Euronews: Românii fac paşi mari în eradicarea corupţiei, în contrast cu bulgarii

E.b. | 04.11.2016

România face pași mari în eradicarea corupției la nivel înalt, potrivit unor noi date, în contrast puternic cu statul vecin Bulgaria, potrivit Euronews.

Pe aceeași temă

 

 
Cele două țări, care au aderat la UE în 2007, au fost clasate printre cele mai corupte din blocul comunitar european pentru percepțiile legate de luare de mită și fraudă, conform Euronews, preluat de Agerpres.

 

Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România a anunțat că zeci de parlamentari, primari și magistrați au fost aduși în fața justiției în ultimii doi ani și jumătate.

 

Anul trecut, 1.250 de persoane au fost aduse în fața justiției, între care fostul premier Victor Ponta care neagă orice acuzație. Între acestea au fost 16 parlamentari, cinci miniștri, cinci senatori și 97 de primari și viceprimari. Aceasta față de 1.167 de persoane judecate în 2014 și 451 cu un deceniu în urmă, în 2004.

 

Dar Bulgaria, criticată de Bruxelles în ianuarie din cauza eșecului de a realiza un "progres concret și palpabil" în ce privește lupta împotriva corupției, a creat recent un centru pentru soluționarea problemei.

 

Potrivit experților, corupția a lovit ambele țări din punct de vedere economic și aceasta îi descurajează investitorii străini.

 

Faptul că România a creat un directorat (DNA) pentru combaterea corupției în 2002 a ajutat la progresul său în lupta împotriva corupției, a afirmat Eli Gateva, de la London School of Economics și expert în Europa de Sud-est.

 

Primele rezultate au fost lente, dar ultimii patru ani au fost impresionanți, a spus ea, în timp ce instituțiile au devenit mai independente și bugetele au crescut.

 

Valentina-Andreea Dimulescu, de la proiectul Anticorrp, a declarat pentru Euronews că DNA a beneficiat de asemenea de ajutorul serviciilor de informații ale României în ceea ce privește colectarea de probe în cazurile de corupție.

 

Experții au salutat de asemenea progresul României în soluționarea corupției la nivel înalt, dar consideră că aceasta este încă o problemă în societate în general. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22