Alegerile prezidențiale din SUA și „sfârșitul lumii“

Acum câteva luni am explicat în mai mul­te articole că este posibil ca, la sfârșitul anului, să ne confruntăm cu „sfârșitul lu­mii“. Paradigma „sfârșitului lumii“ ve­nea să completeze mai ve­chea paradigmă a „sfâr­și­tului vacanței“, ambele în­cercând să explice o de­te­riorare gravă și continuă a stării de fapt în sistemul internațional, o schimbare semnificativă a condițiilor in­ternaționale cu care noi suntem obișnuiți și în li­mi­tele cărora am acționat ex­tern în ultimii ani. În esen­ță, asta înseamnă diluarea dramatică a re­levanței internaționale a NATO și UE, pe fondul reducerii importanței Occidentului în ecuația globală. În contextul acestei dis­cuții, am și propus o matrice de analiză, in­tern-extern și bun–rău. Cu alte cu­vin­te, internațional, scenariul cel mai prost, de care încă mă tem, ar fi fost realizarea Brexit-ului în UE și câștigarea alegerilor în SUA de către Donald Trump. Aceste foar­te proaste evoluții internaționale, ve­nite peste noi aproape pe neașteptate, ar putea să se suprapună peste un prost re­zul­tat în alegerile naționale, peste un gu­vern slab, incompetent.

Știm astăzi că Brexit-ul s-a produs deja, pu­nând atât restul UE, cât și Marea Bri­ta­nie în fața mai multor necunoscute, situa­ție deloc confortabilă. Dar și mai in­te­re­sant, decizia britanicilor de a părăsi UE creș­te și mai mult miza alegerilor din SUA. O victorie a doamnei Hillary Clinton ar crea condiții favorabile unei revigorări mai ra­pide a Occidentului, a capacității sale de de­cizie, în special prin intensificarea ac­țiu­nii diplomatice a SUA pe arena globală. Doamna Clinton, ca preşedinte al SUA, ar pu­tea continua eforturile actuale ale pre­șe­dintelui Obama și dom­nu­lui Kerry de a media Bre­xit-ul, astfel încât eficiența lumii occidentale să nu fie pusă în discuție. În de­fi­ni­tiv, Marea Britanie rămâne membra de bază a NATO. Dar dacă, din nefericire, victoria îi va aparține dom­nului Donald Trump, adept al unui tip foarte periculos de izolaționism inter­na­țio­nal, degringolada lumii occidentale este po­sibil să se accelereze. Pentru o țară ca România ar putea fi „sfârșitul lumii“, a lu­mii internaționale, așa după cum o știm noi, pentru că toată gândirea, dar și ac­țiu­nea noastră strategică a fost și este con­cepută ca având în centrul sistemului in­ter­național SUA și ordinea internațională re­confirmată de ea după sfârșitul Răz­bo­iului Rece.

Nicicând în ultimile decenii alegerile din SUA nu au fost atât de importante pentru comunitatea internațională, în special pentru o țară aliată ca România. Mai întâi, din cauza contextului internațional actual, al „realinierii globale“. În plus, diferența de calități și de stil de guvernare este atât de mare între cei doi, încât, în condițiile vic­toriei domnului Trump, politica ex­ternă și de securitate a SUA s-ar modifica cu 180 de grade.

Multiplele fracturi cu care sistemul inter­na­țional se confruntă a dus la modificarea structurii acestuia. Dezoccidentalizarea glo­­balizării, ascensiunea economică impre­sionantă a țărilor emergente, revenirea Ru­siei, în special prin folosirea forței ar­mate, criza economică, prăbușirea Orien­tului Mijlociu, multiplele crize ale UE, suprapunerea tuturor acestor evoluții au generat „sfârșitul vacanței“, degradarea gravă a ordinii internaționale. Ca și al­tă­dată în istoria relațiilor internaționale, pen­tru o mai practică abordare, repararea acestei situații reclamă o mai strânsă coo­perare între marile puteri. De aceea am și revenit în relațiile internaționale la o po­litică de mare putere. Nici așa nu este ga­rantat succesul acestui demers, dar șan­sele salvării păcii sunt ceva mai bune. În condițiile astea, din perspectiva României, ce ar fi mai bine? Să vină la Casa Albă doam­na Clinton, cea care a semnat cu mi­nistrul Teodor Baconschi Declarația de par­teneriat strategic pentru secolul XXI, care a călătorit de mai multe ori în țara noas­tră, care ne înțelege problemele de se­curitate națională? Sau domnul Trump, no­vice în relații internaționale, egocentric, predispus, în superficialitatea sa, la o înțe­legere de tip Ialta cu domnul Putin?

Diferența dintre cei doi candidați la pre­ședinția SUA este foarte mare. Doamna Hi­l­la­ry Clinton nu pune în discuție fun­da­mentele politicii interne și externe ame­ri­cane. Are experiență mare în politică, acu­mulată în dubla sa calitate de senator, dar și de primă doamnă a SUA. Are experiență diplomatică, în calitatea sa de secretar de stat călătorind foarte mult în lume. Nu în ultimul rând, are în jurul său pe unii din­tre cei mai buni experți americani în pro­bleme de politică externă sau securitate. Donald Trump este superficial în gândire, impulsiv, neexperimentat. Este izolaționist în probleme de politică externă și chiar revizionist. Are o toleranță prea mare la acțiunile diversioniste ale Rusiei. A refuzat să sancționeze acțiunile cibernetice ale hackerilor ruși și amestecul lor în alegerile prezidențiale americane, chiar și după ver­dictul instituțiilor de securitate americane. Alegerea sa ca președinte al SUA ar arunca în derizoriu zeci de ani de eforturi diplo­ma­tice și militare. Ca și după primul răz­boi mondial, America ar urma să se izol­e­ze pe continentul său, lăsând lumea să plutească în derivă. Pentru că NATO este oricum „demodat“. Nu este ăsta „sfârșitul lumii“?