Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Sex și caractere: un alt fel de a gândi societatea
Angelo Mitchievici - - - -
2016-10-18
Cultura
0

Miza care individualizează studiul lui Andrei Oișteanu ține de evidențierea rolului esențial pe care îl are literatura ca revelator al tensiunilor și reglajelor presupuse de gestiunea sexualității în societate.

 

Andrei Oișteanu realizează un tur de forță în noua sa carte, Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură (Polirom, Iași, 2016), în care istoricul religiilor și istoricul literar fac o alianță re­du­ta­bi­­lă. De o remarcabilă eru­di­ție pe care domeniile de com­petență în care acesta s-a ilus­trat (istoria re­li­gii­lor, is­to­ria mentalităților, an­tro­po­logie culturală, et­no­logie) o solicită, Andrei Oișteanu își propune o ana­liză a ra­por­tu­lui dintre so­cietate și se­xualitate.

 

Există o literatură de specialitate im­pre­sio­nan­tă și, cu toate că is­to­ricul re­li­gii­lor știe să jongleze cu repere esențiale, ma­terialul pe ca­re tema-l presupune este imens chiar și pentru un erudit cum este autorul de față, astfel încât o strategie de selecție și or­do­nare se impune cer­ce­tă­to­ru­lui avi­zat.  Într-adevăr, există un pivot al în­tre­gu­lui demers, și anume tema Ius primae noctis (dreptul primei nopți), analizată în primul rând în contextul dreptului cu­tu­miar prelungind uneori prescripții rituale, din antichitate până în perioada me­die­va­lă, ca le droit du seigneur, le droit du cuis­sage, sau chiar cea premodernă, cu extensii și particularizări în Țările Române cu privire la drepturile boierilor asupra roa­belor țigănci de pe moșiile lor. În această privință, seria acumulează contexte afine precum instituția nașului, cu prerogativele sexuale care decurg din rolul ritual al aces­tuia, dreptul socrului asupra nurorii, al as­pectelor sexuale ale ospitalității, al reven­di­cării sexuale a supremației în cuprinsul țării de către domnitor sau beizadea sau cu­ceritor, al teritoriului mahalalei de că­tre liderul ei informal, craiul de mahala, al starețului în parohia sa, al jupânului în ca­drul diferitelor bresle asupra angajaților și ulterior angajatelor, al stăpânului bur­ghez asupra slujnicelor în casă etc. Istoricul re­li­giilor se deplasează de la o cultură la al­ta, de la cultura orientală la cea occi­den­ta­lă, cu trimiteri către culturile arhaice ca un veritabil antropolog. Exemplele se mul­ti­pl­i­că pe sistemul variațiunilor pe aceeași te­mă, în intenția de a recupera reflexul men­talitar sau arhetipul care alimentează ges­ti­culațiile rituale și mitologia aferentă. Până la un punct, demersul este similar cu cel al lui Mircea Eliade din Istoria credințelor și ideilor religioase, și anume încercarea de evidențiere a unor configurații rituale în contextul unei heterogenități culturale și cultuale impresionante.

 

Andrei Oișteanu își orientează investigația pe câteva paliere, încercând să mențină un echilibru între echivalentele simbolice și in­fluențele simbolice, având în vedere con­tactul documentabil al unora dintre aceste culturi, spre exemplu, cultura occidentală și cea orientală de după destrămarea Im­pe­riului Roman în special în sud-estul eu­ro­pean. Două dintre aceste paliere le re­pre­zin­tă cultura societății țărănești românești și cultura modernă, unde temele sunt re­cu­perate și sublimate estetic cu precădere în literatură. Aici mi se pare că se regăsesc câteva dintre mizele majore ale acestei cărți, mize care conturează și profilul particular al acestui demers. Una dintre mize constă în demonstrarea importanței rolului jucat de acest dispozitiv de drept cutumiar și sfe­ra sa de influență în modelarea ima­gi­na­ru­lui culturii și civilizației oc­cidentale, pe suprafața că­ro­ra apar în palimpsest ve­chile înscrisuri. În

