Războiul asimetric al axei Iohannis-Cioloș-PNL

Atunci când președinta PNL vorbește despre credința sa în „axa reformatoare Klaus Io­hannis-Dacian Cioloş-PNL“, ne dezvăluie stra­tegia electorală adoptată de național-liberali. Cuplul Iohannis-Cioloș drept lo­comotivă, aparent chiar do­uă locomotive, în spatele că­rora se ascunde partidul cu lis­tele-vagoane pline de can­didați. E însă suficientă na­tu­ra „reformatoare“ a axei res­pective pentru a mobiliza elec­toratul astfel încât să se ajungă la un raport de forțe si­milar celui de la al doilea tur al prezidențialelor din 2014? Deocamdată, conform sondajelor, pare mai probabilă repetarea scenariului din primul tur de atunci sau de la localele de astă-vară. In­trarea în cursă a primului ministru Cioloș poa­te schimba raportul de forțe?

Un răspuns parțial ni-l putem da citind decla­rația prin care Cioloș a reacționat aparent po­zitiv la insistențele șefului statului și ale PNL: „Îmi propun ca în perioada imediat ur­mă­toa­re să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele începute care, din punctul meu de vedere, ar putea fi continuate şi în măsura în care va exista o susținere a acestor pro­iec­te, dar nu cu un program de guvernare, care este apanajul partidelor care participă la ale­geri, dar cu o astfel de platformă, cu un ast­fel de proiect care să reflecte cumva expe­ri­ența acumulată în acești ani şi legământul pe care l-aş lăsa pentru perioada următoare, cu asta, da, cu asta pot să contribui la dez­ba­terea care va avea loc“.

Un citat care arată o prudență greu com­pa­ti­bi­lă cu nevoia disperată a PNL de a avea un vârf de lan­ce în campanie. Dar probabil că rolul lui Cioloș va fi altul, nu de lider, ci de alternativă, parte a axei Iohannis-Cioloș-PNL care se opune preluării puterii de către PSD.

Esența strategiei PNL nu di­feră de strategia „dreptei“ din trecut: mobilizarea Ro­mâ­niei non-PSD, transformarea ei în electorat anti-PSD și acum pro-PNL, încercarea de a demonstra „pericolul PSD“. În această logică ar fi o mare eroare ca Cioloș să încerce să ne convingă de reformismul său sau, mai rău, să ne facă un bilanț roz. Sigur că trebuie să-și apere bilanțul atunci când el este atacat în mod aberant, dar orice trium­falism ar fi sinucigaș pentru credibilitatea sa. Un contraexemplu absolut este negarea eșe­cului campaniei Cumințenia Pământului și încercările ca, într-un fel sau în altul, să con­tinue pe un drum deschis din imprudență și continuat din eroare.

Prin propriile sale ezitări, prin încercările de cocoloșire ale susținătorilor săi, Cioloș pierde din credibilitatea nu de reformist, pe care nu și-a câștigat-o, ci pe cea de om onest. Sin­gura parte de bilanț care îi întărește credi­bi­litatea e legată de impresia destul de generală că nu a furat și nu i-a lăsat pe cei din jurul său să fure. Este singura parte solidă a gu­vernării sale, deci singura care poate fi uti­li­zată cu succes în campanie. Asta și pentru că principalul său mandat a fost chiar acesta. E și motivul pentru care, pe alte planuri, poate și trebuie să-și recunoască erorile sau non­acțiunile venite din faptul că a dat un primat stabilității. Dacă, din contra, aflăm că acesta a fost „cel mai reformist guvern din istoria post­decembristă“, așa cum unii susținători publici ai săi încearcă să ne convingă, atunci ne-am lămurit ce înțelege domnia sa prin re­formism. Să sperăm că nu va cădea în aceas­tă capcană.

Dacian Cioloș este extrem de util tocmai pen­tru că nu e un lider sau un reformist (sis­te­mica gelozie prezidențială nu ar accepta așa ceva), ci e un element de brand care trebuie, alături de câțiva candidați proaspeți, să scoa­tă imagologic PNL din încremenirea în proiect. Dar primul ministru e mai ales o indis­pen­sabilă interfață.

Onestul Cioloș este interfața între președinte și PNL. Iohannis, care declară public că vrea să continue drumul cu actualul premier, poa­te astfel în toată campania să se implice fără a fi direct pro-PNL. Apoi e necesara interfață între PNL și la fel de necesarul aliat, USR-ul lui Nicușor Dan, care a declarat că nu face alianțe, dar îl susține pe Onestul Cioloș. Nu în ul­timul rând, Onestul Cioloș promite să fie pe viitor Reformistul Cioloș, ceea ce îi va permite să fie candidatul PNL fără a candida, așa cum spune președinta PNL: „În măsura în care putem regăsi prioritățile PNL - o economie com­petitivă, o administrație modernă, sis­te­me de educație şi sănătate în pas cu tim­pu­rile, o politică inteligentă de investiții publice şi, în general, un stat cinstit cu cetățenii săi –, atunci, se confirmă drumul comun“.

Iar drumul comun este cel al unei campanii dure, poate cea mai dură după cea din 1990. Istoria recentă ne spune că e greu să mo­bi­li­zezi în logica anti-PSD atunci când PSD nu e la putere. În 1996 sau 2004 (numai la pre­zi­den­țiale), s-au creat majorități anti-PSD pen­tru că acolo se uneau nemulțumiți veniți din direcții diferite, toți votau împotriva puterii, pentru schimbare. Votul aparent dominat de dimensiunea anti-PSD era concomitent un vot determinat de magia schimbării. Acum, cuplul președinte-premier cere prelungiri. Pe logica discursului anticorupție e ușor să de­monstrezi „pericolul PSD“, dar magia schim­bării e greu de reinventat.

Singura dată când logica anti-PSD a func­ționat în favoarea celor de la putere a fost în 2009, dar era cu un guvern căzut în par­la­ment. Nu putem exclude ca istoria să se re­pe­te, Cioloș putându-și arăta dorința de schim­bare asumându-și un pachet de legi în par­lament sau prin alte acțiuni decisive, inclusiv referendum. Că doar nu poate aștepta ca în această perioadă doar procurori și judecători să pună în dificultate un PSD care acum se îndreaptă spre victorie.