Kievul şi-a rechemat ambasadorul din Moldova pentru că Dodon a recunoscut anexarea Crimeei

E.b. | 31.10.2016

Ivan Hnatişin, ambasadorul Ucrainei la Chişinău, a fost rechemat luni pentru consultări la Kiev, după ce primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost câştigat cu un avans considerabil de socialistul Igor Dodon.

Pe aceeași temă

 
 
Kievul şi-a rechemat ambasadorul în contextul în care prezidenţiabilul socialist a recunoscut drept legală anexarea Crimeei de către Rusia, transmite deschide.md, preluată de News.ro.


Rechemarea ambasadorului ucrainean de la Chişinău a fost confirmată chiar de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Petro Poroşenko.


Kievul s-a declarat surprins de declaraţia socialistului Igor Dodon cu privire la apartenenţa peninsulei Crimeea la Rusia. De asemenea, reprezentanţii ucraineni au menţionat că nu sunt pregătiţi să ierte Republica Moldova pentru lipsa de respect demostrată cu privire la integritatea teritorială a Ucrainei. Înainte de rechemarea sa pentru consultări, ambasadorul ucrainean i-a îndemnat pe politicienii moldoveni să nu speculeze în timpul alegerilor prezidenţiale pe tema teritoriului anexat în urmă cu doi ani de către Rusia.


Dodon a obţinut 48,26% din voturile exprimate, iar rivala sa pro-europeană a obţinut 38,42% - primii doi clasaţi dintre cei nouă candidaţi înscrişi în cursa prezidenţială.


Moldovenii au păreri împărţite între o apropiere de Europa şi o reluare a relaţiilor cu Rusia.

 

Igor Dodon se pronunţă pentru relaţii mai apropiate cu Moscova şi s-a angajat să "restabilească relaţii ample de prietenie cu Rusia".

 

Anterior, Dodon a fost membru al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi a exploatat nemulţumirea populaţiei faţă de guvernele pro-europene, care au ajuns la putere după protestele din 2009.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22