Pe aceeași temă
Alina Gorghiu susţine că liberalii au depus listele „cu gânduri de victorie”.
„Avem o revanșă de luat și cea pe București ne-o luăm cu o listă foarte bună. Sunt mândră că PNL astăzi prezintă o listă care acoperă tot ce înseamnă partea de sănătate, educație, antreprenoriat, sunt oameni din toate domeniile, foarte bine pregătiți, oameni integri, două condiții care fac diferența față de alte liste. Bucureștenii vor vedea această diferență în tot răstimpul campaniei electorale”, a spus Alina Gorghiu, conform Digi24.ro.
Ea a mai spus că ar trebui ca „toți să aibă posibilitatea să intre într-o competiție electorală fără să existe pragul semnăturilor, cenzura semnăturilor”.
„Ar trebui să ne așezăm la masă si să decidem schimbarea acestor condiții, pentru că 200.000 de semnături pentru cineva care vrea să intre în competiția electorală înseamnă mult. M-aș bucura să văd multă lume care să se înscrie în cursa electorală, să reprezinte electoratul bucureștean și cel din țară”, a spus ea.
În privința candidaților liberali la parlamentare, Alina Gorghiu a spus: „Aceștia sunt colegii mei care azi participă alături de mine la primul pas pentru viitorul României, un viitor integru și care înseamnă orice altceva decât un premier condamnat la Palatul Victoria”.
Astăzi este ultima zi în care partidele politice se pot înscrie în cursa electorală. La miezul nopţii expiră termenul pentru depunerea listelor de candidaţi şi a listei cu semnături de susţinere. Rând pe rând, vor ajunge la Birourile Electorale liderii organizaţiilor, pentru a depune candidaturile.
La Bucureşti, la Biroul Electoral Municipal, vor veni şi cei din Partidul Mişcarea Populară şi liderii Alianţei Liberalilor şi Democraţilor. Sunt şi actuali parlamentari care vor să candideze independent şi care spun că au reuşit să adune semnăturile. Printre ei, Theodor Paleologu şi Remus Cernea.
Candidaturile rămân definitive numai după ce sunt validate de Biroul Electoral Central.