Les Films de Cannes à Bucarest

Fara Autor | 12.10.2016

2016 / 10 / 14-23

Pe aceeași temă

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest se va desfăşura anul acesta între 14 şi 23 octombrie 2016, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecţii concomitente cu filmele selectate şi la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

 

Les Films de Cannes à Bucarest se va deschide pe 14 octombrie cu comedia „Toni Erdmann”, în prezenţa regizoarei Maren Ade. Renumitul cineast francez Olivier Assayas se va întâlni cu publicul la premiera noului său film, „Personal Shopper”, premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, şi va susţine un masterclass cu intrare liberă la UNATC pe 21 octombrie, de la ora 11.00. Totodată, criticii de film Pascal Mérigeau (Nouvel Observateur) şi Michał Oleszczyk (Rogerebert.com), unul dintre cei mai cunoscuţi critici polonezi, vor introduce şi modera discuţii cu invitaţii festivalului. Un masterclass cu intrare liberă va susţine şi regizorul francez Alain Guiraudie („Rester Vertical”, „L’Inconnu du lac”), pe 18 octombrie, ora 11.00, la Sala de cinema a UNATC. Invitaţi speciali sunt şi regizorul israelian Eran Kolirin, cu „Beyond the Mountains and Hills”, finlandezul Juho Kuosmanen, al cărui debut, „The Happiest Day in the Life of Olli Mäki”, a câştigat Premiul Un Certain Regard şi este propunerea Finlandei la Oscar, şi Mehmet Can Mertoğlu, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique pentru „Album”.

Abbas Kiarostami, unul dintre cei mai influenţi cineaşti ai ultimelor decenii, care s-a stins în iulie anul acesta la Paris, la vârsta de 76 de ani,  va fi celebrat în cadrul unei retrospective. Invitata specială, cu acest prilej, este actriţa Mania Akbari, care va lua parte la proiecţii şi va discuta cu publicul în primele patru zile de festival.

 

Festivalul va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României. Programul este actualizat pe www.filmedefestival.ro, iar biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro. Până în prezent, s-au vândut peste 4000 de bilete la festival, în avans.

 

Ediţia a şaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă al României. Este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti - ARCUB, în cadrul Programului cultural „Bucureşti - Oraşul in-vizibil” 2016, Institutul Cultural Român, Goethe Institut şi Ambasada Finlandei.

 

Les Films de Cannes à Cluj-Napoca (14-16 octombrie) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Ediţia de Timişoara (21-22 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara.

Ediţia de Iaşi (28 – 29 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi al Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.

 

Detalii: www.filmedefestival.ro.

Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22