(In)certitudinile toamnei electorale

Ciclul electoral început în mod dramatic în 2012 se încheie în aceste săptămâni. Nu a mai rămas în­să nimeni să asume bilanțul acestei perioade, căci atât USL, care câștigase o majoritate absolută, cât și PDL, care candidase sub sigla ARD, nu mai exis­tă. A dispărut până și partidul antisistem de atunci, PPDD, ale cărui 14% au fost singura sur­priză a ace­lor alegeri. Nu putem ști dacă pro­ta­goniștii com­petiției politice din acest an vor avea o soartă similară, dar este clar că niciunul nu pare nici stă­pân pe situație, nici cu lideri remarcabili, iden­ti­ta­te clară sau cu un viitor predictibil. Și chiar dacă marii rivali, PSD și PNL, împart pu^­te­rea locală și au o aroganță specifică duopoliștilor ce se cred veș­nici, credibilitatea acestora în ochii elec­to­ra­tu­lui este redusă, dominația lor fiind una foarte fra­gilă, deci expusă la riscuri. Iar întâlnirea cu elec­to­ratul este un astfel de risc. Și din cele două par­ti­de nereformate și nereformabile cel mai expus es­te PNL, pentru că electoratul non-PSD, în prin­ci­piu, este mai exigent, ceea ce se poate vedea mai ales atunci când apare o alternativă.

Ciclul politic 2012-2016 a fost marcat de mul­ti­pli­ca­rea anchetelor anticorupție, totuși decre­di­bi­li­za­rea Guvernului Ponta, în diversele sale formule po­litice, și a PSD au fost limitate de existența unei cons­tante creșteri economice, a creșterii salariilor și pensiilor, a scăderii TVA etc. La nivelul po­pu­lației nu s-a simțit lipsa de reforme structurale, ci numai ieșirea din politicile de austeritate ale ani­lor 2009-2011. Guvernul Ponta și Guvernul Cioloș au beneficiat de o situație socio-economică inter­nă și internațională excepțională, care probabil nu se va repeta pe perioada ciclului electoral ur­mă­tor. Mai grav, în acești patru ani s-a intrat încet, dar sigur într-un ciclu care amintește de supra­în­călzirea economică din 2007-2008, cu creșteri de venituri independente de productivitate, cu o creș­tere nesustenabilă a consumului, mai ales a im­por­turilor. E suficient să citim semnalele de alar­mă ale Consiliului Fiscal și cele care vin din di­rec­ția Băncii Naționale pentru a înțelege că ciclul po­pu­list trebuie să se încheie măcar pe 11 decembrie.

Cei aproape trei ani până la alegerile din 2019, eu­roparlamentare, apoi prezidențiale, sunt un răgaz rar care poate fi utilizat pentru a promova politici re­formiste, implicit pentru a evita un nou ciclu al aus­terității. Pare azi utopic să le cerem com­pe­ti­to­rilor să vină cu un discurs despre necesitatea plă­tirii azi a unor costuri, pentru că mâine ele vor fi infinit mai mari. Riscul este însă ca noua ma­jo­ri­ta­te, indiferent de culoarea sa politică, să nu fie le­gi­ti­mată în sensul reformist.

Deocamdată, discursul public este dominat de te­mele centralist-etatiste și de elemente ale na­țio­na­lis­mului economic. Faptul că PSD este promotor al naționalismului și al etatismului nu ne miră, grav este că și PNL, nu la nivelul pro­gramelor invocate, ci la cel al dis­cur­sului dominant al aleșilor săi, nu este nici el departe de această poziție. Asta ne arată și desele momente când votează alături de PSD.

Atitudinea parlamentarilor PNL este deo­camdată într-un flagrant contrast cu decizia politică de a-l susține pe Da­cian Cioloș pentru un nou mandat de premier. Nu numai că discursul acestuia este diferit, dar și realitatea gu­vernării îl împinge să ia decizii con­trare voturilor date de PNL. O astfel de contradicție nu este sustenabilă în perioada electorală. Deocamdată, PNL îl pune rapid pe afișe pe Cioloș, deși acesta declară că a cerut PNL și USR să nu-i folosească imaginea, dar nu compatibilizează discursul său elec­to­ral cu cel al premierului.

Vrea PNL să utilizeze numai imaginea lui Dacian Cioloș și-l va abandona du­pă alegeri? Întrebarea este legitimă, pen­tru că avem deja precedentul Stolo­jan, care era propunerea PDL în 2008 și până la urmă prim-ministru a fost președintele partidului, Emil Boc. Dar mai ales avem precedentul Predoiu, ca­re era într-un tandem simbolic cu Io­hannis în 2014, dar nu a primit no­minalizarea promisă nici după căderea lui Ponta, nici acum.

Deocamdată, partidul care are un dis­curs nu numai compatibil, dar care aproa­pe se confundă cu cel al pre­mie­rului Cioloș este nou-apăruta Uniune Salvați România. PNL tratează cu con­descendență micul său aliat indirect. Poate chiar i-a repartizat acestuia o par­te a electoratului, cei mai radicali an­ticorupție, adică cei care nici n-ar vota, dacă nu ar exista un partid nou, cu oameni noi, deci imaculați. Dar din această eroare de calcul poate ve­ni marea surpriză a acestor alegeri.

PNL crede că-l poate confisca pe Cio­loș și utilizează resurse importante pen­­tru asta. Afișele PNL care au um­plut Bucureștiul ne propun o „guver­nare cinstită și competentă“. Este vă­zut PNL ca partidul cinstei și com­pe­ten­ței? De fapt, aceste atribute sunt re­ven­dicate de USR cu un cert po­ten­țial de succes. Dar și mai frapantă este chiar poza lui Dacian Cioloș, care amin­­tește până la suprapunere cu cele fo­losite de Nicușor Dan, inclusiv în acest an, în campania pentru Pri­măria Capitalei.

Atunci când USR și-a ales drept slo­gan de campanie „Dacian Cioloș, în sfârșit ai cu cine!“ a arătat că înțelege cadoul inconștient pe care i-l face PNL. Oricum exista o parte a elec­to­ra­tului PNL care, ca la București, s-ar fi îndreptat către partidul nou și curat. Strategia liberalilor va accentua acest transfer de voturi. Asta va face ca di­fe­rența între un PSD scăpat în câștigător și PNL să fie chiar mai mare decât la locale. Pe de altă parte, situarea USR în tabăra anti-PSD face ca, per total, di­namica electorală să limiteze șansele PSD-ALDE de a alcătui singuri o ma­jo­ri­tate. Orice altă construcție va crește in­fluența președintelui, care nu numai că îl va numi pe premier, dar poate con­ta și pe două dintre cele trei par­ti­de care se vor afla pe podium.

În acest context, aproape totul va de­pinde de credibilitatea președintelui Io­hannis la sfârșitul acestei campanii, ce se anunță nemiloasă pentru absolut toți participanții la lupta politică.