Nici măcar electoratul trumpist nu vrea retragerea Americii din lume

Ultima dintre dezbaterile pentru Casa Albă a ex­pus un Donald Trump neschimbat. Am văzut aceeași tendință de protejare și disculpare a Rusiei, în ciuda verdictului a 17 agenții de in­for­mații americane că Mos­co­va a încercat să influențeze ale­gerile americane prin mij­loa­ce de cyberware. Iar în timp ce îmbrățișează Rusia, Trump se răfuiește cu alianțele tra­di­ționale care nu-și plătesc fac­tura către America și care, de fapt, în opinia lui, o „si­fo­nea­ză“: „Japonia, Germania, Co­reea de Sud sunt state foarte bogate și puternice. Suntem jefuiți de toată lumea. Trebuie să renegociem toate aceste tratate. Au obținut tranzacția secolului. Nu ne mai permitem să le apărăm“. De câte ori a criticat Trump Anschluss-ul Cri­me­ei sau agresiunea rusă prin forțe proxy ins­trumentalizată în sud-estul Ucrainei? În schimb, şi-a făcut de fiecare dată timp pentru muș­truluirea mercantilistă a aliaților protejați de ga­ranțiile americane.

Unde ne aflăm la capătul celor trei dezbateri pre­zidențiale? Sondajul prezentat de ABC News arată o diferență de 12 procente între Clinton (50%) și Trump (38%), cel mai mare avans în­registrat de candidata democrată până acum. Totodată, site-ul FiveThirtyEight.com, al cu­nos­cutului statistician Nate Silver, situa șan­sele democratei de a câștiga alegerile la 86,2%.

Și totuși, chiar dacă nu va triumfa pe 8 noiembrie, trum­pismul, prin energia an­ti­sis­tem generată, nu poate fi ig­no­rat. La bază, acesta ră­mâ­ne o revoltă împotriva glo­ba­lismului sub diversele sale fa­țete. După cum arată cel mai recent studiu al Chicago Coun­cil on Global Affairs, 80% dintre susținătorii lui Trump cred că imigrația e o amenințare pentru Statele Unite, 83% văd terorismul internațional ca fiind principalul pe­ricol pentru SUA, iar zidul mexican este dorit de 92%. De altfel, pare să existe un fir in­vi­zi­bil care îi aduce pe Trump și Putin de aceeași parte a baricadei. După cum observa recent Ana­tol Lieven în revista Survival: „Putin, la fel ca Trump, este în mare parte produsul unei reacții naționale împotriva efectelor negative ale globalizării. În acest sens, Trump este aproape de partidele nativiste și populiste din Europa, precum Frontul Național Francez, ca­re reacționează împotriva combinației de trans­formare economică, declinul vechilor clase muncitoare vechi și migrația în masă“. În general, putem observa că distanța dintre re­publicani și democrați pe chestiunea glo­ba­lizării a ajuns la 15% față de 2006: 74% din­tre democrați sunt favorabili globalizării, față de 59% în rândul republicanilor.

Pe de altă parte, retorica lui Trump față de ali­anțele tradiționale și rolul SUA în lume nu re­zo­nează cu tendințele majoritare. 89% din pu­blicul american vede sistemul de alianțe dez­voltat de SUA după 1945 ca fiind un ins­tru­ment eficient de implementare a obiectivelor de politică externă. Opinia este sprijinită de ma­jorități semnificative în toate segmentele elec­torale: 94% dintre democrați, 88% din­tre republicani și 86% la nivelul inde­pen­den­ți­lor. Un rol activ al Statelor Unite în afacerile glo­bale e dorit de 70% dintre democrați, față de 64% în rândul republicanilor. În general, 65% dintre americani (81% dintre democrați, 57% dintre republicani și 58% dintre independenți) văd NATO ca fiind în beneficiul securității SUA. Angajamentul faţă de NATO la parametrii ac­tuali este susținut de 69% dintre democrați, de 60% dintre republicani și chiar de 51% dintre susținătorii lui Trump. Și prezența ba­ze­lor americane în Coreea de Sud, Japonia, Ge­r­m­ania este sprijinită de majorități con­for­ta­bile, în toate segmentele electorale relevante, procentele cele mai mari regăsindu-se în tabăra republicană (între 69-76%).

Fotografia de ansamblu care se desprinde de aici este aceea că există o fundație solidă de susținere la nivelul opiniei publice americane în favoarea păstrării rolului Americii în lume. Dar asta mai înseamnă un lucru: există un con­sens societal de fond în privința con­ser­vării tușelor profunde (alianțele, misiunea de descurajare convențională prin prezența te­res­tră înaintată în periferiile Eurasiei) care au de­finit politica externă a SUA și care ancorează or­dinea liberală de după 1945. Din perspectiva implicării internaționale și a crezului de po­li­ti­că externă asta înseamnă America main­stream, America establishment-ului, a con­sen­sului bipartizan. Și acest lucru este esen­țial, pentru că misiunea fundamentală a vii­toa­rei administrații este tocmai aceea de a apăra ordinea postbelică (o realitate pe care deseori o luăm de-a gata, de parcă ar fi au­to­sustenabilă) și de a reenergiza euroatlantismul și a mobiliza Vestul în ansamblul său în aceas­tă direcție. O astfel de predispoziție este puțin probabil să vină din partea lui Trump, can­di­datul antisistem care s-a aflat mai aproape de opțiunile Moscovei decât de moștenirea ce­lor 70 de ani de politică externă americană post­belică. În plus, Moscova (alături de China sau Iran) rămâne unul dintre marii challengeri ai sistemului postbelic pentru care granițele, suveranitatea, normele internaționale sunt doar mofturi aflate la dispoziția celor pu­ter­nici. Apărarea ordinii consacrate timp de 70 de ani de America bipartizată cere un can­di­dat al establishment-ului bipartizan.