată de pre­mie­rul Manuel Valls a preluat parte din discursul securitar al Frontului Național. Această tendință nu face de­cât să consolideze ascensiunea par­tidului d-nei Marine Le Pen.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-stefan-popescu-2t.jpg

Beppe Grillo

 

As­cen­siunea Frontului Național și a Mișcării 5 Stelle s-a făcut în primul rând pe terenurile abandonate de par­ti­­dele politice tradiționale: cel al cla­se­­lor populare, dar și al capacității de a propune idei și oameni noi (elec­to­ra­­tul are impresia că dreapta și stân­ga tra­di­ționale țin, în fond, același tip de dis­curs, că propun aceleași figuri).

 

 

Contrarevoluția culturală

 

Opoziția Ungariei față de cotele de imigranți este și o respingerea modelului occidental de societate multiculturală, considerat un eșec.

 

Brexit-ul oferă o posibilitate fantastică pentru Ungaria și Polonia de a lansa o con­­trarevoluție culturală în Europa.“ Aces­te cuvinte au fost pronunțate de premierul Viktor Orbán cu ocazia Forumului eco­no­mic de la Krynica (sudul Poloniei) din 6-8 septembrie. Ele sintetizează cum nu se poate mai bine intențiile liderului de la Budapesta și ale partidului său, Fidesz, aflați la putere din 2010: o con­tra­re­vo­luție culturală în sânul comunității eu­ro­pene.

 

Vestea bună este că, spre deo­se­bi­re de Marea Britanie, Ungaria nu are un alt ori­zont decât cel european, iar Viktor Or­bán nu concepe viitorul țării sale în afa­ra Uniunii Europene. De altfel, nici nu și-ar permite. Dar dincolo de pragmatism și beneficiile evidente ale prezenței în UE (fondurile europene reprezintă 3% din PIB anual al țării), sunt alte considerente mai profunde care leagă Ungaria de cons­trucția europeană. Ba mai mult, țara ve­cină se consideră îndreptățită să pro­pu­nă un model pentru Uniunea Euro­pea­nă, dar acest lucru nu a apărut odată cu Vik­tor Orbán, ci cu mult înaintea lui. Acum doar s-a ivit momentul istoric de a-și (re)afirma acest rol. Identitatea Un­gariei s-a construit ca țară aflată la fron­tierele Europei și care are res­pon­sa­bi­li­ta­tea apă­ră­rii acesteia. Într-o epocă în ca­re Eu­ro­pa se confundă cu Occidentul, aces­t lu­cru era adevărat. Deși, după în­frân­gerea de la Mohács, în 1526, și până la sfârșitul secolului al XVII-lea, a fost ocupată de oto­mani (cu excepția teri­to­riilor ma­ghi­a­rofone din sudul Slovaciei) și apoi in­te­gra­tă în Imperiul Habsburgic, Un­garia s-a conceput aproape întot­dea­una ca o ma­re putere. Dualismul austro-un­gar i-a re­stabilit această conștiință, a unui rol apar­te, iar în 1896, la Budapesta se ce­le­bra cu fast demn de mare putere Un­ga­ria milenară. Tratatul de la Trianon nu a anulat ideea unei misiuni aparte a Un­gariei în Europa, iar ideea de centru eu­ro­­pean regional i-a fost întreținută de pre­zența comunităților maghiarofone pe traseul frontierelor sale orientale de odi­nioară.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-stefan-popescu-3t.jpg

Viktor Orbán

 

Dincolo de derivele autoritare ale dom­nului Orbán, ceea ce se întâmplă în Un­garia este expresia unei tradiții: po­po­rul un­gar a dominat de-a lungul se­co­lelor, da­că nu mereu în Ungaria, fără între­ru­pe­re în principatul Transilvaniei, un „po­por ales“, după cum se afirmă în pre­am­bulul care a amendat Constituția ungară din 2011. Ungaria se mai înscrie și într-o tradiție generală est-europeană, care transcende Grupul de la Vișegrad și care es­te aceea a omogenității culturale eu­ro­pene. Țările din Est nu au cunoscut im­por­tul masiv de mână de lucru din ță­rile arabe sau africane, așa cum s-a în­tâm­plat începând cu anii 1960 în Europa de Vest. Opoziția față de cotele de imi­granți este, dincolo de conotațiile se­cu­ri­tare și de traumatismul suferit de Un­ga­ria în ur­ma traversării sale de peste 400.000 de refugiați sirieni, afgani, ira­kieni, și res­pin­gerea modelului occidental de societate multiculturală, considerat un eșec. Na­țio­na­lizarea prin răscum­pă­rare a unor com­panii străine, taxarea băn­cilor, respin­ge­rea cotelor de imi­granți, deschiderea eco­nomică față de China (Ungaria este pe cale să devină pi­votul prezenței eco­no­mice chineze în Eu­ropa Centrală și de Est), apropierea tac­tică de Rusia sunt sem­nele noului model de Uniune Euro­pea­nă promovat de pre­mierul Viktor Or­bán, acela al „solida­ri­tă­ții flexibile“, în ca­re unele competențe de­legate ins­ti­tu­țiilor comunitare să re­vi­nă statelor na­țio­nale, o reacție la ten­din­țele de direc­to­rat, inclusiv indi­vi­dua­lis­mul în materie eco­nomică (North Stream II, afacerea Mistral), de care dau dovadă marile state europene.

TAGS : Viktor Or­bán UE Vișegrad Palatul Elysée
Recomandari
Comentarii
Dénes László 2016-10-18
Autorul minte grosolan: "Dincolo de derivele autoritare ale dom­nului Orbán, ceea ce se întâmplă în Un­garia este expresia unei tradiții: po­po­rul un­gar a dominat de-a lungul se­co­lelor, da­că nu mereu în Ungaria, fără între­ru­pe­re în principatul Transilvaniei, un „po­por ales“, după cum se afirmă în pre­am­bulul care a amendat Constituția ungară din 2011."
Constituția Ungariei nu conține expresia popor ales, nici în preambul, nici în text, nicăieri, și nici măcar aluzie nu face la ea, deasemenea legea fundamentală este absolut lipsită de noțiunea Transilvania sau Ardeal. (Doamne, unde a ajuns și Revista 22, cândva respectabilă...)
cristian sirb 2016-10-11
Care este noutatea in ascensiunea FN in Franta? Le Pen batranul a fost si el in finala, in 2002, cu Chirac! Dci, inca o data, ce e noua si apocaliptic in asa-zisa ascensiune a FN in Franta? Ce a castigat FN in ultimele alegeri regionale franceze? Nimic! 6,87% din totalul voturilor valide exprimate.
Total 2 comments.
3795
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.