Pe aceeași temă
O ofensivă în vederea recuceririi oraşului, al doilea cel mai important din ţară, era plănuită de mai multe luni relatează BBC News, preluat de. News.ro.
Mosulul se află sub controlul Statului Islamic din iunie 2014.
ONU a avertizat că impactul umanitar al acestei bătălii poate fi "enorm" şi că poate afecta până la 1,2 milioane de persoane care trăiesc în oraş şi în zona acestuia.
Asaltul, dat de peshmerga (luptători kurzi) şi forţe guvernamentale irakiene, este suţinut de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite.
Mosulul este ultimul bastion major al grupării jihadiste în Irak. Pierderea acestui oraş, apreciază unii oficiali, ar marca înfrângerea definitivă a Statului Islamic în Irak.
"A venit vremea victoriei, iar operaţiunile în vederea eliberării Mosulului au început", a declarat al-Abadi într-un discurs difuzat pe postul naţional de televiziune.
"Astăzi (luni), declar deschise aceste operaţiuni victorioase pentru a ne elibera de violenţele şi terorismul Daesh", a anunţat şeful Guvernului irakian, folosind acronimul arab al Statului Islamic.
La Mosul a declarat liderul grupării extremiste Abu Bakr al-Baghdadi "califatul" - un stat guvernat în conformitate cu legea islamică - în teritoriul asupra căruia deţinea gruparea controlul în Siria şi Irak.
Nu există date exacte despre câte persoane se află în oraş, însă peste două milioane de oameni trăiau la Mosul când a fost cucerită localitatea de Statul Islamic, în iunie 2014.