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-angeloasd.jpg

// ANDREI OIȘTEANU
// Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură
// Editura Polirom, Iași, 2016

acest sens, istoricul religiilor relevă și rezistența obiceiurilor pri­vi­toare la dreptul seniorului, „stăpânul locului“, de a dis­pune sexual de femeile de pe teritoriul său, rezistență analizată excelent cu sce­na­riul conflictual pe care ni-l propune celebra baladă Toma Alimoș. În­să miza care individualizează studiul lui An­drei Oișteanu ține de evidențierea ro­lu­lui esențial pe care îl are literatura ca re­ve­lator al tensiunilor și reglajelor presupuse de gestiunea sexualității în societate și ca spa­țiu de documentare al supraviețuirii unor vechi reflexe mentalitare. Într-adevăr, ce­ea ce constituie ineditul acestei abordări a temei sexualității ține de ponderea con­si­de­rabilă pe care o are literatura cultă în economia studiului lui Andrei Oișteanu, nu­mită așa pentru a o deosebi de li­te­ra­tu­ra populară, cu mențiunea că uneori au­to­rii selectați, extrem de cultivați, precum un Eminescu sau un Creangă, utilizează de­liberat stilistica populară pentru li­cen­țio­zitatea pe care o vehiculează. Et pour cause!, fondul de literatură populară fur­ni­zând modele savuroase de licențiozitate cu mult înainte de forjarea licențiozităților licențiate. De altfel și traseul propus în carte, nu unul nepărat cronologic, are ca punct de plecare o serie de capitole care se referă la ius primae noctis urmat de al­tele care-l completează și se încheie în avan­gardă, vechimea profundă, cea a mitului, în­tâlnind la închiderea buclei o re­func­țio­nalizare a temelor arhaice în faconda li­cen­țioasă a avangardiștilor (y compris, su­pra­realiștilor), mythbusters programatici, ope­rând transgresiunea interdictelor, adi­că a convențiilor burgheze. Adeseori, în­tr-un mod surprinzător, analiza unui fapt cutumiar în care sexualitatea joacă rolul cardinal debutează cu analiza unui con­text recent, cel al literaturii culte, textul literar supus analizei fiind cel care ope­rea­ză deschiderea către un rapel la fondul ar­haic al temei vehiculate. Jocul ritual s-a transformat în joc al literaturii, dar nu unul lipsit de riscuri, pentru că în re­ziduurile ritualității rezistă camuflat nu­mi­nosul întotdeauna dificil și periculos la ma­nipulare. Există și un revers al acestei abordări care consideră textul literar ca mitofor, și anume că el corespunde unei sedimentări mai sofisticate, mai ermetice a reflexului mentalitar și că literatura pre­ia aceste tensiuni și intensități generate de poziționarea sexualității în cadrul socie­tății și într-o încercare de a îmblânzi po­tențialul ei subversiv.

 

Câteva repere sunt recurente. Craii de Curtea-Veche, romanul lui Mateiu Caragiale, este o sur­să prodigioasă informând asupra formelor deviante de sexualitate, a practicilor arhaice, provenite din epoca fanariotă, sedimentate în memoria scri­i­torului, care le documentează din istorii orale sau din surse vechi. Dar alături de el ne întâlnim recurent cu Poemul invectivă al lui Geo Bogza, cu romanele Maidanul cu dragoste al lui Mihail Zamfirescu, Groa­pa al lui Eugen Barbu, cu nuvelele lui Ca­ragiale și Slavici, într-un remarcabil spec­ta­col analitic. Andrei Oișteanu relevă acest rezervor de bogăție insuficient exploatat pe care-l oferă literatura română, deși nici referințele livrești occidentale nu lip­sesc. Este aici un gest deliberat al auto­ru­lui, ca­re ne atrage atenția asupra unor po­si­bi­li­tăți de întrebuințare a literaturii ca do­cu­ment pentru un demers de an­tro­po­logie cul­turală și, aș adăuga, al literaturii mo­der­ne, pentru că literatura premodernă a mai fost convocată în studiile de socio­lo­gie și antropologie. Mi se pare semnificativ fap­tul că ultimul capitol este consacrat avan­gardei, aparent formația cea mai avan­sată, mai emancipată de sub tutela unei so­cie­tăți conservatoare și cea mai trans­gre­sivă și mai agresivă. În această privință, în­drăz­nelile estetice sunt corelate cu cele care vizează bulversarea tabuurilor se­xua­le ale societății românești interbelice și post­be­li­ce. Geo Bogza, Gherasim Luca de­vin he­ral­zii unor generații care se vor eli­bera ex­ta­tic în altă parte decât în România co­mu­nis­tă, iar Houellebecq, în Particulele ele­men­ta­re, realiza vertijul sexual în care era to­pi­tă generația de la ’68 în Franța, așa cum Jack Kerouac documenta în Pe drum pan­sex­ua­lis­mul delirant al generației flower power.

