Iohannis susţine că negocierile legate de vizele pentru Canada continuă şi după eşecul CETA

E.b. | 22.10.2016

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că negocierile cu autorităţile canadiene pentru ridicarea vizelor pentru români vor continua şi după ce negocierile privind Acordul CETA au eşuat, în urma opoziţiei Valoniei. Executivul belgian a anunţat că nu îşi poate da consimţământul în lipsa susţinerii din partea celor cinci subunităţi federale şi a provinciei Valonia.

Pe aceeași temă

 

 

Iohannis a comentat anunţul privind eşecul negocierilor dintre UE şi Canada pentru Acordul CETA, pe care România s-a angajat să-l sprijine doar în condiţiile în care Canada elimină vizele pentru români, spunând că discuţiile cu liderii de la Ottawa continuă. Şeful statului a precizat că vor continua negocierile dintre Canada şi România pe tema vizelor, chiar şi după eşecul realizării Acordului CETA, transmite News.ro.

 

Presa belgiană a anunţat eşecul discuţiilor dintre ministrul canadian al Comerţului, negociatorii canadieni şi europeni, precum şi premierul regiunii belgiene Valonia privind acordul de liber schimb transatlantic CETA dintre UE şi Canada, potrivit televiziunii RTBF.

 

Deşi toate cele 28 de state europene şi-au arătat sprijinul pentru Acordul Economic şi Comercial UE-Canada (CETA), executivul belgian a anunţat că nu îşi poate da consimţământul în lipsa susţinerii din partea celor cinci subunităţi federale şi a provinciei Valonia, care s-a poziţionat în opoziţie clară faţă de CETA.

 

RTBF a menţionat că ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a părăsit negocierile şi a anunţat eşecul.

 

De asemenea, demnitarul canadian a precizat că este evident faptul că UE nu este capabilă să obţină un acord comercial nici măcar cu Ottawa.

 

”Pentru Canada este evident că Uniunea Europeană nu este capabilă să aibă vreodată un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care respectă valorile europene”, a declarat Chrystia Freeland, care a ieşit vizibil furioasă din sediul executivului Valoniei.

 

Anterior, premierul valon a descris drept insuficiente rezultatele lungilor negocieri dintre UE şi Canada privind CETA. Paul Magnette a precizat că în ciuda progreselor înregistrate, există încă mari dificultăţi în ceea ce priveşte arbitrajul în disputele comerciale dintre executivele europene şi multinaţionalele canadiene.

 

Comisia Europeană a prezentat o serie de concesii prin mai multe modificări operate la nivelul unei declaraţii europene anexate tratatului transatlantic, tocmai pentru a linişti temerile executivului valon cu privire la agricultură şi modul de rezolvare a disputelor comerciale cu societăţile canadiene. Însă, valonii au decis în final că aceste concesii nu sunt mulţumitoare pentru a semna acordul CETA.

 

Eşecul negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic şi Comercial UE-Canada, vine la doar câteva ore după ce reprezentanţii europeni şi canadieni au depăşit impasul provocat de respingerea acordului de către România şi Bulgaria. Cele două state est-europene au ameninţat că nu vor accepta acest acord comercial transatlantic, până ce executivul canadian nu dă asigurări scrise cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru ceţăţenii români şi bulgari.

 

În acest sens, eşecul negocierilor ameninţă ridicarea vizelor pentru românii şi bulgarii care călătoresc începând cu 1 decembrie 2017 în Canada.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22