Pe aceeași temă
Presedintele Klaus Iohannis a spus marti ca inainte de promulgarea legii intentioneaza sa ceara o opinie din partea bancilor.
"Vom analiza, vom cere opinia celeilalte parti implicate. Cu siguranta voi cere din zona bancara o opinia", a raspuns seful statului, citat de Hotnews.ro.
Klaus Iohannis a adaugat ca doar dupa ce va exista "o analiza completa" va face "aprecieri asupra acestor acte normative", a spus Iohannis referindu-se atat la legea conversiei creditelor cat si la eliminarea in Parlament a peste 100 de taxe, in urma cu o zi, la initiativa PSD.
***
"La articolele admise avem urmatorul text: conversia se realizeaza prin act aditional la contractul de credit la cursul de schimb de la data incheierii contractului. Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator. Am considerat ca este bine sa insistam ca partile in speta si bancile si consumatorii sa mearga pe actul aditional, adica pe buna intelegere, numai in cazurile de exceptie sa mearga la instanta", a explicat dimineata in plen vicepresedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.
Initiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a aratat ca parlamentarii au sansa sa puna capat unei crize sociale declansata in Romania in ianuarie 2015.
"Toti cei care au contracte in franci elvetieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fara vina lor. Am avut in vedere cand am introdus proiectul sa oferim romanilor sufocati de datorii sansa de a-si incepe o noua viata impreuna cu familiile lor. Toti cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuatiilor de schimb valutar merita acest gest reparatoriu din partea noastra. Fac apel la dvs. sa nu politizam necazul lor si astazi sa dam un vot final pentru ca aceasta lege sa devina realitate", a subliniat Birchall.