 

Studiul lui Andrei Oișteanu oferă datele unei glisări de la se­xua­li­tate ca formă de coagulare so­cia­lă prin intermediul căsătoriei - excelent capitolul consacrat aces­teia! - către o sexualitate îndepărtată de fon­dul procreativ. În cel de-al doilea caz, deși Oișteanu nu folosește termenul, for­ma culturală și nu doar cultuală a sexua­li­tății este erotismul. Cele două pot con­vie­țui în miezul alianței conjugale, dar lite­ra­tura tinde să releve acest aspect secundar, „partea blestemată“, suplementul, acest „în afara naturii“. Nu doar devianțele cla­re, pedofilia, pederastia, homosexualitatea feminină și masculină, incestul etc., pe ca­re le documentează excelent Oișteanu, atât pentru o serie de societăți vechi, cât și pentru societatea țărănească tradițională românească, sunt susceptibile de opro­bri­ul religios și social, dar felul acuplării, po­zițiile adoptate sunt chestionate la rândul lor. Punctul de inserție al erotismului se află aici şi tot aici se regăsesc, cum ju­di­ci­os remarcă antropologul, și raporturile de putere, ierarhiile sociale transferate rapor­tului sexual dintre parteneri. Don Juan, in­trat într-o serie de ficțiuni literare înce­pând cu Tirso de Molina, Casanova, Mar­chi­zul de Sade, introduce în sexualitate „noi dezordini amoroase“, o explorează în raporturi mult mai complicate. Don Ju­an introduce în discuție seducția, fabri­ca­rea unui discurs amoros, pe care îl recu­pe­rează întreaga poezie occitană, a truba­durilor și truverilor, Marchizul de Sade, așa cum o demonstrează Roland Barthes, în Sade, Fourrier, Loyola, creează o în­trea­gă sintaxă, o formă ritualizată a ac­tului sexual și o filozofie în budoar, gene­rând un câmp fertil al reflecțiilor despre eros. În mod evident, ceea ce-l interesează pe istoricul religiilor este să obțină un ta­blou coerent al rolului jucat de sexualitate în societate și identificarea unor pattern-uri devine esențială pentru că, de fapt, de­zor­dinea amoroasă este extrem de ordonată în raporturile ei cu sacrul și cu prezența acestuia în mit și rit. Dar dincolo de va­riațiunile pe aceeași temă, prodigioasa cultură a autorului stă și în colectarea de­taliului picant care conferă savoare unui material atent selecționat pentru a servi efortul de sinteză. Detaliul însă respiră nu numai prin exotism, pentru noi, ci și prin ceea ce a fost uitat pe etaje mai vechi ale culturii și civilizației țărănești românești aflate în contact cu forme de alteritate pe care le-a înregistrat conform codurilor pro­prii într-o zonă a peiorativului. Acest detaliu deschide, în opinia mea, câmpul vast al erotismului, forma pe care o dăm sexualității, acolo unde Andrei Oișteanu a relevat fondul problemei, sexualitatea și rolul ei fundamental în edificarea oricărui corp social.

TAGS : Andrei Oișteanu Polirom Iași 2016
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
1149
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22