Legea Dragnea, care elimina 102 taxe, aviz in comisie. Ramane taxa radio-tv.Urmeaza plenul

Dora Vulcan | 24.10.2016

Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților si-a dat luni avizul la proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea privind eliminarea unor taxe nefiscale. Membrii comisiei au stabilit ca taxa radio-tv să rămână în vigoare. Angajatii radioului public anuntasera proteste in strada in cazul eliminarii taxei.

Pe aceeași temă

 

 

 

Printre taxele care vor fi eliminate se află:

 

  • timbrul de mediu pentru autovehicule,
  • taxe la Registrul Comerțului,
  • taxe consulare și de cetățenie,
  • taxe pentru cazierul fiscal,
  • taxa suplimentară pentru eliberarea pașaportului temporar,
  • taxa pentru pierderea sau modificarea actelor,
  • taxe extrajudiciare de timbru,
  • taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv,
  • taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public,
  • tarifele percepute de Casa Națională de Pensii.

 

Amendamentul ca taxa radio-tv să nu fie eliminată a aparținut membrilor comisiei și a fost votat în unanimitate, informeaza Agerpres. 

 

 

Reprezentanții asociațiilor din industria auto au susținut ca timbrul de mediu pentru autovehicule să nu fie eliminat, arătând că, în caz contrar, va crește poluarea, vânzarea autovehiculelor noi va scădea și nu vor mai putea fi finanțate unele programe, cum este 'Rabla'.

 

La dezbaterile generale, deputații liberali au susținut că acest proiect face parte din campania electorală a PSD, însă au arătat că sunt de acord cu eliminarea mai multor taxe nefiscale. Reprezentanții PSD au susținut că acest proiect este necesar.

 

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților în ședința de marți, de la ora 10,00, sub rezerva depunerii raportului comisiei, a precizat secretarul Camerei Marcel Ciolacu.

 

 

***

 

 

Proiectul a trecut prin Senat cu o viteza uluitoare. Comisia pentru buget a Senatului a întocmit pe 17 octombrie raport de admitere cu amendamente a propunerii legislative a PSD privind eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017. Proiectul a intrat in discutia Biroului Permanent, apoi a fost imediat trimis la Comisia de Buget pentru raport si intr-o singura ora a ajuns dezbatut si votat in plenul Senatului. Intregul traseu a fost bifat intr+o singura zi.

 

 

 

În timpul dezbaterii în comisie, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Mariana Vizoli a precizat că o parte dintre taxele cuprinse în inițiativa de lege au fost anterior eliminate, motiv pentru care Ministerul Finanțelor nu susține actul normativ.

 

 

"Prin expunerea de motive s-a precizat faptul că impactul bugetar al măsurilor propuse este de 0,07% din PIB. Din calculele noastre a rezultat că de fapt e vorba de 0,2% PIB, respectiv măsurile ar avea un impact negativ de 1,6 miliarde lei, dintre care aproximativ un miliard reprezintă diminuarea veniturilor bugetului consolidat și 545 milioane creșterea cheltuielilor, în condițiile în care se propune acoperirea reducerii veniturilor SRR și SRTv. O parte dintre taxele care sunt menționate în proiect deja sunt eliminate prin actuala legislație. (...) Poziția ministerului și, implicit, a Guvernului este că nu susține modificarea acestei legi", a spus reprezentantul Ministerului de Finanțe.

 

 

În replică, senatorul PSD Eugen Teodorovici a solicitat ministerului să transmită Comisiei, în scris, calculul efectuat cu privire la fiecare taxă în parte.

 

 

"Doamnă secretar de stat, ați spus că undeva la un miliard și ceva de RON ar fi, dincolo de ceea ce înseamnă taxa radio-tv, impactul bugetar. Înseamnă că îl aveți calculat pe fiecare taxă în parte. Ne puteți prezenta și nouă o situație? Dacă ne-o dați în scris... dar să ne spuneți și nouă cum vede Ministerul Finanțelor impactul fiecărei taxe, că diferența de la 0,07 la 0,2 e una foarte mare", a spus Teodorovici.

 

 

 

Dragnea, in campanie electorala

 

 

Dragnea si-a sustinut initiativa in plenul Senatului: "Va multumesc ca mi-ati dat ocazia ca simplu deputat sa imi sustin acest proiect de lege." Acesta vorbeste de numarul "diabolic de mare" al taxelor pe care trebuie sa le plateasca cetatenii. "Sunt taxe care consuma dar care nu aduc venituri la stat. Care nu aduc decat lipsa de incredere a statului in cetateni sau intentia de a ii umili. Ghiseul este un loc al umilintei. In Romania dureaza aprox 8 zile de chin sa iti inmatriculezi o masina. Romanii au nevoie de un concediu pentru a-si plati toate aceste taxe", a spus Dragnea citat de Hotnews.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22