Politizarea învățământului în „România educată“

La începutul lunii iunie a acestui an, Pre­șe­dinția lansa consultarea privind prima etapă (2016-2017) a proiectului național Ro­mânia educată, dedicată, potrivit de­scri­erii oficiale, „unei dez­bateri ce își dorește să an­treneze întreaga societate în construirea unei viziuni pe termen lung privind sis­temul național de educație și cercetare, viziune care să sprijine apoi iden­ti­fi­ca­rea opțiunilor strategice ale României şi trans­for­marea lor în obiective de ța­ră“.

Care pot fi însă obiectivele de țară în ma­terie de educație ale unei societăți care se opune, în anumite segmente, introducerii unor minime standarde ale normalității în sistem? Cum se mai poate vorbi în mod onest de o viziune în țara unde Senatul este incitat de președintele lui să nu mai ți­nă cont de solicitările justiției, iar doc­toratul plagiat a devenit un soi de ritual ini­țiatic pentru admiterea în clubul cu cir­cuit închis al puterii?

Săptămâna trecută a avut loc prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în învă­ță­mântul preuniversitar, un concurs or­ga­ni­zat după opt ani de numiri politice care au minat în mod vizibil calitatea și cri­te­rii­le de selecție a cadrelor didactice în școli. Intens contestat de sindicate, privit cu cir­cumspecție de inspectorate, sabotat la ni­vel parlamentar prin amendamente intro­duse pe sub tejghea în comisia de specia­li­ta­te din Senat, concursul se organizează și durează, potrivit calendarului, până pe 16 decembrie, cu tot cu termenele legale pre­vă­zute pentru contestații. A demarat cu pro­­ba scrisă - subiectele au fost publicate săp­tămâna trecută - desfășurată pe 12 oc­tombrie și continuă cu interviul și eva­lua­rea CV-ului, între 17 octombrie și 17 no­iembrie. Cu toate ter­me­ne­le de afișare, de de­pu­nere a contestațiilor, de re­af­ișa­re, rezultatele finale ale con­cursului nu vor fi cu­­nos­cute decât după ale­ge­­rile parlamentare. Este greu de spus cum va arăta structura parlamentului du­pă alegeri, dar ostilitatea ne­disimulată a mul­tora din­tre directorii de școală nu­miți cu sprijin politic, manifestată la anun­țarea concursului, precum și nenumăratele ter­gi­versări sunt proba cea mai vie că, pe de o parte, politizarea convine unei struc­turi bine așezate în rețele, iar pe de altă parte, că mulți se uită deja cu speranță la re­zul­ta­tele alegerilor: ele ar putea, con­form pro­priilor evaluări, să întoarcă din drum re­zul­tatele inconfortabile ale con­cur­sului.

Deja, la sfârșitul lunii august și în cursul pri­mei jumătăți a lunii septembrie, inten­ția anunțată de ministrul Mircea Dumitru de a scoate la concurs posturile de direc­tori și directori adjuncți mobilizase ma­și­năria politică, la toate nivelurile. În Senat, Eca­te­rina Andronescu a încercat să treacă, pe 14 septembrie, prin Comisia de Învă­ță­mânt un amendament strecurat în Pro­iectul de Lege pentru modificarea art. 352 alin. (1) din Legea educației naţionale nr. 1/2011 (PL nr. L352/2016) care să amâ­ne con­cur­sul pentru directori cu un an. Ra­portul asu­pra modificării era semnat de Eca­te­ri­nei Andronescu, președintele Co­mi­siei de Învățământ din Senat, și de secre­tarul co­mi­siei, Dumitru Oprea (PNL), care ulte­ri­or a precizat că nu a fost prezent la ședință.

Pe de altă parte, cam în aceeași perioadă, mi­nistrul Educației semnala într-o con­ferință de presă (pe 20 septembrie) că a primit „mesaje“ de la mai mulți profesori ca­re se plângeau că sunt împiedicați „sub diferite forme, neavând acces la anumite documente obligatorii“ sau prin „forme psi­hologice mai subtile“ să nu se înscrie la concursurile pentru funcția de director. Trebuie spus că profesorii pot fi intimidați și, la nevoie, chiar sabotați prin mijloace spe­­cifice: norme prost făcute, clase mai bu­ne ca recompensă pentru atitudine „co­operantă“ sau, dimpotrivă, alocarea unor „clase problemă“ celor recalcitranți, „mun­­că de lămurire“ prin asociațiile de pă­­rinți, reclamații și amenințări cu pro­ce­se. Instrumentarul este vast, iar societatea românească, antagonizată, acrită și sus­pi­cioasă, se dovedește supărător de vulne­ra­bilă la manipulări și în zona sensibilă a ra­porturilor cu profesorii.

Nemulțumirile sunt oricum mari pentru că rutina campaniei va fi perturbată de or­ganizarea unei competiții nemaivăzute de opt ani, de două cicluri electorale. În acest timp, partidele au exploatat din plin mina de aur propagandistică și uneori lo­gistică a instrumentalizării politice din in­frastructura preuniversitară. De opt ani, guvernările succesive, de toate culorile, fo­losesc pozițiile de directori în învăță­mân­tul preuniversitar pentru consolidarea cli­en­telei, pentru recompensarea ei sau pen­tru utilizarea școlilor pe post de curea de transmisie în teritoriu a mesajelor elec­to­ra­le. Două au fost instrumentele folosite con­secvent, subfinanțarea și politizarea, așa­dar, crearea unei stări de dependență de natură partinică a școlii, în raport cu au­toritatea. Rețeta nu este nouă, școala a fost folosită și de regimul comunist ca unul dintre stâlpii propagandei și creării „omu­lui nou“, iar reflexele vechi dispar greu, mai cu seamă atunci când își dove­desc eficacitatea. Coroborată cu asaltul asu­pra calității în învățământul superior, mai cu seamă la nivelul doctoratelor, prin in­tenția de limitare a jurisdicției CNATDCU la instanță de apel în cazul doc­to­ratelor plagiate, opoziția la organizarea con­cursului întregește tabloul unui sistem care vrea să-și adjudece, prin pervertire, unul dintre sectoarele fundamentale ale societății: învățământul.