Premieră 9G la TNB: „Fetiţa soldat”

Fara Autor | 02.11.2016

2016 / 11 / 05-06

Pe aceeași temă

În zilele de 5 şi 6 noiembrie 2016, la Sala Mică a Teatrului Naţional are loc premiera unui nou spectacol din cadrul Programului 9G la TNB, Fetiţa soldat de Mihaela Michailov, în regia Silviei Roman. Dacă autoarea textului este un nume deja cunoscut în spaţiul teatral, textele ei fiind montate şi premiate, regizoarea Silvia Roman, cu acest spectacol, se află chiar la debut. În 2015, şi-a susţinut licenţa la U.N.A.T.C. cu spectacolulWoyzeck de Büchner.

 

Fetiţa soldat este o poveste pentru toate vârstele şi toate timpurile, purtând cu ea parfumul copilăriei dintotdeauna. Lumea văzută prin ochii unei fetiţe de 9 ani este plină de candoare şi imprevizibilă ca o joacă serioasă de-a viaţa şi moartea.

Spectacolul se compune ca un puzzle copilăresc din amintirile despre Bunica, personajul central al acestui Cosmos, stăpâna jocurilor şi deţinătoarea tuturor micilor şi marilor întrebări din univers. Bunica este copilăria, este lumea, este viaţa. De aceea ea nu are voie să dispară, iar micuţa Ami se hotărăşte să îşi salveze bunica de la moarte, antrenând în apărarea ei o întreagă armată de soldăţei…

Un one woman show – în două interpretări (Silvana Mihai şi Cristina Juncu) –, puternic, sensibil, cu umor, actual ca mesaj şi abordare, unde realismul psihologic poate atinge profunzimi ale abisului. Un spectacol care, cu delicateţea inocenţei, ridică întrebări necesare despre viaţă, moarte, societate, educaţie, toleranţă.

 

Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 20:00, Sala Mică, TNB – Silvana Mihai

Duminică, 6 noiembrie, ora 20:00, Sala Mică, TNB – Cristina Juncu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22