Cioloș critica eliminarea in viteza a taxelor: Ramanem fara bani pentru programul Rabla

Vlad Toma | 26.10.2016

Dacian Cioloș, premierul Romaniei, a criticat legea initiata de Liviu Dragnea si votata ieri in Parlament, lege prin care au fost eliminate in viteza 102 taxe nefiscale.

Pe aceeași temă

 

Premierul a afirmat ca orice eliminare a taxelor implica o crestere a impozitelor si a precizat ca eliminarea timbrului de mediu, de exemplu, va lasa fara bani Fondul de Mediu care asigura banii necesari pentru programul Rabla.

 

„Sper, apropo de actualitate, în acest sens să înţeleagă toată lumea în România că e uşor să tai taxe şi poate să fie impresionant din punct de vedere electoral. Dar trebuie să te gândeşti şi ce pui în loc. Nu neapărat ce taxe pui în loc, dar taxa de timbru de mediu care a fost eliminata astăzi, şi noi, Guvernul, am susţinut eliminarea acestei taxe şi înlocuirea cu un alt sistem de taxare, nu pentru ca vrem noi să fim mai răi cu românii şi să-i punem să plătească taxe ci pentru că această taxă de timbru de mediu, în primul rând, suntem de acord, ea trebuie să fie una mai adaptată realităţii de fapt, dar avem nevoie de un astfel de sistem de colectare de fonduri pentru a putea alimenta în continuare Fondul de Mediu, pentru a putea finanţa programul Rabla, pentru a putea finanţa programul Casa Verde”, a spus Dacian Cioloş, citat de Digi24.

 

„În momentul de faţă, cu eliminarea acestei taxe, practic, eliminăm şi sursa de finanţare pentru Fondul de Mediu pentru anul viitor. Deci asta înseamnă că n-ar mai trebui să avem programul Rabla sau ar trebui să-l alimentăm cu bani de la buget,” a mai spus acesta.

 

***

 

Deputatii au votat ieri in unanimitate legea propusa de presedintele PSD Liviu Dragnea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale. Legea votata de deputati elimina de asemenea si taxa radio-tv, desi membrii Comisiei de buget finante au decis zilele trecute ca aceasta taxa va ramane in vigoare.

 

Proiectul lui Dragnea nu a avut sustinerea Ministerului de Finante, care a transmis ca mai multe taxe care figurau in acest fusesera deja eliminate.

 

Dincolo de eliminarea taxelor radio-tv, noua lege elimina mai multe taxe consulare, taxe legate de cazier, de cumpararea unei masini, de schimbarea actelor de identitate, a pasaportului etc

 

Presedintele PSD a declarat astazi in Parlament, inainte de vot, ca aceasta lege le va reda increderea romanilor "si celor care isi cumpara o masina din punga lor, si celor care trebuie sa plateasca anumite taxe si nu mai vor sa piarda timpul cu asta. Aceasta lege va da incredere romanilor din afara tarii deoarece va fi mai usor sa-si platesca taxele consulare. Eliminarea taxelor va da incredere romanilor ca lucrurile incep sa se schimbe in aceasta tara", a spus Dragnea, precizand ca romanii au fost umiliti ani de zile prin statul la cozi.

 

In urma votului, Dragnea a declarat ca Parlamentul Romaniei a votat "cea mai performanta lege, pentru o debirocratizare reala," precizand de asemenea ca zilele urmatoare vor fi prezentate toate cele 102 taxe care au fost eliminate si se va arata de cand sunt ele in vigoare

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22