Control al Finantelor la CEC Bank. Inspectorii au cerut si sprijinul BNR

Dora Vulcan | 28.10.2016

Inspectorii de la Finante au declansat vineri un control la CEC Bank cu privire la un credit de peste 3 milioane de euro pe care l-a luat un apropiat al lui Blaga, Dumitru Pop, pentru achizitionarea unui hotel in Viena. Patron al firmei Bella Consulting Construction, Pop a vandut hotelul fara a mai plati ratele la credit. MF a cerut sprijinul BNR.

Pe aceeași temă

 

 

 

În 2008, firma în cauză, Bella Consulting Construction din Satu Mare, a obţinut un credit în cuantum de 3,2 milioane de euro, pentru achiziţionarea unui hotel de 4 stele în Viena, informeaza profit.ro. 

 

 

Firma este implicată în construcţii hidrotehnice şi controlată de omul de afaceri Dumitru Pop. Acesta ar fi, potrivit jurnalistilor de la profit.ro, finul lui Vasile Blaga, potrivit mai multor declaraţii publice ale senatorului independent Valer Marian.

 

 

Tot senatorul a indicat şi hotelul cumpărat de firma din Satu Mare, şi anume Reither din lanţul Best Western. El arată că, ulterior, hotelul a fost vândut fără înştiinţarea şi solicitarea acordului CEC Bank, iar suma obţinută nu a fost încasată în contul restanţelor la credit.

 

 

În 2011, firma a intrat în insolvenţă şi are acum datorii bugetare de circa 8,4 milioane lei, iar hotelul, între timp retrogradat la 3 stele, este anunţat astăzi ca fiind închis, notează sursa citată.

 

 

În 2013, Valer Marian i-a cerut liberalului Daniel Chiţoiu, atunci ministru al Finanţelor, să verifice situaţia, însă nu a fost prezentat niciun rezultat al unei eventuale verificări.

 

 

Un document oficial relevă însă că, acum, inspectorii Finanţelor au intrat în CEC Bank, pentru a verifica distinct situaţia acestui credit.

 

“Ministrul Finanţelor a dispus efectuarea unui control la CEC Bank, al cărui obiectiv principal este verificarea modului de acordare, derulare şi urmărire a creditului acordat Bella Consulting Construction, de 3,2 milioane euro, pentru achiziţionarea unui hotel în Viena”, relevă documentul guvernamental redactat în urmă cu trei săptămâni şi prezentat vineri de Profit.ro.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22